Etgard Bitel Nu trebuie să crezi în vraci, ghicitori în stele și alte asemenea năzbâtii ca să vezi că afirmația lui Nostradamus, „Rasa galbenă va stăpâni lumea”, este pe cale să se înfăptuiască. Doar te uiți împrejur și înțelegi.
Știu că acum subiectul cel mai fierbinte este legat de războiul din Ucraina, dar până la urmă se va face pace și trebuie să ne gândim și la viitorul economic și de securitate al lumii.
Contextul economic global pare să confirme și această profeție: Statele Unite, cândva liderul economiei mondiale, este azi cel mai mare datornic către „rasa galbenă”.
În acest sens se întâmplă undeva acțiuni care vor avea repercusiuni la nivel global.
Ziarul american New York Times a publicat în 2020 o ciornă a unui acord în lucru dintre China și Iran, ciornă care s-a transformat într-un acord economic și de securitate cu Teheranul, în valoare de 400 de miliarde de dolari, pe o perioadă de 25 de ani, despre care unii analiști spun că ar putea oferi Chinei o sursă sigură de energie și un punct strategic în Golful Persic.
Iranul a confirmat că acordul include investiții semnificative în infrastructură și cooperare mai strânsă în domeniul apărării și al schimbului de informații.
Acordul este ultimul pas în încercarea Beijingului de a se extinde de la o hegemonie regională la o putere mondială prin intermediul inițiativei sale „Noul drum al mătăsii”.
Sesizând dificultățile politice interne ale Statelor Unite ale Americii în mijlocul protestelor de justiție socială și un răspuns slab la pandemia cu Covid-19, China a atacat puternic pe plan economic.
De altfel, prevederile economiștilor vorbesc despre înfrângerea SUA din punct de vedere economic în următorii 3-4 ani când PIB-ul Chinei îl va depăși substanțial pe cel al SUA care va trece pe locul doi urmată de Rusia și India.
În ceea ce privește strategia geopolitică, există o afirmație în rândul experților în politică externă: „Rusia joacă șah, China joacă Go, iar Statele Unite joacă fotbal”. Iranul – cu sentimentul său puternic anti-american, marile rezerve militare și vaste rezerve de hidrocarburi – este o piesă importantă a Consiliului de administrație global.
Iranul a anunțat probabilitatea semnării acordului într-un moment în care relațiile dintre SUA și China se deteriorează rapid, ridicând întrebarea dacă Teheranul își va alătura forțele de cele ale Beijingului ca parte a efortului mai larg de a combate poziția Washingtonului în Orientul Mijlociu.
Din perspectiva Chinei, un astfel de acord, va avea, în principal, o importanță economică deoarece este conceput pentru a oferi companiilor chineze avantaje pe termen lung inclusiv în dezvoltarea importurilor de energie la un preț scăzut.
Referindu-ne la situația din Orientul Mijlociu, remarcăm că pe lângă legăturile Chinei cu Iranul, relațiile sale cu Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au devenit mai strânse în ultimii ani; la fel ca Iranul și China se referă la aceste țări ca fiind „parteneri strategici”.Se poate presupune că acest acord al Chinei cu Iranul va avea efect asupra relațiilor Beijingului cu ceilalți parteneri din Golf și drept consecință va încerca să atenueze preocupările speculative din mass-media occidentală cu privire la creșterea cooperării dintre China și Iran în special în sfera militară.
Este evident faptul că în meciul de box dintre SUA și China, SUA a pierdut prima rundă și încearcă să recupereze prin sancțiuni mai ales acum, în timpul războiului dintre Rusia și Ucraina
Întrebat dacă sancțiunile americane au contribuit la consolidarea alianței dintre China, Rusia și Iran, secretarul de stat american, a declarat că SUA vor continua să impună sancțiuni companiilor chineze care ajută Iranul și Moscova: „Avem un set de sancțiuni legate de orice companie sau țară care sprijină Iranul dacă acesta nu va semna noul tratat care se discută la Viena și alte sancțiuni pentru Moscova”.
Dacă privim puțin înapoi, vom observa că SUA are doar interese economice și nicidecum militare în zonă.
Ne amintim scandalul războiului din Irak când nu au fost descoperite niciun fel de arme chimice, dar interesul american era petrolul irakian.
După retragerea lui Trump din Tratatul cu Iranul, SUA a pierdut petrolul iranian și nu m-ar mira ca într-o zi să aflăm că toată „gargara” iraniană privind arma nucleară a fost un bloff în care s-au prins și americanii când de fapt era vorba despre obținerea de energie nucleară.
De altfel, pe mine mă surprinde nebunia iraniană de a deține arma nucleară când ei au o armă extraordinar de puternică despre care am vorbit săptămâna trecută.
