Let’s vegan!

Cutreierând supermarketurile londoneze, am realizat că până şi veganii se împart în două categorii: cei care mănâncă sănătos şi cei care NU mănâncă sănătos. Doar nu credeaţi că orice vegan are în vedere un stil de viaţă sănătos… Fireşte, renunţând la produsele de origine animală, ţi-ai mărit brusc şansele pentru o viaţă îndelungată, însă piaţa pune la dispoziţia veganilor şi numeroase produse de o calitate îndoielnică. Şi totul se naşte dintr-o intenţie căreia eu nu îi găsesc nicio motivaţie pertinentă, aceea de a imita carnea, ouăle, lactatele. În privinţa lactatelor, există totuşi înlocuitori sănătoşi, o gamă largă de lactate din cereale, seminţe, nuci, în schimb, tot ceea ce imită carnea este de o mie de ori mai nociv decât însăşi carnea propriu-zisă. Multora nu le pasă de a lor sănătate pentru că nu acesta este motivul pentru care au îmbrăţişat veganismul (siguranţa animalelor – pe primul loc!), dar de ce să îţi doreşti să consumi ceva care se aseamănă cu o parte dintr-un animal?

Când renunţi la animalele din farfuria ta, fă-o cu totul, nu le mai căuta pe nicăieri! Nici măcar în amintiri… Amintirile mă fac să mă simt vinovată pentru toţi acei ani în care nu am ştiut şi nici nu am avut şansa de a avea în jurul meu oamenii potriviţi care să îmi şoptească că nu e bine. Cum poate fi bine să tai gâtul unor fiinţe vii? Să le priveşti zbătându-se, pline de sânge, dându-şi ultima suflare la picioarele tale? Şi răutatea umană este nesfârşită… Nici nu ştiu dacă ar trebui să o numesc „răutate” sau „egoism” sau, pur şi simplu, altfel… Pentru că dacă le-ai cere să îşi ucidă propria pisică sau propriul câine sau, pe scurt, propriul animal de companie, vor refuza categoric. (Paradoxal!) Şi atunci, avem de-a face mai degrabă cu fenomenul numit specisism, o formă de discriminare împotriva fiinţelor [-Uman]. Este vorba despre tendinţa generală de a judeca animalele nu pentru ceea ce sunt, ci pentru ceea ce nu sunt: le judecăm şi le respingem pentru că nu sunt ca noi, oamenii. Şi în consecinţă, le pedepsim, considerăm firesc chiar să le luăm viaţa pentru un prânz sau o cină, în sânul familiei, alături de prieteni ori singuri, sărbătorind crime după crime, veselindu-ne şi considerându-ne îndreptăţiţi să reacţionăm aşa. Dacă nu putem supune animalul de companie aceluiaşi masacru, se datorează, oare, faptului că am încetat să îl mai privim ca pe un animal? Stârneşte convieţuirea un sentiment puternic de milă?

Animalele însă trebuie tratate toate, fără excepţie, la fel. Pentru că simt durere, plăcere, frică şi bucurie. Iar dispreţuindu-le doar pentru că nu sunt ca noi se numeşte discriminare. Sunt unii care ţin neapărat să îmi transmită că au servit la micul dejun / prânz / cină un coş de ouă sau un porc în sânge… Crezând că vor scoate din mine tot ce e mai urât. Din fericire, tot urâtul din mine a dispărut odată cu renunţarea la a mai consuma suflete, odată cu înţelegerea faptului că eu nu sunt stăpânul altor vieţi, odată cu îmbrăţişarea veganismului.

Este mai bine să fii vegan în unele ţări, tot aşa cum îşi pot permite unii, în aceleaşi ţări, să aibă o altă orientare sexuală. Nimeni nu te mai arată cu degetul, supermarketurile şi restaurantele sunt pline de mâncăruri vegane / vegetariene, eşti respectat şi apreciat. Şi, cel mai important, nu trebuie să mai stai să explici ce înseamnă „vegan”. Aici, ştiu toţi.

În urma tuturor reacţiilor de care am avut parte în ultimul an, am ajuns la următoarea concluzie: nu vei întâlni în rândul veganilor, niciodată, răutate.

Am supravieţuit ultimului an, cu succes, deşi mulţi s-au grăbit să judece. Ce bine că nu mi-a păsat… La mulţi ani mie! Un an de veganism, cu sănătate, linişte şi bucurie. Câţi carnivori se pot bucura de asemenea satisfacţii? Prea puţini…

(sursa foto: veganrunnernerd.wordpress.com)

Imagine cover de pe vegsource.com