Un festival pe val

Mi-ar plăcea să fiu un film-trotter. Nu știu de câte vieți aș avea nevoie și, mai cu seamă, de ce resurse ar trebui să dispun ca să pot înconjura lumea filmului. M-aș mulțumi însă și cu o variantă europeană și asta pentru că bătrânul continent rămâne totuși suveran în materie de cinematografie. Risc spunând asta pentru că nimeni nu se poate bate cu americanii. Dar când mă gândesc că la Veneția are loc din anii ‘30 încoace cel mai longeviv festival de film din lume, nu pot decât să fiu mândră că am o genealogie europeană. Nu mă interesează nici Urșii, nici Leii, nici Frunzele de palmier. Nu neapărat trofeele contează, ci faptul că un festival bun de film cerne producțiile care țin cu adevărat de cultura cinematografică și discerne valoarea.

Carevasăzică avem aici, în Europa, cel mai însemnat festival de film din lume, Mostra Internationale d’Arte Cinematografica, care anul acesta își va petrece ediția cu numărul 73 în același celebru și opulent Palazzo del Cinema de pe insula Lido. După aceea avem Berlinala, născută în 1951, și care aduce laolaltă anual peste 450.000 de spectatori. Avem apoi glamourosul Festival de Cannes inaugurat, cu o întârziere din pricini beligerante, abia în 1946 și al cărui covor roșu poartă amprentabilele apariții ale unora dintre cele mai mari nume din les meilleures films du monde… Loren, Bardot, Delon, Kelly…

Venezia. Cannes. Berlin. Trei festivaluri de film care au primit în jocurile lor, încă de la începuturi, creațiile cineaștilor români.

Câți știu astăzi că în 1939 Țara Moților a lui Paul Călinescu primea premiul filmului documentar la Veneția și că, doi ani mai târziu, același regizor primea același trofeu pentru o producție disidentă, România în lupta contra bolșevismului? Câți mai știu că Scurta istorie a lui Ion Popescu Gopo câștiga în 1957 Palme d’Or-ul pentru scurt-metraj sau că în 1965 regizor Liviu Ciulei primea la Cannes Premiul pentru cea mai bună regie pentru Pădurea spânzuraților?

Pița, Pintilie, Daneliuc, Caranfil, Puiu, Mungiu, Mitulescu, Muntean, Nemescu, Porumboiu, Șerban, Netzer, Jude. Acesta este catalogul regizorilor români premiați sau nominalizați la aceste trei festivaluri pe care chiar și americanii le consideră ca fiind cele mai importante din lume.

Pe harta festivalurilor europene de film a apărut acum 15 ani un nume nou. TIFF. Primul festival internațional de film de lungmetraj din România care în 2011 a primit acreditarea FIAPF (Federația Internațională a Asociațiilor Producătorilor de Film), intrând astfel pe lista celor mai competitive 40 de festivaluri din lume. O realizare colosală!

(sursa foto: tiff.ro)

Cred că motivația, motorul conceptual al organizatorilor, pe care directorul festivalului, regizorul Tudor Giurgiu, a afirmat-o de curând și care a transformat TIFF-ul dintr-un festival al invitaților într-unul al publicului este, pe departe, cel mai inteligent și european gest care s-ar fi putut face. Să nu uităm că distribuția TIFF-ului, care conține câteva zeci de nume, seamănă cu roll-ul final al unei super-producții cinematografice. Și asta spune multe!

„6,9 pe scara Richter” (sursa foto: cinemagia.ro)

Ca și anul trecut, playlist-ul festivalului este unul fastuos și acoperă o plajă edificatoare pentru producția cinematografică mondială a momentului. De la surprinzătorul 6,9 pe scara Richter (ultimul film al lui Nae Caranfil, o comedie ca un retour á la manière care a deschis festivalul) până la Belgica, pentru care Felix van Groeningen a primit în acest an Premiul Sundance pentru Cel mai bun regizor, aș putea spune că întreaga ofertă a acestei ediții este spectaculoasă nu numai prin numărul producțiilor, ci mai ales prin calitatea lor, rod al unui excelent discernământ cinematografic pe care îl demonstrează încă o dată criticul de film Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF-ului.

Carmen Galin în „Faleze de nisip” (sursa foto: cinemagia.ro)

Spectaculoasă este și lista secțiunii Proiecții speciale care o aduce pentru prima dată în România pe una dintre cele mai rafinate dive ale cinematografiei europene, actrița Sophia Loren căreia i se va decerna în ultima seară a festivalului Premiul pentru întreaga carieră și care a luat parte la proiecția Căsătoriei în stil Italian (Matrimonio all’italiana), memorabila comedie romantică a lui Vittorio de Sica. Așa cum spectaculoasă este și proiecția specială a Falezelor de nisip a lui Dan Pița, în onoarea actriței Carmen Galin care va primi Premiul de Excelență TIFF 2016.

Într-un cuvânt fie spus TIFF-ul face istorie, iar eu nu pot decât să mă strecor în public și să intru în consonanță cu celelalte câteva mii de palme care au aplaudat și mai aplaudă încă această ediție.

Foto: Vlad Cupșa (sursa: tiff.ro)

(sursa foto cover: cinemagia.ro)