Călin Neacșu
pe când magii magiilor irosite
își dezosteneau trupurile
prin hanuri adăpostind
grabnice iubiri famate,
unde sfinții sorbecăie
cina cea plină de taine
din castroane debordând
de sosuri flambate în sentimente costelive,
tăvăliți cu frunțile bețive
peste femei mobilate
de sâni ostili și lemnoși
cu mințile rezemate
de antebrațul fracturat
al gândirii,
meditând la rostul
răpirii caravanei din serai cu tot cu perete,
în căutarea înțelepciunii,
cu mierea baclavalelor
curgându’le prin bărbi
din buricul dansurilor otomance,
am prins secunda în palmă
pentru o clipă.
pentru o clipă
timpurile s’au încremenit aîmpietrire,
iar eu îl vedeam pe tata mare
cum striga după bunica
“amânca’te’ar Raiu’ Femeie”!
dar clipa s’a rugat aslobozire
și’ndurător am zburat’o
departe de sărutul chinuitor al palmei mele.
de’atunci mă amor și ador mistuitor de tine.
