Acru-amară

Un cântec îşi alină singurǎtatea

La capătul curcubeului :

Franjurii cerului sfâşiat în patru,

Rana sfertului şchiopătând de-a latul,

Laşitatea leului după clipa de junglă,

Frica brizei zgâriată-ntr-o stâncă,

Praful sacului deşertat într-o doară,

Punctul de colb care trage să moară,

Negrul ideii în cumpănă de fum,

Scânteile buburuzei traversate de drum,

Verigile lanţului prăvălit din iubire,

Somnul cositorului din nefericire,

Paginile iluziei împletite în şase,

Gândul de ieri cu marginile roase,

Paiete de foc pe-o iubire de-o vară,

Mătasea din cer rămasă fără scară,

Chiotul drumului gata de plecare,

Cauciucul pasului oprit în parcare,

Pasărea în sălcíi stoluri scrumite,

Zborul pribeag din ou spre dolomite,

Statul în viaţă în veci într-o dungă,

Piersica vrăjită de larma din strungă,

Clopotele destinului furat într-o seară,

Rânjet de ciob blond ciupind o vioară,

Gura de jar mirosind a secară,

Dâra de cenuşă coborând acru-amară,

Mulţimea de „tu“, zarva lui „noi“,

Ştirbul strigăt de luptă din ploi…

Un curcubeu îşi alină singurătatea

La capătul cântecului…