Etgard Bitel Probabil că vă aduceți aminte de „jocul” din adolescență când rupeam petalele unei margarete declamând „mă iubește, nu mă iubește?” și de cele mai multe ori ieșea „mă iubește” (cine oare?) pentru că floarea avea petale în număr cu soț.
Am repetat experiența cu enunțul „se sparge, sau nu se sparge Uniunea Europeană?” și mi-a ieșit și mie „se sparge” după alegerile din Italia.
Bântuie prin Europa un aer naționalist, mai mult sau mai puțin extremist.
Credința mea este că naționalismul este benefic atunci când se referă la promovarea valorilor naționale, căci care ar fi identitatea poporului român fără Eminescu, Enescu, Caragiale, Coandă, Ana Aslan sau Mircea Eliade și care ar fi identitatea evreilor fără Vechiul Testament?
Sigur că granița dintre naționalismul așa cum îl văd eu și naționalismul promovat de AUR, cu caracterul său xenofob și antisemit, este foarte subțire și ușor de trecut mai ales în vremuri de criză ca acelea din ziua de astăzi.
Trebuie remarcat totuși că încercările Uniunii Europene de a șterge identitățile naționale și obligarea membrilor săi la aplicarea acelorași reguli și legi duc la adâncirea discrepanțelor dintre state, cu atât mai mult cu cât statele puternic industrializate din cadrul UE nu respectă întotdeauna aceste legi și reguli.
Un exemplu în acest sens sunt sancțiunile impuse de UE Rusiei și obligarea statelor membre de a nu cumpăra gazul rusesc. Ei bine, Germania, care este motorul UE, cumpără în continuare gaz rusesc la mâna a doua, dar încearcă să-i oblige pe ceilalți membri la austeritate în iarna care vine.
Revenind la problema naționalismului, primul care s-a ridicat împotriva UE și și-a apărat poporul, a fost primul-ministru al Ungariei, Victor Orban, reales pentru al patrulea mandat în aprilie. Exceptând poziția sa față de Transilvania, ne va fi foarte greu să-l condamnăm pe Orban care, mult timp în dezacord cu UE din cauza unora dintre politicile sale considerate la Bruxelles ca fiind antidemocratice, a cerut o încetare a focului pentru a pune capăt războiului din Ucraina și a spus că sancțiunile împotriva Rusiei dau o lovitură economiei Europei.
El a spus parlamentului său că nu este surprinzător faptul că guvernele cad în Europa, referindu-se la alegerile din Italia în urma cărora Giorgia Meloni va conduce cel mai de dreapta guvern al Italiei de după Al Doilea Război Mondial.
Orban, al cărui guvern este în discuții cu Comisia Europeană pentru a asigura miliarde de euro din fonduri UE blocate din motive de „statul de drept”, a declarat că guvernul său va lansa o „consultare națională” în care să-i întrebe pe maghiari despre sancțiunile impuse Rusiei și urmările lor asupra Ungariei.
„Dacă birocrații de la Bruxelles nu ne dau acești bani, pentru care Ungaria este eligibilă, atunci vom obține fondurile necesare din alte surse financiare”, a spus Orban, adăugând că Ungaria a început discuții cu UE și cu „alți parteneri internaționali”. Cine sunt acei „alți parteneri internaționali” nu este greu de dedus și nici care ar putea fi consecințele privind relația UE-Ungaria.
Următorul pe lista acțiunilor naționaliste benefice poporului său și neagreate de UE este Andrzej Duda, președintele Poloniei, care spune că „acordurile cu Comisia Europeană au fost rupte” și acuză Bruxelles-ul că nu a respectat înțelegerea de a debloca Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al Poloniei în schimbul desființării camerei disciplinare pentru judecători.
„Rezultă că nu contează cuvântul dat pentru Comisia Europeană, pentru reprezentanții ei și nici pentru unii politicieni din instituțiile europene. Aceasta este, din nefericire, o politică brutală”, a declarat președintele Poloniei.
Andrzej Duda s-a referit și la anunțul a patru asociații europene ale judecătorilor care au contestat decizia Comisiei Europene privind prevalența legilor europene în fața constituțiilor naționale.
