Nadia Prigoană Ai fost vreodată sus pe munte
Unde vorbeşte numai vântul
Şi unde brazii ’nalţi şi falnici
Sunt fraţi de sânge cu pământul?
Ai stat de vorbă noaptea-ntreagă
Cu luna plină şi măreaţă
Care ţi-a ascultat necazul
Şi ţi-a şters lacrima pe faţă?
Ai stat vreodată lângă mare
Să asculţi valul cum şopteşte
Despre iubirea prinsă-n spume
Care spre stele năzuieşte?
Căci doar apoi în astă viaţă
O să ai parte de iubire
Şi doar aşa această lume
Îţi va aduce împlinire.
