Alex. Ștefănescu
Împărat și proletar este unul dintre cele mai greoaie poeme scrise de Eminescu. El pare alcătuit din mase mari de cuvinte împinse cu buldozerul. Poetul n-a lucrat 8-10 ani asupra lui, așa cum a făcut cu alte poeme ample, ci l-a abandonat înainte de a-i conferi grație stilistică. Este curios că l-a menținut printre textele demne să figureze în sumarul unei cărți (sau că nu i-a reproșat lui Titu Maiorescu includerea lui în volumul din 1884). Probabil i-a plăcut viziunea de ansamblu asupra veșnicelor conflicte dintre oameni, care par insignifiante privite de foarte sus. Într-un roman publicat în 2012, Singura cale, Nicolae Breban explică la un moment dat că, dintr-o perspectivă cosmică, toată tragedia pe care au trăit-o oamenii, din 1917 până în 1989, în urma instaurării comunismului, poate fi văzută ca o simplă vibrație în plus înregistrată pe o parte a Terrei. Această relativizare radicală a evenimentelor cărora oamenii le acordă o mare importanță este fără îndoială dureroasă și inacceptabilă pentru cei în cauză. Dar, din punct de vedere estetic, are efect, ca filmarea unei scene dramatice pe măsura îndepărtării de ea (iluzie creată cu ajutorul transfocatorului).
În afară de acest joc de perspective, ar trebui salvate, din conglomeratul de cuvinte, rarele momente de poezie bună. S-ar putea alcătui o antologie de versuri extrase din lungul poem.
Din discursul proletarului nu e mare lucru de păstrat. Poate doar portretul moral generic al răsfățaților vieții:
„Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă,/ Trec zilele voioase şi orele surâd./ În cupe vin de ambră − iarna grădini, verdeaţă,/ Vara petreceri, Alpii cu frunţile de gheaţă/ Ei fac din noapte ziuă, ş-al zilei ochi închid.”
Din punctul de vedere al unui om cu posibilități materiale modeste, maximum de bunăstare îl reprezintă să dispui de mijloacele de a transforma noaptea în zi și ziua în noapte sau vara în iarnă și iarna în vară. Cei care au mulți bani își pot permite să piardă noaptea jucând la ruletă și să doarmă ziua ocrotiți de servitori. Tot ei pleacă în timpul iernii în țări calde, iar vara fug de caniculă în locuri răcoroase, de exemplu în „Alpii cu frunțile de gheață”. Poetul rezumă expresiv aceste capricii costisitoare la care se gândește cu mânie (și cu o secretă invidie proletarul).
Discursul împăratului începe cu o prezentare fastuoasă a împăratului însuși:
„Pe malurile Seinei, în faeton de gală,/ Cesarul trece palid, în gânduri adâncit;/ Al undelor greu vuiet, vuirea în granit/ A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înşală;/ Poporul loc îi face tăcut şi umilit.”
Se remarcă „sonorul” acestei treceri a alaiului imperial, în fața căruia căruia poporul se dă umil la o parte:
„Al undelor greu vuiet, vuirea în granit/ A sute d-echipajuri”…
„Vuirea în granit” (în granitul pavajului) este încă una din acele dovezi de virtuozitate a lui Eminescu în reprezentarea realității.
Discursul împăratului este scris la persoana a treia, în stilul „indirect liber” care îi plăcea atât de mult lui Marin Preda:
„Zâmbirea lui deşteaptă, adâncă şi tăcută,/ Privirea-i ce citeşte în suflete-omeneşti,/ Şi mâna-i care poartă destinele lumeşti,/ Cea grupă zdrenţuită în cale-i o salută./ Mărirea-i e în taină legată de aceşti.”
O mai mare cantitate de poezie găsim în ultima parte a textului (cea scrisă din perspectiva poetului). Dar și aici splendoarea se constituie cu greu din fraze complicate și chinuite. Poetul suprapune imagini pentru a le face să se completeze reciproc:
„Scânteie marea lină şi placele ei sure/ Se mişc-una pe alta ca pături de cristal/ Prin lume prăvălite; din tainica pădure/ Apare luna mare câmpiilor azure,/ Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal.”
Vălurirea mării, atât de inspirat descrisă în alte poeme, de un poet care este un artist al fluidității și luminii, apare aici ca o mulțime de place (plăci) sure care se mișcă una pe alta asemenea unor… pături de cristal. Dacă aș fi luat parte la ședința Cenaclului Junimea la care s-a citit Împărat și proletar, m-aș fi alăturat și eu „caracudei” și l-aș fi interpelat pe poet: „Hotărâți-vă, domnule Eminescu: sau plăci sure sau pături de cristal!”
Imagine cover: Caesar Augustus, primul împărat roman