„Dacă reprezentanții Comisiei Europene ne vor împinge cu spatele la zid, nu vom avea altă soluție decât să scotem armele de care dispunem și să ripostăm simetric”, a declarat Krzysztof Sobolewski, secretarul general al formațiunii de guvernământ „Lege și Justiție” (PiS, dreapta), conform cotidianului The Guardian. Politicianul polonez a sugerat că ar putea construi o alianță în Parlamentul European, pentru a depune o moțiune de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen.
Am lăsat la urmă situația din Italia din două motive: primul este acela că Italia, cu toată instabilitatea ei politică, este unul dintre cei mai puternici membri ai UE și, în al doilea rând, pentru că victoria blocului de dreapta condus de Giorgia Meloni merită o discuție mai largă, cu atât mai mult cu cât a existat o încercare de imixtiune în alegeri a Ursulei van de Leyen, care declara înainte de alegerile din Italia: „Dacă lucrurile merg într-o direcție dificilă, ca în Ungaria și Polonia, avem instrumente pentru a le corecta”.
Aceste declarații ale șefei Comisiei Europene subliniază îngrijorarea din unele capitale europene cu privire la rezultatele alegerilor din Peninsulă și sugerează că relațiile dintre Bruxelles și Roma ar putea deveni turbulente.
Să vedem despre ce este vorba.
În calitate de șef al celei mai mari coaliții, Meloni va deveni prima femeie prim-ministru din istoria Italiei și va avea de făcut față unei game descurajante de probleme, inclusiv creșterea prețurilor la energie și războiul din Ucraina.
Ascensiunea ei este deosebit de remarcabilă, având în vedere mediul umil din care provine, într-o țară în care legăturile de familie deseori depășesc meritul.
În autobiografia ei din 2021, „Eu sunt Giorgia”, Meloni spune că și-a găsit o nouă familie atunci când s-a alăturat unei secțiuni locale de tineret a Mișcării Sociale Italiene (MSI), creată în 1946 de susținătorii dictatorului fascist Benito Mussolini, aflat în dizgrație. Apartenența sa la acest partid ne trimite imediat la ideile ei naționaliste.
MSI a fost integrată într-un nou organism numit Alianța Națională (AN) la mijlocul anilor 1990, înainte de a fuziona cu un grup conservator creat de fostul prim-ministru Berlusconi.
Meloni și un grup de veterani AN au părăsit partidul lui Berlusconi în 2012 și au fondat Brothers of Italy (Frăția Italiei), numit după versurile de început ale imnului național.
Într-un interviu acordat luna trecută agenției Reuters, ea a respins orice sugestie că partidul ei ar fi nostalgic după epoca fascistă și s-a distanțat de comentariile pe care le făcuse în adolescență, lăudându-l pe Mussolini drept „un bun politician”.
„Evident că acum am o altă părere”, a spus ea, fără a detalia.
Meloni compară partidul ei cu Partidul Republican din SUA și cu Partidul Conservator din Marea Britanie. Patriotismul și valorile tradiționale ale familiei sunt exultate, în timp ce corectitudinea politică „trezită” și elitele globaliste sunt escoriate.
„Da familiilor naturale, da identității sexuale, nu ideologiei de gen, da culturii vieții, nu abisului morții”, a spus ea într-un discurs din iunie. „Nu – violenței islamului, da – granițelor mai sigure, nu – imigrației în masă, da – să lucrăm pentru poporul nostru, nu – marilor finanțe internaționale”, a continuat ea.
Toate discuțiile din presa italiană fac, inevitabil, comparații între Meloni și fostul premier britanic, Margaret Thatcher.
Liderul italian a jucat această carte, spunând că una dintre principalele ei inspirații este filozoful englez Roger Scruton, care a oferit vigoare intelectuală thatcherismului în Marea Britanie.
Așa cum Thatcher a spart plafonul de sticlă al Marii Britanii, ajungând în vârf în urmă cu 43 de ani, la fel Meloni pare să urmeze exemplul în Italia.
Având în vedere perspectiva unei noi „doamne de fier” cu caracter naționalist, coroborată cu politica din Ungaria și din Polonia, la care se adaugă Cehia care vine din urmă, este evidentă temerea că Uniunea Europeană este pe drum de destrămare din punct de vedere politic.
De altfel, se aud deja voci care propun o uniune economică, și mai puțin politică.
Se sparge, sau nu se sparge?
