Pelerinaj cu papa Francisc

Cele două vizite papale în România, atît cea a lui Ioan Paul al II-lea, cît și cea a lui Francisc, au avut un evident har transfigurator. Poate nu toată lumea, dar multă lume a simțit că sînt zile de purificare, de reculegere care te înalță. Efectele lor au trecut, desigur (poate nu de tot și nu pentru toți), și ne-am întors toți cam unde eram înainte. Dar clipa aceea a existat și cred că va rămîne un reper în amintirea oricui a simțit cum lumea părea că se sfințește. N-aș putea spune care dintre vizite a fost mai încărcată de sens și urmări, căci ele au fost diferite, după cum diferite erau și personalitățile celor doi papi. Poate a lui Francisc – un adevărat pelerinaj prin toată România – va fi fost un eveniment mai aproape de inima și sufletul credincioșilor, așa cum era și papa. Despre semnificația, relevanța și portanța spirituală a acestei vizite – secvența de la Blaj – a strîns un mănunchi de 14 mărturii (poate 12 ar fi fost mai simbolic) Gelu Hossu, strănepot al cardinalului Iuliu Hossu, în Și noi am fost la Blaj (Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2020). Cei 14 pelerini s-au restrîns la experiența personală a acestui pelerinaj, fiecare încercînd s-o prezinte cît mai concret, mai autentic, fără multe ieșiri în semnificația și valoarea generale ale vizitei, încheiată cu beatificarea episcopilor martiri ai Bisericii Române Unite. Fiecare s-a străduit să recupereze concretețea acelei zile și, implicit, concretețea acelei iluminări. Dar, în același timp, fiecare s-a dus acolo cu o istorie familială și fiecare a retrăit această istorie, sublimînd-o în apoteoza acelei zile.

Poeta Ruxandra Cesereanu (nepoată de preot greco-catolic martir, preotul Vasile Cesereanu) face un reportaj detaliat al drumului spre Blaj, dar mai ales al atmosferei pe care a respirat-o pe Cîmpia Libertății, unde, zice ea, ”harul circula liber și firesc” într-o ”fiesta” care era deopotrivă ”o epifanie”. Dintre amănuntele mai semnificative se oprește asupra straielor populare purtate de mulți credincioși veniți de prin sate, emoționată de faptul că aceștia ”purtau costumele bunicilor (bunicelor) și străbunicilor (străbunicelor) lor”, ca și cum i-ar fi adus cu ei la această sărbătoare. De altfel, fiecare dintre ”relatori” a venit la Blaj cu o istorie, cu istoria, cu propriii strămoși, transformînd comuniunea cu cei prezenți într-o comuniune (și) cu cei plecați. Istoria fremăta în sufletele lor și apăsa greu asupra întregii Cîmpii a Libertății.

Istoricul George Cipăianu pornește chiar de la realități istorice, evocînd momentele – îndeosebi cele din decembrie 1948 – în care Biserica Română Unită cu Roma a fost supusă agresiunilor și care au dus la suprimarea ei. ”Anul 1948 – zice istoricul – este anul de vîrf al calvarului, în care regimul însoțește încercarea de dărîmare a conștiințelor de aplicarea torturii fizice”, detaliind apoi drama episcopilor uniți și a credincioșilor. Psihologul și prelatul Ion Cosmovici subliniază imediat cum, la sosirea papei Francisc, ”întreaga țară, catolică ori nu, simțea o minune în aer”. (Era chiar vizibilă, dacă ne amintim de starea vremii în acele zile, în care papa Francisc părea un solomonar care dirijează norii cum vrea). Cosmovici insistă asupra omiliei de la Blaj a Sfîntului Părinte, pe care o consideră ”un text cu valoare universală despre sensul trecerii de la secolul XX la secolul XXI”. Politicianul și juristul Ion-Andrei Gherasim, președintele Fundației ”Corneliu Coposu”, vine cu întreaga istorie familială, integrînd-o în parabola acelei zile. Gelu Hossu pornește spre Blaj într-o călătorie care s-a desfășurat ”în mai multe dimensiuni” – și în primul rînd în cea ”istorică”. Într-o imaginară convorbire pe tren cu Silviu Augustin Prunduș, el reparcurge întreaga istorie ”episcopală” a BRU, pornind de la Athanasie Anghel. Nepot al cardinalului, Iuliu Hossu își amintește toate momentele din copilărie în care s-a aflat în preajma unchiului său aflat în detenție sau la spital. Radu Mârza, și el istoric, își traduce experiența pelerinajului într-o reverie blăjeană. O echipă ”ecumenică” de pelerini (un greco-catolic, fiul, Maximilian, și un ortodox, tatăl, Sorin Mitu) propun o relatare mai relaxată, nu fără un umor de fond alături de pietate, reamintindu-și peripeția papală prin cartierul romilor, trăgînd cu urechea și la ”limbajul colorat” al mulțimii, dar consemnînd și sfiala aceleiași mulțimi din ”periferia periferiilor”, cum i-a spus parohul ”bisericuței ridicate de romi în cartier” Ioan Hoca – papei Francisc atunci cînd papamobilul s-a oprit lîngă bisericuță și a binecuvîntat adunarea. Giuseppe Munarini, istoric italian, are un bun prilej de a ”reînnoda” legăturile și amintirile care-l leagă de România și de BRU, într-un emoționat pomelnic al tuturor prietenilor. Pilotul Mihai Pătrașcu, care a trecut ”în ziua venirii Papei” ”prin toate cele patru anotimpuri” (precum și ceilalți pelerini), invocă ”buna întocmire a văzduhului”, invocată și de papa Francisc. Sentimentul istoriei copleșește și mărturia profesoarei Liana Pop (urmașă a familiei celebre Negruțiu), punînd în relație evenimentul de la Blaj cu cel al sosirii regelui Mihai în țară; ”La fel ca atunci, ACUM”, zice domnia sa, ”retrăind” ”acele angajamente ale strămoșilor mei pentru neam și cultură”. Sentimentul unei contopiri concrete cu istoria e trăit și de poetul Adrian Popescu, cel care calcă acum, în 2 iunie 2019, pe aceeași iarbă ”pe care au călcat-o înainte cu mai bine de un secol și jumătate cei de la 1848, apoi cei de la 1948”. Profesorul Ilie Rad pornește chiar de mai departe, de la întemeierea Blajului, și trece în revistă toate marile evenimente petrecute pe fostul ”rît al grecilor”, începînd cu adunarea convocată la propunerea lui Aron Pumnul, prima dintre marile adunări ținute aici, cea din 30 aprilie 1848 (interzisă de autorități, dar înfăptuită chiar și așa). ”Nu cred – afirmă Ilie Rad – că mai există în România un loc atît de încărcat de fapte istorice” – pe care le trece, succint, în revistă. Exprimă poate impresia tuturor celor prezenți teatrologul Eugenia Sarvari cînd spune că ”aerul luase forma unei uriașe catedrale”. ”Ne-am schimbat la față atunci”, notează ea, fulgurant, trăirile intense ale zilei.

Un mănunchi de mărturii despre cum se trăiește un miracol, așadar.