Punguța cu diamante

A doua zi urma să merg să-l întâlnesc pe marele Gari, ca să aflu şi eu de ce venisem la Moscova. Când am ajuns la adresa pe care-o aveam, am recunoscut casa ascunsă între copaci în faţa căreia era acelaşi Porche pe capota căruia îmi făcusem nevoile înainte de-a pleca în America. Am sunat la uşa imensă de fier forjat şi doi dobermani au început să latre şi să-mi arate colţii. Mi-a deschis unul din bodyguarzi lui Gari care calmă dulăii, cu o comandă simplă. M-a condus, fără să-mi adreseze un singur cuvânt, într-o cameră mare plină cu tablouri ce păreau proaspăt pictate şi de unde mă priveau nişte oameni ce păreau a fi încă în viaţă cu toţii. Probabil familia lui Gari, pentru că el era plasat în mijloc şi pozase într-o atitudine studiată care amintea de vechile tablouri din timpul ţarului. Era singurul de pe pereţi care părea o persoană moartă de mult.  Nu ştiu de ce, dar mă aşteptam ca un bodyguard supărat să intre şi să-mi aducă pe-o tavă rahatul meu de adio bine şters de pe capota maşinii lui Gari. Mi se făcuse puţin frică şi m-am întrebat ce naiba m-a pus să accept să vin aici. Pe de altă parte, recunosc că eram curios şi excitat. Gari mafiotul nu era mort de loc şi apăru frumos îmbrăcat, asortat din cap până-n picioare, cu haine aduse proaspăt de la Paris, în orice caz mai elegant decât ruşii din New York. Mi s-a adresat cu acel tip de indiferenţă pe care îl au doar oamenii plini de bani, veşnic siguri pe ei şi pe reacţiile celorlalţi:

– Bine-ai venit, tinere. Ai crescut fantastic. Trebuie să fie ceva acolo în America în aer, în mâncare… Să-mi spui şi mie care-i şmecheria.

Mi-a strâns mâna zdravăn, ca un om de lume care rupe în felul ăsta câteva degete pe zi, exerciţiu care făcea parte din gimnastica lui de rutină.

– Cu ce vă pot fi de folos, domnule?

– Fratele meu te recomandă călduros, iar în mama ta avem mare încredere. De altfel, pentru jobul pe care ţi-l cerem, avem nevoie nu numai de cineva apropiat, ci şi de cineva cu nişte calităţi pe care ştiu că le ai.

A făcut o pauză lungă, însă eu n-am pus nicio întrebare.

– Avem nevoie de cineva care să poată să înghită tot felul de lucruri tari… plus de unul cu tranzit intestinal bun ca al tău…

M-am făcut alb şi am vrut instinctiv să-i cer scuze pentru ceea ce făcusem pe maşina lui sport. Am tăcut, totuşi. A scos apoi dintr-un sertar o pungă mică din piele fină, legată la gât, care-mi aminti de nişte basme vechi învăţate în copilărie unde ţarul, sau vreun prinţ rus mai darnic, obişnuia să i-o arunce ca răsplată vreunui mujic norocos care fie că salvase vreo prinţesa sau făcuse din greşeală o faptă măreaţă. În basme, punga era plină cu bani de aur. Gari mi-o aruncă indiferent şi-mi spuse s-o deschid. Eu nu făcusem încă nimic pentru care să fiu răsplătit. Înăuntru acelei punguţe era un pumn de pietre transparente care în palma mea sclipeau al naibii de frumos, cum se spune ca nişte diamante,  pentru că erau chiar diamante.

– Sunt 20 şi trebuie să ajungă la New York înainte de anul nou. Ai să le înghiţi unul câte unul la Moscova şi ai să le dai afară la New York. Ştiu că poţi şi una, şi alta.

Am ridicat între degete unul din diamante, cel care părea cel mai mare şi l-am privit gânditor.

– E ceva mai mare decât o pastilă de vitamina C. Ştiu că le înghiţi uşor, fără apă, atunci când eşti răcit. Plus că sunt toate bine şlefuite, alunecă uşor. Am băgat diamantul în gură instinctiv, ca să-l încerc.

– Nu, nu acuma. Ai s-o faci chiar înaintea plecării. Scoate-l afară.

Se răstise puţin la mine, speriat poate că piatra preţioasă va dispărea fără urmă în burta mea. L-am pus înapoi în punga de piele şi i-am întins-o.

– Vă puteţi bizui pe mine, domnule!.

– Bravo, bravo. Cu datul lor afară ştiu că nu ai probleme… Ce planuri ai la Moscova?

– Nu mare lucru. Voi face Crăciunul cu rudele, cu prietenii…

– Numai Crăciunul? Nu sărbătoreşti şi Hanukah? Sau n-ai auzit încă de asta…

– Am auzit, domnule. În New York avem toate sărbătorile…

– Bine, bine… În ziua plecării, cineva te va lua de-acasă şi te va aduce aici. Enjoy Moscova. (va urma)

(sursa foto: revista-atelierul.ro)