Între mine şi ea, stăteau de-a curmezişul toate cicatricile

De obicei, ne întâlneam la Erick acasă şi cântam împreună în camera lui cu instalaţiile date la maximum. Am crezut la început că Erick se supărase pentru că Alina mă alesese pe mine, însă el era posomorât din cauza drogurilor şi-a medicamentelor pe care le lua. Nu mi-a spus niciodată că vedea un psiholog în fiecare săptămână şi că, de vreo trei ani, doctorii îi schimbau diagnosticele şi tratamentele la câteva luni.

Încetul cu încetul, am început să-mi doresc să rămân numai cu Alina. De câte ori rămâneam singuri, o provocam să vorbească. Era ceva pervers în asta, desigur, pentru că atunci când vorbea devenea vulnerabilă şi accesibilă dorinţelor mele. Spunea că uitase rusa şi româna, deşi nu cred că poţi uita limbile în care te-ai născut. Am prins-o cu minciuna atunci când a încercat să-mi explice cu ce-o bătea ultimul bărbat al maică-sii, un beţiv agresiv care îi snopea în bătaie aproape zilnic. Nu ştia cuvântul „lanţ” în engleză şi l-a spus până la urmă în rusă.

Era plină de cicatrici pe tot corpul şi am aflat povestea fiecăreia, pe măsură ce mă lăsa să-i explorez trupul. Corpul ei avea geografia şi istoria lui, iar eu eram foarte silitor să i-l învăţ. Cea mai mare cicatrice o avea pe frunte, imediat sub liziera părului, motiv pentru care purta breton şi de acolo am început să-i învăţ formele şi povestea.

– Cine ţi-a spart capul?

– De la educaţie mi se trage. Un profesor din orfelinat m-a dat cu capul de tablă ca să-mi intre bine  în cap că şcoala e un lucru serios. Îi plăcea să izbească copiii cu capul de tablă. Am ajuns în spital pentru că, în loc să-i opun rezistenţă, m-am aruncat şi eu cu capul înainte. Ştii, a fost prima şi ultima dată când am vrut să-mi crape capul… înţelegi ce zic? Am vrut s-o termin cu toate, dar în spital, unde am stat două zile într-un fel de comă destul de frumoasă, am visat că am o treabă de făcut pe lumea asta. Mi-am inventat pe loc o stea a mea păzitoare, exact aşa cum îmi spunea câteodată mama când nu era beată. Chestiile asta trebuie inventate… Înţelegi ce zic?

Avea un tic verbal cu acest „înţelegi ce zic?”, pentru că voia să fie sigură că pricep cu adevărat. Eu dădeam din cap superior, ceea ce o contraria.

– După aceea, am opus totdeauna rezistenţă. Şi tu cred că ai o stea a ta. Dacă nu, o lansăm acuma. Da, da, nu râde ca un prost, cu astea nu te joci. Nu toţi oamenii au stele din astea. Despre Erick, de exemplu, nu sunt sigură …

Când o apuca, vorbea aproape continuu. Parcă îşi dădea drumul la o supapă. Simţeai că în spatele ei se adunase de mult o presiune prea mare. Trăgea cu coada ochiului la mine, scăpa câte un „înţelegi ce zic?” şi îşi vedea de vorbit. La un moment dat, am descoperit că atunci când intra într-o astfel de transă, puteam să fac ce vreau cu ea, cu condiţia s-o las să vorbească.

De obicei, o chemam la noi acasă vinerea sau când mama era plecată. De sărutat nu puteam pentru că turuia continuu, dar mă lăsa să cotrobăi cu mâinile pe unde voiam. Aşa i-am explorat tot corpul, iar ea stătea ca o pisică care toarce. Ne uitam la televizor, ea îmi vorbea despre cum ajunseseră la orfelinat, după ce fugise de-acasă cu doi din fraţi, cum trăiseră două luni într-o pădure unde îşi făcuseră o colibă, cum furau alimente din orăşelul din apropiere unde fuseseră prinşi într-o piaţă, duşi la miliţie şi apoi la orfelinat. Cu cât o pipăiam mai tandru şi mai adânc, cu atât îmi povestea mai multe. Avea carnea tare cu muşchii cam prea încordaţi, dar încetul cu încetul a învăţat să se relaxeze şi mă lăsa să-i mângâi sânii mici şi chiar să-i cotrobăi prin chiloţi. Mângâierile mele erau cheia limbii ei. Când ajungeam prea departe, nu uita să-mi spună despre cum ajunsese să se bată şi să facă faţă celor mai fioroşi băieţi, despre cum fura mâncare pe care-o ascundea sub pernă, despre relaţia ei în orfelinat cu o pisică ce dormea noaptea la picioarele ei şi care devenea fioroasă de câte ori cineva se apropia de pat. Când am ajuns cu degetele între picioarele, ea mi-a spus simplu:

– Cu toată paza pisicii am fost violată de trei ori. N-aveam nici 11 ani. Aşa că ai grijă cum umbli pe-acolo. Pot să zgârii.

– Te-a durut?

– Doar prima dată. Şti ce mă enerva cel mai tare? Când apărea câte un cuplu din America sau mai ştiu de unde ca să adopte câte un copil din orfelinat. Ne aliniau frumos şi ne cântăreau din ochi unul câte unul, ca pe viţeii la târg. Toţi voiam să plecăm de-acolo, aşa că ne îmbrăcam frumos, ne pieptănam, zâmbeam cu gura până la urechi. Eu eram veşnic prea bătrână şi prea bolnăvicioasă.

Am sărutat-o în sfârşit pe gură, deoarece la un moment dat a tăcut. Dacă îmi dezlipeam buzele, şi-ar fi dat din nou drumul, aşa c-am exersat tot ce ştiam în materie de sărut. O doream, dar între mine şi ea stăteau de-a curmezişul toate cicatricile ei, orfelinatul în care fusese violată, toţi fraţii ei, Rusia, Moldova şi chiar acea republică Ciuvaşă.

(sursa foto: avantaje.ro)