Constanța Popescu 
Pășesc pe urmele lor cu evlavie,
amprentele cui, pe dalele timpului?
Câți călători îmbrăcați cu haina de vise
au potrivit pasul pe stânca poleită
cu amăgirea zborului?
Culegătorii de rouă construiesc
zmee din hârtie glacee,
o copilărie pierdută, gonită
de trapul printre obstacole…
Spre unde? Spre niciunde.
O adiere la margine de timp
spre orice, unde toate sunt la fel
doar eu și tu
ne abatem din drum
și potrivim cuvitele cu care facem o hartă
cu desenul inimii bolnave.
Mașina timpului repară totul
și-mi decolorează rochița de vară,
pe umerii mei simt deja
călătorii fără vărstă aliniați la start.
Sursa foto: lumisufletepereche.blogspot.com
