Aglomerând liniștea

Dimineața dintre da și nu, titanii voinței se înclină…

Pantofii tineri nu mai au când,

să-mi crească liniștea peste tăceri.

Mai treceau niște bucurii îmbujorate,

când mă recunoșteau la un capăt de rând,

sărisem peste el, ca să fiu eu prima,

să mă vezi sărbătoare.

Toate zilele puteau fi duminici

de adunat clipele albe,

problemele se orientaseră spre noapte

și mă înțepau la colțuri, cărările abureau

speranțe irosite, eu pierdusem rețetele de iubit.

Bărbații ambalau tăceri și frici

în hârtia bomboanelor oferite,

străzile le strângeau mirările pe umeri,

grăbind să nu uite gânduri tainice.

Am să-ți vorbesc despre bibliotecile cuvintelor,

aliniate pe sentimente, cu chei vechi păstrate

pentru temerari. E o așteptare acolo,

aglomerând liniștea, un combustibil

oricând inflamabil…