Doar pentru că ea era acolo în spatele meu, mereu aceeaşi

N-am vrut să îmbrac cămaşa aceea până în ziua în care trebui să dau un fel de examen pe care dacă îl treceam urma să fiu admis la acel liceu din Manhattan. Se numea „The High School for Leadership and Public Service” ceea ce trebuie să recunosc că nu suna rău de loc. Dacă ignorai ultima parte, cea cu „public service”, reieşea că era o şcoală care forma conducători, cel puţin aşa suna totul în urechea mea, care pe atunci era conectată cu un băiat dezorientat, uşor umilit, dar nu speriat. Mama a insistat să-mi pun o cravată roşie sau albă, sub un sacou purtat o dată sau de două ori, primit de la unul din bărbaţii ei. În final arătam ca un pui de mafiot rus gata de pus pe afaceri, gata de-a deveni un „leader”. A trebuit să mă tund, deşi detestam să mă duc la frizer. Pe vremuri, mă tundea mama acasă în baia strâmtă şi mucegăită din Lianozovo şi-mi plăcea pentru că se prostea, glumea şi mă trata ca un frizer profesionist care are şansa să aibă pe scaun o persoană foarte importantă. Un VIP cum se zice.

-Ah, domnul Vitali, ce onoare să vă am din nou client. Doriţi un tuns, un ras şi obişnuitul masaj. Perciuni mai scurţi, mai lungi?

-Da, drăguţă, ca de obicei.

-Ah, ce păr undulat, ce culoare naturală, nu mă miră că fetele mor după dumneavoastră…,nu uitaţi să-mi daţi un autograf pe oglindă, domnule… Între timp buclele mele cădeau, iar mie nu-mi părea rău pentru că ştiam că părul creşte repede la loc şi de la un tuns la altul observam mai bine cum mă schimbam, cum mi se transformau trăsăturile, cum creşteam. Era singurul moment când mă priveam atent, drept în ochi, bărbăteşte şi cred că aveam îndrăzneala asta pentru că ea era acolo în spatele meu, mereu aceeaşi.

-De acum mergem la frizer, Vitali! Suntem în America şi ne permitem.

-Bine, dar eu vreau ca tu… Între timp a sunat celularul, „Alio,alio” şi cu asta au început drumurile mele la frizer.