Literatura de azi
Din ce în ce te stingi, te ştergi
de peste sternul meu, făptură,
dâră lucindă şi, de melci,
tandră arsură.
Abia te ţin într-un cuvânt,
ori în albastrul meu iris,
iarbă-ncoltind dintr-un pământ
de somn, de vis.
Dacă-nchid ochiul, te strivesc în pleoape,
dacă respir, te-mping în aer,
neoglindito peste ape
tu, dulce vaer.
Ah, vine norul şi mă şterge
cu un burete foarte rece.
Rămân ce-am fost, un tron de rege
din care ai plecat de mult…
„Estompare” de Nichita Stănescu
