Etgard Bitel 
„Ucraina este doar un câmp de luptă, adică un loc în care se desfășoară operațiuni militare care vizează însă alte efecte și alte ținte.”
(Bernard Wicht, expert în strategii militare la Facultatea de Științe Politice a Universității din Lausanne)
Citatul de mai sus îmi dă posibilitatea să deschid prima parte a subiectului, expunându-mi punctul de vedere, urmând ca despre cea de a doua să vorbim altă dată.
Deocamdată, Ucraina este un câmp de luptă și este important, în primul rând să vedem care ar putea fi consecințele acestui război pe termen scurt și mediu.
După ce Rusia a anexat, în 2014 Crimeea, Putin și-a oferit un timp de pregătire și acum a atacat Ucraina urmărindu-și planul de refacere parțială a URSS. În acest sens trebuie remarcat faptul că fostul KGB-ist nu știe să piardă și știe să-și urmărească scopul cu pași mici. Să nu uităm războaiele din Cecenia și din Georgia ca și subordonarea economică a Armeniei, Azerbaidjanului, Belarus, Kazahstanului, Kârgâstanului, Tadjikistanului, Turkmenistanului și Uzbekistanului prin apartenența lor la Comunitatea Statelor Independente (CSI), deși această comunitate nu a fost înființată de Putin.
Din punct de vedere militar există trei scenarii posibile pe termen scurt:
-demilitarizarea țării și apoi retragerea trupelor rusești – scenariu posibil dar greu de realizat
-anexarea întregii țări – scenariu imposibil pe termen scurt
-anexarea anumitor teritorii pro-ruse și pregătirea unui nou război care să ducă la anexarea Ucrainei – scenariul cel mai probabil și, în acest sens, priviți harta anexată.
Să analizăm fiecare scenariu în parte pentru că ele sunt pașii mici de care vorbeam.
Este adevărat că dacă Ucraina vrea să supraviețuiască nu trebuie să fie avanpostul uneia dintre părți împotriva celeilalte, intenție exprimată atât de NATO, care refuză tactic înglobarea Ucrainei în organizație, cât și de Rusia care se teme de înglobarea Ucrainei în NATO. Deci, demilitarizarea țării ar fi o soluție pe termen mediu, dar greu de realizat atât datorită opoziției interne cât și acelei externe, iar prezența militară a Rusiei în acest timp pe teritoriul Ucrainei ne trimite la cel de al doilea scenariu dar pe termen limitat. În această situație Rusia s-ar putea îngloda într-o „mlaștină” asemănătoare Afganistanului datorită luptei de gherilă a ucrainienilor.
Singurul scenariu valabil pe termen scurt este anexarea anumitor teritorii pro-ruse, teritorii pe care le-am marcat pe hartă cu linie roșie continuă.
Punctele marcate ca explozii în afara zonei marcate sunt zone cu care, după părerea mea, Putin vrea să meargă la negocieri pentru a avea ceva de dat.
Acest scenariu i-ar da posibilitatea lui Putin sau urmașului său să pregătească îngenuncherea economică a Ucrainei cu atât mai mult cu cât acest scenariu blochează ieșirea la Marea de Azov și parțial la Marea Neagră a Ucrainei. Chiar dacă Odessa și Izmail vor rămâne Ucrainei, prezența rusă la Sevastopol ar putea bloca traficul maritim ucrainian în Marea Neagră.
Concluzia ar fi că Putin a câștigat sau va câștiga războiul din Ucraina. Și totuși se pune întrebarea de ce a avut nevoie de o operațiune militară pentru a-și atinge scopul.
Cred că lui Putin, cu experiența sa de intelligence, i-ar fi fost destul de ușor să organizeze o lovitură militară de stat justificată de proliferarea unor organizații neo-fasciste, dar el a preferat operațiunea militară acceptând riscul pierderii unui număr însemnat de militari. Poate că nu s-a așteptat la o asemenea opoziție din partea Ucrainei dar nici nu a crezut într-un marș rapid spre Kiev așa cum presupun mulți comentatori. Este de presupus că intenția lui Putin a fost, printre altele, de consum a armamentului învechit și a muniției aferente acesteia pentru revitalizarea industriei sale militare. Din acest punct de vedere se pare că Rusia a câștigat pentru că pierderile materiale sunt însemnate, dar a pierdut din punct de vedere al imaginii.
