Cristina Chirvasie
Ați îmbrățișat vreodată un arbore? Sau ați conversat cu el? Dacă nu, ar trebui să nu ratați o asemenea întâlnire. Un arbore are întotdeauna multe de spus. Un copac nu e un martor mut, ci știe să poarte o conversație pe care numai inima o poate înțelege. Așa, ca de la inimă la inimă. Expresia în inima pădurii nu e o metaforă simplistă. Da, arborii au inimă și inteligență, atâta timp cât un poet ca Rabindranath Tagore a putut să intuiască o definiție umană a copacilor care nu sunt altceva decât efortul nesfârșit al pământului de a vorbi cu cerul. O definiție care s-ar potrivi și oamenilor sau, mă rog, unora dintre noi.
Am citit, de curând, undeva, că numărul copacilor care încă există pe Pământ a fost evaluat la aproape 3 trilioane și că, un lucru îmbucurător, cifra aceasta este de opt ori mai mare decât estimările făcute anterior. Rezultatul nu e o aproximare după ochi, ci are baze pertinente, imaginile pădurilor lumii făcute din satelit fiind coroborate cu cele din teren. O altă cercetare estimează însă că anual sunt tăiați 15 miliarde de copaci și sunt plantați doar cinci miliarde. O simplă statistică, așadar, care ne spune… ce? Că suntem nepăsători față de noi și, mai ales, de cei care ne vor urma? Asta cu siguranță. Că suntem inconștienți? Nu e numai asta. Ne spune simplu că am surzit. Da, am surzit și prin asta nu mai reușim să auzim natura care strigă din zi în zi mai tare. Dar noi… ne cufundăm într-o surzenie ireversibilă. Dacă am îmbrățișa, măcar arareori, câte un arbore, i-am auzi acest strigăt prin care vrea să ne trezească amintirea grădinii din care am ales să plecăm, inventând betonul.
Când eram mică și-am aflat despre legătura dintre arbori și hârtie, când am auzit că pentru o tonă de hârtie sunt tăiați 17 copaci, am fugit în păduricea din spatele blocului și mi-am îmbrățișat corcodușul, prietenul meu pe care, probabil, îl sufocam cu insistențele mele de a-l escalada.
Mai deunăzi am dat peste un alt calcul statistic care spunea că la tipărirea unui cotidian de mare tiraj se folosesc vreo 1500 de copaci cu o vârstă de peste 50 de ani și că aproximativ 45 % din deșeurile casnice sunt din hârtie. Mult, nu? Foarte mult! Nu pledez nicidecum pentru plastic. Nici pentru e-cărți sau e-ziare, dar cred că hârtia reciclată este totuși o alternativă pe care nu o prețuim cum s-ar cuveni. Doar pentru faptul că hârtia reciclată înseamnă mai puține noxe și ar fi un argument de-ajuns.
Lumea are nevoie de carte. Asta e clar. N-am nicio îndoială că tentația cărții electronice nu va dărâma supremația cărții tipărite. O știre peste care am dat săptămâna trecută confirmă asta. Gunoierii din Ankara au deschis o bibliotecă publică impresionantă din cele peste 6000 de cărți pe care le-au adunat din tomberoane. Și asta pentru că în timp ce unii își leapădă bibliotecile, alții au nevoie de ele. La colecția gunoierilor din cartierul Çankaya apelează astăzi, pe lângă comunitatea arondată acestei zone, și școlile și închisorile din întreaga Turcie. O inițiativă care nu mai are nevoie de niciun comentariu.
Biblioteca gunoierilor (sursa foto: cotidianul.ro)
Dacă timpul ar trece fără să rănească, dacă numai ar trece, dacă aş putea rămâne pe veci ca acum în grădina aceasta cu pomii care cresc în jurul meu, dacă… spunea jucătorul de cuvinte, cum îmi place să-l numesc pe celebrul poet și scenarist francez, Jacques Prévert, cu ale cărui Paroles îmi dădeam constant întâlnire la începutul anilor ’90, în biblioteca Institutului Francez. Mi-am adus aminte de versurile lui văzând-o azi pe una dintre marile actrițe ale lumii, în prezentarea unui excelent documentar produs de BBC, intitulat simplu, Judi Dench: My Passion For Trees. Un film terapeutic, ar spune unii, iar alții poate l-ar considera doar o producție englezească bine realizată, după obiceiul casei. O câștigătoare de Oscar care poartă în inimă o pasiune de-o viață. Dragostea pentru copacii ei, de la care a învățat să trăiască. O călătorie prin anotimpuri și o pădure privată, care vorbește cu entuziasm despre noi și viitor, despre ceea ce suntem și ceea ce ar trebui să fim, despre secretele copacilor și poveștile lor, despre omul grădinilor și grădina oamenilor.
(sursa foto: radiotimes.com)
Se spune în film că există pe Pământ cu mult mai mulți copaci decât stelele din galaxia noastră (în care sunt aproximativ 250 de miliarde de stele). Asta înseamnă că avem nevoie de ei în călătoria fiecăruia dintre noi spre stele. Călătoria aceasta nu e doar o excursie, nu e o escapadă aventuroasă prin care treci fără să te legi de detalii. Pentru lumea de azi natura a devenit un detaliu nesemnificativ și chiar incomod, o natură perimată prin estropierile făcute de iubitorii de cifre. Avem nevoie de pasiune, de o pasiune nu izolată, nu singulară, ci de una care să readucă la viață cuvântul împreună. O pasiune ca cea a lui Judi Dench și a ultimului ei soț, cu care a îngrijit această pădure.
(sursa foto: faithpot.com)
O pasiune ca a celor doi chinezi, unul orb și altul fără mâini, prieteni din copilărie, care au reușit, singuri, în 10 ani, să planteze o pădure cu 13.000 de copaci. E vremea să trăim așa cum trebuie, să nu mai lăsăm să treacă timpul ca niște prostănaci. E vremea! Încă mai e…
