Al. CistelecanAl. Cistelecan
16.12.2024

Evanghelia după Tolstoi

Dintre toți scriitorii care au avut relații tensionate cu Biserica – duse, multe, pînă la excomunicarea lor sau pînă la ruptura definitivă –, cazul lui Lev Tolstoi e poate cel mai celebru și cel mai dramatic. E un episod biografic bine cunoscut și asupra căruia stăruie mult în jurnalul său Tolstoi. Dramatică e însă ruptura de Biserica Ortodoxă Rusă – care, dacă nu l-a chiar excomunicat explicit, l-a exclus oricum din rîndurile credincioșilor ei (sau el a ieșit afară, lucrurile nu-s chiar limpezi) – cu atît mai mult cu cît Tolstoi s-ar prea putea să fi fost un credincios mai fervent decît cei care l-au judecat ca apostat. Doar că și-a elaborat propria interpretare a Evangheliilor și a credinței în învățătura lor. Nu știu cît de eretică e interpretarea lui (dar teologii au știut imediat), însă ”convertirea” lui Tolstoi a fost un act existențial decisiv. Pe coperta IV, Wilhelm Tauwinkl (traducătorul Evangheliei pe scurt, apărută la Humanitas, 2024) extrage din Jurnalul scriitorului o mărturie abruptă: ”Ajunsesem pe marginea prăpastiei și vedeam că în fața mea nu era altceva decît moartea. Eu, omul viguros și fericit, simțeam că nu mai puteam trăi”, iar viața ajunsese să i se pară ”absurdă”. De pe acest prag începe ”creștinarea” lui Tolstoi, ca printr-o revelație salvatoare.

Numai că Tolstoi îl vede pe Isus cu totul altfel decît îl vede Biserica (și chiar destul de altfel și decît îl văd Evangheliile). El duce o lungă polemică, expusă în patru cărți, cu interpretările ”canonice”, iar cărțile lui au fost interzise multă vreme în Rusia, unde apar doar după 1905, și publicate în străinătate. În 2001, ne spune prefața traducătorului, stră-strănepotul lui – Vladimir Tolstoi – a solicitat ”reanalizarea” ”dosarului”, dar Patriarhia nu s-a dovedit mai îngăduitoare, considerînd că ”ideile lui Tolstoi sunt și azi la fel de eretice ca și în timpul vieții sale” și că ele ”i-ar putea ispiti” pe cei mai puțin tari în credință. Nu știu dacă primejdia e chiar atît de mare (eu nu sunt dintre cei ”tari”, dar nu cred că am fost în mare primejdie, fie spus chiar dacă e irelevant). Prefața lui Wilhelm Tauwinkl sintetizează acuzele aduse lui Tolstoi și e poate bine ca eventualii cititori să fie preveniți: ”îl tăgăduiește pe Dumnezeul personal și viu în Sfînta Treime, neagă dumnezeirea lui Isus Hristos, nașterea lui din Fecioară, nu recunoaște viața de după moarte și răsplata, respinge lucrarea Sacramentelor /Tainelor/, disprețuind mai ales Sfînta Euharistie” (p. 7). Sînt, cu siguranță, acuze pe drept, deși Hristosul lui Tolstoi asigură și el, în nenumărate rînduri, viața eternă ”în duh”.

Tolstoi unifică toate cele patru Evanghelii într-una singură, eliminînd tot ce nu e învățătură ”directă” a lui Isus. ”Am întreprins – zice el – armonizarea celor patru Evanghelii după sensul învățăturii” (p. 11). Drept e însă să spunem că nu doar elimină, ci și adaugă. Bunăoară, în episodul vînzării și prinderii lui Isus, psihologizînd în sens uman natura lui Isus, îl pune pe acesta ca, în primul moment, să-și îndemne ucenicii la rezistență armată: ”Dacă-i așa, atunci pregătiți-vă de apărare, luați provizii, căci va trebui să ne ascundem, și înzestrați-vă cu arme pentru apărare” (p. 156). Abia după o profundă reculegere primește jertfa. Dar biografia lui Isus nu contează prea mult în ”Evanghelia” lui Tolstoi. Aranjamentul Evangheliilor făcut de el se bizuie pe compendiul ”învățăturii” cristice, expusă în douăsprezece capitole (desigur!) care dezvoltă fiecare un verset – sau fragment de verset – din rugăciunea Tatăl nostru. În esență însă, ”erezia” tolstoiană constă în considerarea creștinismului ”mai mult ca învățătură ce dă vieții un sens” (p. 18). Nu e de mirare, căci Tolstoi însuși ”căuta(m) un răspuns la întrebarea vieții, nu la o întrebare teologică sau istorică și, de aceea, mi-era cu totul indiferent dacă Isus Hristos este Dumnezeu sau nu” (p. 20). Din această perspectivă, era de așteptat ca Evangheliile să devină mai degrabă un manual de etică, iar creștinismul ”cea mai puternică, pură și completă învățătură metafizică și etică” (p. 29). Hristosul lui Tolstoi nu seamănă deloc – nici pe departe – cu cel dostoievskian, dar ”Evanghelia” lui e o carte de profundă neliniștire.