Știi…

Ştii…

Tot voiam să-ţi spun, dragostea mea e un zăcământ inimaginabil de preţios

Depus pe oase, când ai de gând să începi să sapi tranşee-n trupul meu?

Când mă vei atinge sub tălpile tale va apărea un paradis şi-atunci

Vei avea şi casă şi pahare de vin şi mamă şi tot ce-ţi trebuie să mă întâmpini

Tot voiam să-ţi spun, se văd pe corpul tău câte femei au dormit în tine

Fiecare a lăsat urma ei, unele pete solare la care nu te poţi uita cu ochiul liber

Altele dâre de fum, dacă te ating încă se mai pulverizează mirosul

Poveşti care ies direct din oase ca nişte stalagmite supurează din tine

Unele au murit în ipostaze hidoase ca după o erupţie vulcanică

Altele trăiesc şi acum jumătate cu picioarele în apă, mai vorbeşti din când

În când cu ele, niciodată nu vor mai ieşi pe uscat, eu încă nu ştiu ce sunt pe câmpul
Acesta peste care s-au dus atâtea lupte, copil orfan? acvilă de munte? femeie?

Maşina de pâine? nu ştiu până când nu mă voi afunda

Tot voiam să-ţi spun, am un document care se numeşte cânteculluiroland

Un fel de carte, un fel de rai, ceva cu gust de înălţimi, presiunea

E foarte scăzută, sângele curge mai repede, sunt erg sau pasărea kiwi

Oricum ceva fără sunet, fără claviculă, ceva care oricând poate lua forma ta

Tot voiam să-ţi spun, te-am iubit până -n măduva mamei tale care te-a născut odată

Demult, când nici habar nu aveai că din carnea ta se plămădea un adăpost pentru mine.

Sursă foto: Dolce e Bastardo