Lavinia Elena NiculiceaLavinia Elena Niculicea
29.12.2019

A simți în alb

trăiesc mereu clipa unui dor
însetat de alb
de copilărie
de vise îngheţate
pe ramuri de mesteceni

mă întorc în mine
ca un copil risipitor
în braţele părintelui iubit
înfiorând amurgul cuminte

chem în tăcerile
zăpezile de pe Kilimanjaro
inima face alpinism
să poată cuceri imposibilul

devin cuvântul troienit
de avalanșe flâmânde
şi scriu în depărtări albastre:

nu alunga zăpezile din mine
e un fel de a simţi în alb!