Călin Vlasienu contenești să-mi strângi
degetele în ușă
să-mi smulgi unghiile
să-mi astupi nările și
să-mi îndeși în gură
un prosop
să îmi deformezi imaginile
care mi se scurg din creier
să astupi toate crăpăturile
prin care se varsă
canalul orașului
ca eu să fiu
un sorb
care înghite tot
fără să vomite
pe masa la care stau
alături de
cei care așteaptă
o zi senină
(și tu să fii o rază
care străpunge norii
și mă arde pe față
să-mi deschizi rănile
și să-mi torni în ele oțet
să-mi spui că mă iubești)
