Derută și carne arsă

Când am trecut prin faţa Statuii Libertăţii, aceasta părea să-şi fi lăsat în jos mâna cu torţa, dar nu sunt sigur pentru că totul era înecat în norul prăbuşirii, care aluneca încet spre sud. Din mijlocul golfului, Manhattan-ul cu Downtown-ul lui glorios părea craterul fumegând al unui vulcan improvizat. Un dragon ştirb căruia i se scoseseră cei doi dinţi din faţă.

După ce venisem în New York şi începuse şcoala, făcusem de câteva ori drumul ăsta cu ferry-boat-ul de Staten Island. Nu costa nimic şi era la doi paşi de şcoală. Prima dată mă adusese Vishnu ca să-mi arate cât de grandios e oraşul văzut de pe apă. N-a folosit cuvântul „grandios”, pentru că o expresie ca asta nu intrase încă în vocabularul nostru de emigranţi. Stăteam amândoi pe puntea din spate, fumam şi urmăream cum acea aglomerare de zgârie-nori se micşorează încetul cu încetul şi cu cât o vedeai mai de departe cu atât era mai „grande”. Făcusem această navetă de câteva ori cu Jennifer. Mai ales când ploua şi nu ne puteam ascunde prin parcuri. Ne aşezam pe puntea inferioară într-un loc unde nu era nimeni şi ne sărutam până ne dureau buzele. Ne întorceam cu vaporul următor care pleca în cinci minute şi, la înapoiere, efectul apropierii de Manhattan era şi mai spectaculos. Statuia Libertăţii, pentru care atâţia din ţările din care noi plecasem şi-ar fi dat o mână ca s-o vadă, ne saluta puţin plictisită, sătulă de tot acest du-te-vino de pe apă şi din aer, de unde în acea zi de septembrie tocmai ne căzuse beleaua cea mare.

Mă gândeam că acel vapor de navetişti, plin până la refuz, cu oameni îngroziţi, o va lua poate spre ocean şi, după ce va trece pe sub Verranzano Bridge, se va pierde în largul oceanului şi ne va duce pe fiecare de unde am venit. Pe cei născuţi în America îi va lăsa poate acolo de unde le-au venit strămoşii şi, după ce va trece de Sicilia, Irlanda şi Anglia, o va lua spre Rusia unde voi fi scuipat ca un sâmbure ce n-a apucat să încolţească.

Am rămas în Staten Island până târziu. Nu ştiam unde să mă duc dar instinctul îmi spunea că nu trebuie să mă duc niciunde. Nebunia din staţie s-a domolit curând şi după ce ne-am lămurit cu toţii că e vorba de un atac terorist oamenii fie că au plecat acasă să vadă în direct nebunia la televizor, fie că au rămas în jurul staţiei continuând să privească îngroziţi Manhattan-ul. Norul de praf şi pulbere venea spre noi, însă peisajul era atât de larg de aici, de departe, încât te aşteptai să vezi prin peticele de cer senin bucăţi din restul lumii. Nu m-aş fi mirat să răsară și turnurile Kremlinului, biserica din Klin şi mai ales blocul dărâmat din Lianozovo. Deci, ajunseseră şi aici.

Între timp, mă căţărasem pe o platformă de lemn şi-mi aprinsesem ţigara cu marijuana. În câteva minute toate simţurile mi se ascuţiseră  peste măsură. Puteam să aud fâlfâitul hârtiilor din turnuri care încă zburau răvăşite peste Staten Island, ca un stol de păsări migratoare care nu ştiu unde să se ducă. Simţeam insuportabil mirosul de ars, de carne prăjită pe care vântul îl aducea spre mine. Am întors capul spre uscat şi nu m-ar fi mirat dacă s-ar fi continuat dintr-o dată cu cartierul Linozovo din Moscova, de unde eu mă străduiam în fiecare zi să mă conving că e bine că scăpasem. Trăgeam adânc din ţigară şi ţineam fumul în piept cât puteam mai mult, sperând că îmi va alunga starea aceea insuportabilă de pământ tras violent de sub picioare.

Staten Island e de fapt acea insulă liniştită a New York-lui pe care mulţi uită s-o treacă la socoteală. Dacă n-ar fi fost cele două poduri care-o leagă de Brooklyn şi de New Jersey, ca două odgoane de siguranţă, poate că s-ar fi desprins de mult de toată nebunia New York-ului şi ar fi luat-o ca un plaur pe ocean împreună cu toată amestecătura care trăieşte acolo. O amestecătură mai omogenă în orice caz, numai dacă o compari cu Queens, de pildă. Mulţi din americanii născuţi aici sunt la a doua sau treia generaţie şi îşi aduc aminte că sunt irlandezi doar de Sfântul Patrick, în timp ce italienii, grecii şi mai ales noii ruşi au memoria mult mai bună, lucru care se dovedeşte a nu le folosi la nimic. Aici par a trăi oameni care au vrut să fugă de New York, dar care au aflat prea târziu că s-au mutat, de fapt, pe o insulă şi nu pe un plaur.

(sursa foto: sunphoto.ro)