Cristina Chirvasie
Cred că sunetele sunt culorile universului. Ennio Morricone, celebrul maestru al muzicii de film care a compus coloanele sonore pentru mai mult de 500 de filme, spunea că sunetele pictează aerul. Modernitatea se pare c-a ales să alerge mai mult după reverbe probabil în dorința ei de-a prelungi timpul care nu-i mai ajunge. Reverberația e într-un fel orfana sunetului pentru că mai rămâne o vreme după ce părintele ei a dispărut. De-asta poate că și omul mileniului III seamănă cu un orfan care s-a îndepărtat de vibrația originară și se încăpățânează să trăiască gri, ignorând capodopera din jurul lui.
(sursa foto: aarc.ro)
Vibrația. Amplitudinea maternală a simțurilor hrănită din armonia viului, a sinelui, a cosmosului din noi. Așa ar trebui să sune un intro al unui eseu despre vibrație. Asta dacă ar fi să facem teorie.
În lumea asta mare există, cu siguranță, tratate despre fizica acestei mișcări oscilatorii care, într-o căutare permanentă a echilibrului, transformă atingerea unei corzi de contrabas în sunet, emisia vocală în glas, zgândărirea unui elastic în trepidație sau lovirea unui clopot în dangăt. Cu siguranță că există tot felul de tratate despre filosofia acestei mișcări acute, continue și alternative, care transformă liniștea în tăcere, muzica în freamăt, emoția în fior, legea universală a vibrației guvernând suveran subtilul și fizicul prin preschimbarea materiei în viață.
(sursa foto: creactivitas.org)
Dar cum să aduni aproape toate aceste teorii într-un eseu cinematografic de doar 14 minute și să transpui fizica și metaforele în coerența unui documentar bun care a colindat deja lumea, în nici doi ani, din Portugalia în Bulgaria, din Franța în Georgia și din Ungaria în China, nepunând la socoteală escalele românești la festivalurile de gen?
Există așadar, în lumea asta mare, un tânăr regizor român, cu nume exotic și un chip greu de confundat, care a izbutit să adune teoria în imagine și să ne demonstreze că filmul experimental nu este doar un soi de virgulă în industria cinematografică, ci că el poate căpăta valențele unei opere în sine.
Germain Kanda este regizor de film, licențiat și master al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa regizorului Laurențiu Damian. Pentru Vibrația sa a primit deja o mulțime de premii printre care Premiul Gopo pentru Cel mai Bun Scurtmetraj Documentar (2014) și Marele Premiu pentru Film Experimental al Festivalului Sichuan TV Golden Prada Awards din China.
Discursul său cinematografic este viu, fără intervenții inutile și paranteze-parazit. Vibrația lui n-are note de subsol și probează autenticul cu dinamism și claritate. Germain Kanda înviorează apa pe care o face să danseze prin simpla turnare într-un difuzor, animă sarea prin răspândirea ei pe o tablă sub care se află același difuzor, traduce jazz-ul, swing-ul și valsul într-o limbă maternă a simțurilor și intră pe frecvențele copiilor unei școli speciale pentru deficienți de auz care dansează pentru că simt ceea ce, noi, cei de dincoace de lumea tăcerii, nici nu băgăm de seamă.
(sursa foto: vimeo.com)
Un sound impecabil generat de Andrei Boanță, un editing formulat creativ de Răzvan Ilinca și Patricia Chelaru, un narator elocvent, actorul George Costin, care susține în cuvinte această parolă filmică cu conotații de spectacol vizual și două co-scenariste pe aceeași lungime de undă, Iolanda Moldoveanu și Iulia Radu. O echipă mică, formată din câțiva colegi de Institut, care a rezonat ingenios cu vocea lui Kanda.
Un movie trailer e întotdeauna un cârlig, așa că vă invit să vă convingeți de cele spuse de mine și să-l vedeți mai jos, sperând că vă veți putea întâlni și cu originalul. Merită!
(sursa foto cover: madisz.ro)
