„Somnoroase păsărele…”

Miniatura lirică Somnoroase păsărele a intrat de mult timp în repertoriul textelor pe care le rostesc sau le cântă maturii pentru a-i adormi pe copii. Este, s-ar putea spune, o poezie de leagăn.

Această poezie se remarcă însă printr-o simplitate rafinată pe care numai maturii o pot aprecia. Este concepută ca o enumerare de scene ale pregătirii pentru culcare. Se abandonează rând pe rând somnului păsărelele, izvoarele, codrul, florile din grădină, lebăda. Toate aceste ființe sau aparente ființe sunt delicate și prietenoase. Poetul ar fi dat dovadă de umor sau de excentricitate (ca un avangardist) dacă ar fi trecut pe listă, să spunem, și un crocodil:

„Căscând leneș crocodilul/ Se retrage în lagună,/ Ușurat răsuflă Nilul,/ Noapte bună!”

Dar prin asemenea năzbâtii ar fi stricat vraja momentului. Epatarea cuiva care a pus capul pe pernă nu este cel mai bun mijloc de a-l adormi. Somnul poate fi indus, dimpotrivă, prin evocarea unor situații liniștitoare, cunoscute din viața de fiecare zi. Bun psiholog, poetul a selectat exact acele elemente și mișcări care se asociază în mintea unui om cu mersul întregii firi la culcare. El creează astfel un sentiment de unanimitate a adormirii , cu efect hipnotic asupra cititorului sau ascultătorului. Păsărelele, somnoroase, dispar între rămurele și se culcă în cuiburile lor ocrotitoare. În codrul întunecat se face atât de mare liniște, încât începe să se audă susurul izvoarelor. Florile din grădină adorm și ele (parcă le vedem strângându-și petalele). Lebăda trece maiestuoasă pe suprafața apei, către locul dintre trestii în care urmează să doarmă (poate cu capul sub o aripă). Iar pe cer se ridică, în locul soarelui cu lumina lui intensă, ca de reflector celest, un astru mai potrivit pentru atmosfera de alunecare în vis – Luna:

„Somnoroase păsărele/ Pe la cuiburi se adună,/ Se ascund în rămurele −/Noapte bună!// Doar izvoarele suspină,/ Pe când codrul negru tace;/ Dorm şi florile-n grădină −/ Dormi în pace!// Trece lebăda pe ape/ Între trestii să se culce −/Fie-ţi îngerii aproape,/ Somnul dulce!// Peste-a nopţii feerie/ Se ridică mândra lună,/ Totu-i vis şi armonie −/ Noapte bună!”

Enunțurile din cuprinsul poeziei nu participă la o demonstrație, ci se asociază liber, prin juxtapunere, ca și cum cineva, înainte de a adormi, ar spune ceea ce-i trece prin minte, fără să facă efortul unei organizări a comunicării. Parcă vezi mâna unui chitarist care se plimbă capricios pe corzi.

Capricios, dar nu chiar la întâmplare. Fiecare strofă (ultrascurtă, formată din câte trei versuri de opt silabe și unul de patru) se termină cu o formulă care se spune în mod curent înainte de culcare: „Noapte bună!”, „Dormi în pace!”, „[Să-ți fie] Somnul dulce!” și, din nou, „Noapte bună!”. Este un mod subtil de a da o sugestie de refren. Este o ingenioasă modulare a monotoniei. Și este, în sfârșit, o valorificare cu instinct artistic a resurselor de expresivitate din limba de lemn a politeții cotidiene.

Desen de Ligia Macovei