Florica Patan 
în prund apele se umflau
nu știam să opresc ploile
râul purta case fără temelii
păsări vii în colivii și copaci verzi
creșteau apele
lucrurile se liniștiseră,
dar nu era sigur că
n-o să crească tensiuni și aritmii pe
sevele pământului
vrem să ajungem undeva,
la ceva…
am coborât scările în fugă
m-aș fi ținut după oameni
să uit de fragilitatea realității
dar este bine aici, cu ochii închiși,
o stare incertă
nu mai era mult
deși în Chand Baori treptele par
a nu avea capăt
nu sunt de una singură
cineva din mine mă conduce
un om cu ochi de vultur
mă salută
ridicând un deget
ca un semnal de liberă trecere
eram pe scara unui autobuz ruginit
în tăcerea stranie
se auzeau roțile rulând și
se simțea miros de fum pe
sensul giratoriu din Vecerniile Siciliene
am coborât în poarta unui cimitir
în starea aceea,
greu de suportat, trebuia
să ajung, în cursul dimineții, la Zinca
și apoi la Tărtăria unde aveam
curs de scriere milenară
(sursa foto: earthismysterious.com/chand-baori-stepwell/)
