Adrian Sângeorzan 
Vladi vorbea ca un adult, cu multă siguranţă, iar asta mă deruta, dar îmi şi plăcea. Deşi era de-al locului nu părea să aparţină cu totul lumii din jur. Părea mai degrabă un adolescent căzut din cer ori o creatură tocmai ieşită direct din apa oceanului şi mi se părea ciudat că nimeni nu observa anomalia.
Poate că şi eu eram o anomalie şi, de fapt, aşa mă şi simţeam atunci. Şi fizic şi mental. Mintea mea părea c-o ia înaintea corpului şi dacă locul ei e numai în cap, nu era de mirare că nu mai încăpea în cutie. Plus că începusem să cresc vertiginos. Câte un centimetru, doi pe lună, ceea ce era mult prea mult, chiar dacă schimbasem sistemul metric cu cel american. Mă împiedicam de fiecare prag şi New York-ul e plin de praguri. Vocea mi se îngroşase atât de mult, că până şi Masha observase schimbarea şi voia să mă ducă iarăşi la doctorul Shifrin. Dar cel mai rău era cu mintea. Începusem să am o nelinişte în mine de care mi-era puţin frică, pentru că nu ştiam de unde vine. Un stol compact de gânduri, foarte amestecate, îmi invada capul care începea să pocnească, precum caloriferele noastre din Moscova când se pornea căldura dimineaţa.
Vladimir m-a ajutat să ies din starea aceea. Când s-a întors, mi-a dat cinci dolari şi şansa de-a fi un fel de asistent al lui. Avea o maşină cam hodorogită, un Ford, care se pornea cu o şurubelniţă, şi în care erau aruncate vraişte cele mai bizare obiecte, între care cutii în care cândva fusese pizza şi mâncare chinezească.
– O ţin intenţionat atât de murdară. O maşină cu atâta mizerie înăuntru nu se fură. Ţine minte asta. Am carnet de la șaisprezece ani. Nu-mi spune câţi ani ai pentru că nu contează. Îţi fac eu pe computer legitimaţii de 21 de ani, ca să poţi bea o bere în oraşul ăsta. De cât timp eşti aici?
-De două luni.
-Aoleu! Eşti crud rău de tot. Te duc într-un loc unde o să-ţi placă. Se boxează serios, profesionişti, nu glumă. Se pariază, se rup nasuri, se nasc vedete, bani mulţi, rău de tot, gagici faine. Dimitri, unchiul meu, boxează în noaptea asta, ca să ştii şi tu de ce mergem acolo.
Eu dădeam impresionat din cap şi aş fi vrut să pot fi mai vorbăreţ, mai degajat.
-Dimitri a boxat la olimpiadă. Medalie de argint, campion european, mare speranţă la profesionişti. Dacă va câştiga se umple de bani şi mă finanţează. El e cam singurul care crede în mine, şi bunicul meu…
-Şi eu cred în tine…
-Hai, lasă vrăjeala, nici nu mă cunoşti… (va urma)
