Cristina Chirvasie
Anul Nou. Unii spun că e cel mai frumos moment al anului. Pentru alții, mai pitorești, trecerea dintre ani seamănă cu o scândură pusă între două bărci. Alții sunt convinși că dacă petrec această noapte într-o exaltare bombastico-gastronomică și artificială le va fi bine tot anul. Cu siguranță, fiecare dintre noi are o părere intimă despre Anul Nou, o relație personală cu dorințele de împlinit și task-urile de… dorit. Linia nevăzută care se trage la miezul nopții unește aceste dorințe transformându-le într-o bulă uriașă în miezul căreia contemporaneitatea își petrece vremea sau, mai bine zis, își vremuiește petrecerea.
Cred că Anul Nou e o chestiune foarte serioasă pe care trebuie s-o tratezi cu umor. Umorul acela despre care celebrul Mel Brooks spunea că e un fel de armă de apărare împotriva universului. Din perspectiva lui de comediant pesemne că lucrurile pot fi enunțate mai tranșant.
De cele mai multe ori râsul nu dezvăluie umorul actantului, așa cum plânsul nu divulgă neapărat o dispoziție sufletească amară. Dar întotdeauna umorul veritabil izvorăște dintr-un adevăr în fața căruia reacționăm obiectiv. Nu intenționez să fac o apologie a umorului. Cu asta se ocupă specialiștii. Vreau doar să punctez trebuința umorului în viața noastră. Și asta pentru că nu sunt singura care am constatat că cei mai mulți l-au cam rătăcit. Mă refer la aceia care l-au avut vreodată.
Umorul înseamnă luciditate. Umorul vorbește despre grația spiritului și despre puterea de a trece peste teatralisme, acceptând întâlnirea cu sinele. Umorul e un discurs necosmetizat care transformă zâmbetul în sărbătoare. Umorul nu înseamnă ironie, nici luare în râs, nici causticitate, nici malițiozitate, ci sinceritate. Umorul nu e un defect, ci un efect al înțelepciunii curate. Într-un cuvânt fie spus umorul reprezintă umanul. Cu umor deci ar trebui să întâmpinăm orice Nou An. Asta ne-ar ajuta să ieșim din platitudini și să ne dezbărăm de habitudinile cu care ne derulăm viața. Asta presupune însă să ne ridicăm de la masa cea veche și să ne așezăm la o alta, curată și cu atenție cumpănită.
Foto de pe imdb.ro
Din anii ‘60 încoace, mai ales nordicii, despre care, în general, sudicii spun că un umor amorf sau că nu-l au deloc, difuzează în fiecare noapte dintre anii un sketch care a făcut istorie în cartea televiziunii europene. Dinner for one (cunoscut și ca The 90th Birthday), al cărui scenariu dramatic a fost scris de Lauri Wylie, a intrat în Guinness Book ca fiind cel mai frecvent difuzat program TV al tuturor timpurilor, fiind inclus în mai toate grilele de Anul Nou. Mini-spectacolul, care în varianta originală are o durată de aproape 18 minute, îi are ca interpreți pe doi comedianți britanici celebri, Freddie Frinton (James the Butler) și May Warden (Miss Sophie) și este difuzat și astăzi din Germania (televiziunea germană Norddeutscher Rundfunk înregistrând spectacolul), Danemarca, Suedia, Finlanda, Estonia, Lituania, Elveția, Austria, Insulele Feroe până în Africa de Sud, Australia, Japonia și America de Nord.
Un short-play cu un sinopsis de un rând, cu un umor impecabil și o interpretare excelentă, a căpătat prin simplitate valoarea unui proverb și a putut trece de bariera timpului și de (re)evoluția continuă a programelor de televiziune pentru faptul că pune oglinda în față și vorbește tocmai despre rutina exterioară care atacă însăși viața.
Păstrând registrul geografic, îmi amintesc despre un proverb nordic care spune că umorul este uleiul din lampa vieții. Vă doresc tuturor să nu uitați să vă umpleți viața cu adevăr care atrage după sine, prin nădejde, binele. La mulți ani!
Imagine cover de pe ndr.de
