Am aţipit gândindu-mă la un picnic la iarbă verde, undeva lângă Moscova, când eram foarte mic. Una dintre primele mele amintiri şi singura în care mama şi tatăl meu apăreau împreună. Stăteau amândoi cu ţigările în gură şi se uitau descumpăniţi unul la altul. Eram numai noi trei. Îşi uitaseră acasă brichetele, chibriturile, iar după ce scotociseră toată maşina, se resemnaseră şi stăteau în costume de baie cu ţigările neaprinse în gură şi se priveau amuzaţi. Apoi tata i-a luat mamei ceasul de la mână, l-a scos şi pe-al lui, le-a scos la amândouă capacele de sticla şi le-a împreunat făcând cu ele un fel de lentilă. A concentrat cu ea o rază de soare pe vârful ţigării pe care mama o ţinea zâmbind în gură.
– Nu mişca, Nadia, te rog nu mişca, spunea el.
Îmi oprisem până şi eu respiraţia şi mă rugam să le reuşească, ca şi cum de aprinderea acelei ţigări ar fi depins totul. Mai ştiu şi acum acea rugăciune pe care bunica mă punea s-o spun în fiecare seară. La sfârşit am spus de câteva ori „Doamne dă să se aprindă” şi s-a aprins. Mama a început să pufăie fum pe nări şi am fost foarte fericiţi cu toţii.
După ce-a căzut întunericul, mi-am scos ore întregi nişte ţepi mici, de la cactus, din buze. Am intrat în sacul de dormit şi am privit din nou cerul. Am văzut o stea căzătoare, care s-a desprins brusc şi s-a stins în câteva secunde, ca şi cum nici n-ar fi fost. Poate că asistasem întâmplător la un dezastru, o catastrofă a universului, în timp ce eu, un nimic în deşertul din Utah, îmi scoteam ţepi de cactus din buze.
Tamara era expertă în semne, vise şi superstiţii şi toţi, de cum se sculau dimineaţa, începeau s-o întrebe ce înseamnă dacă ai visat apă tulbure cu peşti, da’ nou născut în scutece albe, sau te miri ce. Mi-am amintit. La Klin, unde cerul era destul de vizibil, se spunea că dacă vezi o stea căzătoare trebuie să-ţi spui o dorinţă şi ţi se va îndeplini. Nu vezi în fiecare noapte aşa ceva. Am încercat să-mi pun o dorinţă serioasă, una esenţială, care de pildă să-mi schimbe cumva viaţa şi n-am ştiut ce să-i cer universului care se mărinimise cu mine. Mi-a fost foarte ciudă. Ca să mă liniştesc, m-am gândit că poate ar fi bine să mă masturbez, însă am renunţat pentru că aveam mâinile murdare, pline de ţepi, plus că mi se păru dintr-o dată nedemn să pătez deşertul şi Calea Lactee cu secreţiile mele.
Din noaptea aceea m-am pus serios pe visat. Ce altceva puteam să fac? I-am visat noapte de noapte pe toţi ai mei şi am avut vise lungi care încurcau rău de tot Rusia cu America, Moscova cu New York-ul, pe cei vii cu cei morţi. Cred cu adevărat că visele acelea m-au ajutat să scap de nebunia pe care drogurile o aduseseră în capul meu. Din când în când, mă trezeam tremurând noaptea, îmi clănţăneau dinţii în gură fără să-mi fie frig, transpiram, dar ţineam ochii închişi, încercând să rămân înăuntrul visului care mă proteja.