În alb pe alb

Pictez cuvinte pe albul dintr-un pur poem,
Un peisaj de iarnă ninsă- n sărbătoare,
În jurul pânzei, într-o lume muritoare
Trec oamenii săraci iar pentru ei mă tem,

Mă tem că n-am culoare albă pe paletă,
N-am arta de-a le plăsmui măcar o pâine,
Căci dacă ieri nu am putut, nu pot nici mâine,
În lumea- mi mult prea siberiană de ruletă,

Trec oamenii întunecați și oamenii pustii,
Cărora culorile le-au fost deja furate,
Contururile trupurilor mult prea tremurate
Sunt cele care- n lumea lor ucid copii,

O inspirație plină mă îndeamnă spre lumină,
Atâta alb am scurs în sângele muririi
Încât l-am transformat în fulgii fericirii
Pe crucea vieții fără jertfă, fără vină,

Pictez în alb pe alb, în calmă disperare,
Pictez doar alb apusul, alb și răsăritul,
Pictez în alb micimea chiar și nesfârșitul,
Repar cu alb tot ceea ce-a rămas fără culoare.

Naivă mi-e pictura, se scurge peisajul
Pe gândul meu de bine, ca o clepsidră vie
Aici, acum și până în prag de veșnicie
Visez un alb prea alb…, din negru am curajul.

Sursa foto: ninachiperi.files.wordpress.com