Unde ţi-e cruciuliţa?

A doua zi am plecat la Klin unde, în afara gemenilor Dashei, nimic nu se schimbase. Amândoi aveau părul roşcat şi creţ, arătau perfect identici şi păreau scoşi din nişte desene animate unde creatorul începuse să vadă dublu. Mătuşa Anastasia părea să împartă totul cu Dasha şi cu cei doi gemeni, ale căror nume nu mai pot să mi le aduc aminte, poate şi pentru că nu ştiai niciodată care-i unul şi care-i celălalt. Îmi amintesc că un mod ciudat de a-i deosebi era după degetul mare pe care şi-l sugeau aproape continuu. Unul se fixase pe mâna dreaptă, altul pe stânga. Mi-era clar că identitatea lor va rămâne o problemă încurcată pentru întreaga lor viaţă.

Mătuşa Anastasia gătise din belşug, casa mirosea a cozonaci, iar Klin-ul era plin de lumini şi de brazi împodobiţi pentru Crăciun. Am fost cu toţii la biserică şi atunci au sesizat că eu nu mai port cruciuliţă la gât. În timpul slujbei m-au urmărit cu coada ochilor, ca să vadă dacă mă mai rog, dacă îmi fac cruce cu mâna şi cum mi-o fac.

– Unde ţi-e cruciuliţa? mă întrebă bunica.

– Cred că am pierdut-o… am bâiguit eu.

– Vezi să nu-ţi pierzi şi credinţa, replică mătuşa Anastasia care aranja şerveţele la masă după ce ne aşezasem cu toţii. Îl mai iubeşti pe Isus­?

– Sigur că da… doar că nu înţeleg de ce în cărţi tot ce e legat de el începe cu literă mare. Ca El sau Lui. Doar a fost un om şi el… S-au oprit fiecare din ceea ce făcea, şi m-au privit cu luare aminte, de parcă înnebunisem. Până şi gemenii îşi scoaseră degetele din gură şi se uitau la mine ca doi îngeraşi roşcovani pictaţi într-o poziţie de uimire absolută.

– Ia te uită ce chestii învăţaţi voi acolo în America. Ai grijă să nu te îndoctrineze.

Cu astea spuse, Serghei, care trăise toată viaţa lui în ţara în care îndoctrinarea fusese dusă la perfecţiune, turnă vodcă în toate paharele, inclusiv în al meu, şi închină ca un adevărat rus care nu se simte bine până nu lansează un toast:

– Să bem pentru Crăciun şi pentru Cristos cu C mare.

La întoarcerea în Moscova, am tras un chef cu foştii colegi, la acelaşi prieten la care făcusem petrecerea de adio. Se uitau la mine cu alţi ochi, nici mai invidioşi, nici mai răi – doar alţii. A trebuit să le dau o groază de detalii despre New York, unele ciudate, cum ar fi dacă e mai uşor şi mai ieftin acolo să cumperi marijuana sau droguri mai tari.

Spre sfârşitul petrecerii, a apărut aceeaşi Bebe, fata trimisă de Gari. Era îmbrăcată într-o blană de vulpe argintie lungă până la pământ. După ce făcu din nou pişu cu uşa de la toaletă larg deschisă, ca să vedem cu toţii că era goală pe dedesubt, mă luă cu ea. În lift îmi spuse:

– Ştiu că mâine pleci la New York şi vreau să te fac din nou să-ţi fie dor de patrie. Poate de data asta vrei mai mult…

De data asta am vrut totul şi limuzina care ne aştepta afară se dovedi destul de încăpătoare şi de comodă pentru ceea ce aveam să facem. Bebe m-a executat cu precizia unui ceasornicar elveţian şi, deşi am terminat mai repede decât mă aşteptasem, am avut senzaţia că de data asta am dus lucrurile până la capăt. Credeam, în naivitatea mea, că simţisem în sfârşit cum e o femeie pe dinăuntru. Limuzina m-a dus apoi acasă, iar Bebe mi-e reamintit că a doua zi voi pleca la New York.

– Cineva te va lua mâine dimineaţă de acasă. La zece să fii în faţa blocului. (va urma)

(sursa foto: libertateapentrufemei.ro)