Sigur că și pierderile materiale, mai ales cele civile, ale Ucrainei sunt însemnate, dar Zelenski deja a anunțat că după încheierea ostilităților se va trece la refacerea țării având, probabil, promisiuni că occidentul îl va ajuta având în vedere ratingul de care se bucură în acest moment pe plan mondial. La acest punct, putem presupune că Zelenski a pierdut din punct de vedere material, dar a câștigat din punctul de vedere al imaginii lui și a Ucrainei.
Viitorul ar putea acutiza însă și probleme politice interne în Ucraina care ar putea fi măcinată și de conflicte religioase, Ucraina occidentală fiind în mare parte catolică în timp ce Ucraina orientală (cea pe care Putin ar dori să o anexeze imediat) este ortodoxă rusă și majoritar vorbitoare de limba rusă.
Orice încercare a unei aripi de a domina pe cealaltă ar duce în cele din urmă la un război civil (ar fi o variantă pe care Putin ar putea să o provoace) care ar „ajuta” la destrămarea Ucrainei. Acest scenariu, care face parte din cel de al treilea menționat mai sus, ar duce, din nou, la pierderi teritoriale din partea Ucrainei și, din nefericire, ar exista și posibilitatea unei intervenții a Occidentului care ar duce la un război între Rusia și NATO.
Deci, analizând situația cred că soluția este reconcilierea atât internă cât și cea dintre Ucraina și Rusia, sprijinite de Occident, dar părțile implicate nu acționează pe acest principiu, indiferent de declarațiile uneia sau alteia dintre părți.
Refuzând concilierea, Putin nu ar putea să impună o soluție militară fără a se izola într-un moment în care economia sa nu se află în cea mai bună etapă, iar în ceea ce privește Occidentul, care nu presează suficient asupra lui Zelenski, se pare că nu are o politică clară în acest sens.
Se pare, deci, că avem meci nul. Doar că Putin ar trebui să realizeze că o politică de impuneri militare ar produce un nou Război Rece care nu l-ar ajuta deloc pentru că de data aceasta îi lipsesc resursele din România, Polonia, Bulgaria și Cehoslovacia.
După această analiză nu văd, în ceea ce mă privește, altă variantă decât aceea de a fi de acord cu fostul secretar de stat al SUA, Henry Kissinger care propune câteva puncte de discuție între părți:
„• Ucraina ar trebui să aibă dreptul de a-și alege liber asociațiile economice și politice, inclusiv cu Europa.
• Ucraina nu ar trebui să adere la NATO
• Ucraina ar trebui să fie liberă să creeze orice guvern compatibil cu voința exprimată a poporului său. Liderii ucrainieni ar opta atunci pentru o politică de reconciliere între diferitele părți ale țării lor. Pe plan internațional, ei ar trebui să urmeze o postură comparabilă cu cea a Finlandei. Această națiune nu lasă nicio îndoială cu privire la independența sa acerbă și cooperează cu Occidentul în majoritatea domeniilor, dar evită cu grijă ostilitatea instituțională față de Rusia.
•Este incompatibil cu regulile ordinii mondiale existente ca Rusia să anexeze Crimeea. Dar ar trebui să fie posibil să se pună relația Crimeei cu Ucraina pe o bază mai puțin tensionată. În acest scop, Rusia ar recunoaște suveranitatea Ucrainei asupra Crimeei. Ucraina ar trebui să consolideze autonomia Crimeei în alegerile organizate în prezența observatorilor internaționali. Procesul ar include eliminarea oricăror ambiguități cu privire la statutul flotei Mării Negre la Sevastopol”.
(sursa: Washington Post)
Deși sunt perfect de acord cu aceste puncte de vedere, nu cred că Rusia va accepta retrocedarea Crimeii și nici a zonei pro-ruse din Ucraina, iar Uniunea Europeană nu se va grăbi să primească Ucraina în rândurile ei, concluzia finală fiind că viitoarele convorbiri ruso-ucrainiene, care nu vor fi prea curând, vor statua doar un armistițiu, iar viitorul va deveni din ce în ce mai complicat.
