Cristina ChirvasieCristina Chirvasie
07.05.2016

Strigătul din spatele muțeniei

Am dat deunăzi, întâmplător, peste o frază scrisă de Alexandru Paleologu. “O lume fără reprezentarea trecutului e o lume imbecilă, o lume fără onoare, o lume fără valoare”. Și tot întâmplător, în aceeași zi, mi-am amintit de Nunta mută a lui Horațiu Mălăele. N-am stat pe gânduri și am revăzut filmul cu aceeași savoare, dar cu ceva mai multă acribie. Au trecut opt ani de la premiera lui și am fost curioasă să văd dacă s-a învechit. La vremea aceea a iscat cronici controversate, unele chiar vexante, care au disecat debutul filmic al lui Mălăele, mărunțindu-i (d)efectele în fel și fel de judecăți pro și contra. Ba că ar fi fost un soi de varză cinematografică în care sunt amestecate secvențe à la Fellini, Hitchcock și Spielberg, ba că e un kitsch grosolan al unui om cu evidente carențe de cultură filmică, ba că este un exercițiu inteligent al unui actor excelent care aduce teatrul în film. Ar fi interesant să se scrie o meta-cronică a acestui film, din care să se culeagă obiectivul și nu subiectivul unor păreri avizate. Cert este că această producție a făcut zgomot în lumea filmului românesc, zgomot care își va prelungi ecoul (real) peste alți câțiva ani, răstimp în care adevărata miză a lui Mălăele se va fi arătând.

nunta muta_1

În general, când aleg să scriu despre un film nu o fac pornind de la ideea că el ar mai avea nevoie de încă o cronică. Oricum acest lucru intră în competența altora. Prefer să folosesc filmul respectiv drept pretext pentru a vorbi despre valoare și valori. Dacă ea sau ele există, desigur. Altfel, o asemenea pornire e o pierdere de timp. Al meu, al cititorilor și al spectatorilor.

Filmul lui Mălăele are o valoare indiscutabilă, fie și numai dacă vorbim despre faptul că el face apel la trecut. Un trecut dureros, încă neînțeles pe deplin și ale cărui efecte reverberative nu sunt luate în seamă. Aminteam la început despre cele spuse de Alexandru Paleologu. Da, Horațiu Mălăele a scos la lumină o reprezentare a unui fapt petrecut aievea, în anul morții lui Stalin. Mălăele nu a încercat doar acest lucru, ci l-a și făcut. După opinia mea, bine.

Dincolo de replici (uneori poate cam ușor de prevăzut) filmul lui vorbește din imagini. Multora ni se întâmplă ca după ce trecem de un episod dramatic sau traumatizant din viața noastră să îl redăm, după mulți ani, într-o cheie ușor comică sau să-l îmbrăcăm într-o haină de poveste. Asta face parte din arsenalul uman de supraviețuire și o atare atitudine e firească. Omului nu-i este dat decât ce poate duce, or, în cazul personajelor din Nunta mută, durerea e dusă cu demnitate și fermitate, deopotrivă, și e îmbrăcată înadins într-o astfel de haină. Cei doi tineri însurăței, Mara și Iancu, sunt viitorul satului și, prin extensie, viitorul țării. Două personaje care trebuie privite ca unul singur și în tandem cu un alt cuplu, cel al bunicilor, socrii lui Grigore, și care nu e altceva decât o altă metaforă, cea a trecutului. Cred că una dintre cheile ascunse ale acestui film este dialogul de necuprins în cuvinte dintre aceste două cupluri înțelese ca reprezentare filmică neforțată a trecutului amuțit și a viitorului care nu trebuie să rămână mut și care stau la masa istoriei într-o nuntire dincolo de timp.

nunta muta_2

Cred că, în sine, și alegerea distribuției cu nume impresionante nu a fost făcută doar ca să dea bine. Fără doar și fără poate, personajele au fost construite într-o cheie teatrală, pe care nici Horațiu Mălăele și nici Adrian Lustig (co-semnatarul scenariului) n-ar fi putut să o ignore sau să o trădeze. Nu ar fi drept să înșirui aici numele actorilor care alcătuiesc distribuția lui Mălăele pentru că despre cea mai mare parte a acestora ar trebui să scriu și nu doar să îi pomenesc fugitiv. Dar pot spune că prin această distribuție filmul se împlinește și capătă o valoare interpretativă de netăgăduit. Pentru scena nunții, Mălăele a ales nume mari ale scenei românești care puteau cu siguranță să ridice niște roluri minore la rangul unor partituri impecabile. Se spune că cele mai dificile roluri de teatru sunt cele fără cuvinte. Or, cred că numai actori cu experiență scenică ar fi putut să vorbească și să creeze în acest fel, să înțeleagă forța detaliului și portanța întregului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Filmul lui Mălăele este un film teatral, fără însă să teatralizeze trama. Și este, cu certitudine, nu doar un exercițiu de imaginație pe o temă dată de realitate, nici un exercițiu de stil și nici o încercare cinematografică. Nunta mută nu este doar imagine, cum s-a scris pe alocuri și nici încă un succes pentru Vivi Drăgan Vasile, poate cel mai bun director de imagine pe care îl avem (și căruia această producție i-a adus câteva premii însemnate), ci trebuie privit ca una dintre cele mai izbutite manevre creative care vorbește despre lumină și umbră, despre forța unui popor turtit sub șenila urii, despre vivacitatea unei ființe-om și a unei ființe-țară care zac încă pe banca rezervelor și, nu în ultimul rând, despre o Românie care așteaptă să iasă din chinga zălogului istoriei. O Românie uitată, care-și strigă încă durerea cu mâinile peste gură.

nunta muta_3

(sursa foto: cinemagia.ro)

3.122 cititori