În încercarea lor de a stopa cursa Chinei spre supremația mondială SUA încearcă să forțeze mâna Europei să impună și ea sancțiuni oricui ajută Iranul sau Moscova. SUA uită că Europa nu s-a retras din acordul cu Iranul tocmai în ideea de a căpăta și ea un oscior din petrolul Iranian, iar în ceea ce privește Moscova, gazul rusesc este aproape indispensabil. Sigur că SUA va putea livra gaz Europei. Dar la ce preț?
Revenind la relația SUA-China și la relația China- Rusia în contextul războiului din Ucraina, trebuie să remarcăm că de slăbirea Vestului beneficiază regimul de la Beijing, nederanjat atât de mult dacă Vladimir Putin câștigă un război și se arată puternic față de SUA și UE. Nici alternativa unei Rusii în declin economic, izolată internațional nu este atât de sumbră pentru China.
Comerțul global al Chinei cu Rusia a crescut cu peste 12% în martie față de un an anterior, încetinind din februarie, dar depășind în continuare creșterea importurilor și exporturilor totale ale Chinei, deoarece Beijingul a criticat sancțiunile occidentale asupra Rusiei după invazia acesteia în Ucraina.
Livrările către și dinspre Rusia au crescut cu 12,76% în martie, până la 11,67 miliarde de dolari, au arătat autoritățile vamale chineze, încetinind creșterea de la 25,7% în februarie, când Rusia și-a lansat invazia.
Cu toate acestea, creșterea din martie a fost mai rapidă decât creșterea cu 7,75% a comerțului Chinei cu toate țările și regiunile, până la 504,79 miliarde de dolari în acea lună.
Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie într-o mișcare pe care Moscova a descris-o drept o „operație militară specială” menită să demilitarizeze și să „denazifice” vecinul său sudic.
Beijingul a refuzat să numească acțiunea Rusiei o invazie și a criticat în mod repetat ceea ce ei spun că sunt sancțiuni ilegale occidentale pentru a pedepsi Moscova.
Cu câteva săptămâni înainte de atacul asupra Ucrainei, China și Rusia au declarat un parteneriat strategic „fără limite”. Anul trecut, comerțul total dintre China și Rusia a crescut cu 35,8%, până la un record de 146,9 miliarde de dolari.
Pe măsură ce sancțiunile împotriva Rusiei cresc, China ar putea compensa o parte din durerea vecinului său cumpărând mai multe. Dar analiștii spun că nu au văzut încă niciun indiciu major că China încalcă sancțiunile occidentale împotriva Rusiei.
Cooperarea economică și comercială a Chinei cu alte țări, inclusiv Rusia și Ucraina, rămâne normală, a declarat purtătorul de cuvânt al autorității vamale chineze, Li Kuiwen într-o conferință de presă.
În primul trimestru, comerțul Chinei cu Rusia a crescut cu 30,45% față de anul anterior.
Rusia este o sursă majoră de petrol, gaze, cărbune și mărfuri agricole pentru China.
Economia Rusiei este pe cale de a se contracta cu peste 10% în 2022, a declarat fostul ministru de finanțe Alexei Kudrin, lovită de inflația în creștere și fuga de capital.
Dependența economiei rusești de banii chinezi, vidul de putere lăsat în Asia de o Rusie aflată în cădere liberă, înmulțirea etnicilor chinezi în defavoarea populației ruse, aflată în declin demografic, în Orientul Îndepărtat (ceva ce deja se întâmplă), toate aceste elemente ar favoriza China mai mult decât orice alt mare actor la nivel mondial.
Cât despre relația SUA-China, datoria națională a Statelor Unite a depășit pentru prima dată 30 de trilioane de dolari. Acest lucru este dovedit de datele publicate marţi de Trezoreria SUA. În documentul publicat în februarie de Ministerul de Finanţe al SUA, coloana „datoria publică totală” indică suma de 30.012 trilioane de dolari. Acesta este cel mai înalt nivel al datoriei guvernamentale americane înregistrat vreodată.
China deține aproximativ 10% din datoria publică a SUA. Dintre toți deținătorii datoriilor americane, China este cea de-a treia ca mărime, după fondurile Fondului de securitate socială de aproape 3 trilioane de dolari și fondurile deținute de rezerva Federală în investiții de trezorerie, achiziționate ca parte a programului său de relaxare cantitativă.
Având în vedere cele de mai sus, cred că foarte multe state ar trebui să renunțe, încet-încet, la statutul de „protectorat” al SUA și să își îndrepte politica externă spre țările emergente: China, India (se pare că se întâmplă deja), Brazilia pentru că, ne place sau nu ne place, în următorii 5-10 ani aceste țări vor dicta economia mondială și, automat, starea de securitate.
Este aproape sigur că ele nu vor încerca acțiuni de forță militară într-o parte sau alta a globului, dar forța economică le va permite să dicteze.
