Despre Apocalipsă… numai de bine

Spune o vorbă din popor, și bine zice, că adevărul doare. Ego-ul nostru ne împinge să credem că durerea ar veni de la faptul că adevărul îi aduce o atingere chiar lui, acestui fluid subteran din sufletul nostru, lezându-i demnitatea. Adevărul fără frică de Dumnezeu poate durea, din pricina mândriei. Și nu numai. Vorbim despre un adevăr, cu a mic, pe care o lume întreagă îl proclamă și-l consideră a fi unic și, indisolubil, legat de persoana fiecăruia. De aici, derivă… deriva lumii. Aici își are sălaș însăși minciuna. Poate e dur spus, dar acesta e un adevăr care… chiar doare. Adevărul cu frică de Dumnezeu însă nu doare, ci strigă. Strigătele lui nu sunt în deșert, ci mobilizează, fortifică, trezesc și eliberează. În lumea de azi, a-ți face curaj să spui adevărul, din perspectiva Adevărului, cel cu A mare, care este Unul singur, e o formă de mărturisire temerară și riscantă. Riscantă pentru că, fiind o acțiune care presupune o atitudine verticală, fermă, pertinentă și argumentată (și nu augumentată, termen atât de la modă, azi), poate deranja, contraria, incomoda și răscoli, producând ego-urilor o indigestie cronică.

Deunăzi, pe noptiera mea și-a găsit locul o carte care, în cel mai limpede și deslușit mod, vorbește despre Adevăr, mărturisindu-L. N-aș exagera dacă aș spune că este cea mai bună carte motivațională care există în peisajul literar românesc și, de ce nu, chiar european. Este vorba despre APOCALIPSA WHY NOT, cel de-al treilea roman lansat nu demult de scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă, cel de numele căruia se leagă nominalizarea de către Academia Română a unui nou stil literar: romanul catehetic românesc. Jurnalist de elită, căruia i se datorează existența jurnalismului liber postdecembrist, unul dintre cei mai importanți publiciști ai anilor ’90, întemeietor și director al unor publicații de anvergură și al primelor posturi de radio private din România, profesor la Facultatea de Jurnalistică și mentor al unor mari gazetari de astăzi, Cornel Constantin Ciomâzgă are darul ca, prin cărțile sale, să spargă tiparele, scoțând la lumină esențe tari, adevărate capodopere. Ce este, în fond, o capodoperă? Este o operă originală, capitală, esențială, care nu pastișează. Părăsind zona jurnalismului, dar păstrând din secvențele profesiei sale situații și întâmplări reale, ofertante pentru un scriitor, Cornel Constantin Ciomâzgă își mobilizează inima, mintea, sufletul și condeiul pentru a dărui cititorilor săi, din toată lumea, cărți de căpătâi.

Construit în multiple registre (cuvânt, sunet și imagine), care se susțin unul pe altul, pentru a prezenta cititorilor o poveste de viață reală și zguduitoare, romanul APOCALIPSA WHY NOT este o adevărată simfonie literară. Ϭυν (syn: împreună) și φωνη (foni: sunet, voce) sunt cuvintele folosite de greci din care s-a format cuvântul simfonie. Sunet, voce împreună. Cuvânt, așadar. Acest nou roman este o invitație la o împreună lucrare, prin cuvânt, a scriitorului și a cititorului, deopotrivă. Vom vorbi astăzi despre o alcătuire vastă și originală destinată nu doar auzului și ochiului, nu doar minții și urechii, ci, mai ales, sufletului. O simfonie literară îmbrăcată în haina limbajului universal al cuvântului. Iubesc muzica și din această cauză am găsit de cuviință să vorbesc, mai întâi, despre acest lucru. Citind cartea, în care se simte un ison perpetuu, m-am simțit ca atunci când îi ascult pe Mozart sau pe Bach. La fel cu aceștia, care își alcătuiau admirabil și strălucitor simfoniile în mai multe părți, fiecare cu mișcarea sa (allegro – tempo rapid, andante – mai lent, menuet sau scherzo – tempo moderat, ca mai apoi, spre final, vivace – un tempo mai rapid), Cornel Constantin Ciomâzgă își construiește romanul împărțindu-l în șase părți. Și, precum Mozart, care în Simfonia a II-a, în cea de-a șasea și ultima parte, compunea un monumental imn al Învierii, așa și autorul APOCALIPSEI WHY NOT izbutește să alcătuiască în ultima parte a cărții sale un imn pentru „Un cer nou și un pământ nou”.

În mod dramatic, tot ceea ce se referă la Apocalipsă sună prăpăstios și fatal. De la scrierea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul), care încheie Noul Testament, și până azi, omenirea s-a raportat la aceasta ca la un tablou al unui sfârșit dezastruos, un deznodământ tragic pe care lumea trebuie să-l suporte în chip nedrept. Omenirea a așteptat Apocalipsa în nenumărate rânduri, la date precise, furnizate de te-miri-ce vizionari, pregătindu-se în fel și… nu în Chip (a se citi, Dumnezeu). Provizii, buncăre, nave spațiale și multe altele sunt astăzi pomenite ca fiind felul prin care te poți pregăti să scapi, lumește, de Apocalipsă. Mormane de cărți, ziare și jurnale și infinite pagini online au scris și scriu despre tehnicile de supraviețuire pentru vremea sfârșitului lumii, inundând sufletele oamenilor cu o minciună grosolană care le deviază de la traseul adevăratei Căi de (supra)viețuire care este Hristos. Eu sunt Calea, Adevărul și Viața, ne spune Mântuitorul. Iar noi suntem chip și tindem spre asemănarea cu El. Ei bine, fundamentat canonic, patristic și biblic, tatonând, decriptând și tălmăcind în duh filocalic, scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă dăruiește, celor care doresc să primească, un veritabil manual de bună viețuire, bine ancorat la nevoia omului modern, așa cum însuși autorul scrie în dedicația pe care o face la începutul cărții cititorilor săi: „Acesta este un manual de bună viețuire/ O carte care sparge toate convențiile/ O carte care spune adevărul/ nu pretinde adevărul”.

Dacă în primele două cărți ale sale, Lucrarea (la momentul apariției, în 2004, cel mai căutat roman românesc postrevoluţionar) și Se întorc morții acasă (2014), se simte, pe alocuri, intervenția jurnalistului, în noul volum aceasta este suspendată cu desăvârșire. Aici, mai mult ca în celelalte cărți, autorul nu pune accent pe o estetică exterioară a întâmplărilor și personajelor, ci sondează interiorul acestora și manifestările care decurg spre exterior. El nu face judecăți de valoare asupra personajelor, nu are nevoie să le înveșmânteze în costume, nu prezintă acțiuni cu desfășurări ample, nu folosește un ecleraj spectaculos, ci îi îmbracă pe cei goi, dezgolindu-le sufletele de patimi, reîmbrăcându-le în virtute, făcând apel la Adevăr. Aș spune că acest al treilea roman al său împlinește, cu o noblețe sufletească și un condei impecabil, aproape chirurgical, un triptic dedicat OMULUI. „Omul – așchie din Dumnezeu”. „Omul – centru simbolic al îndumnezeirii lumii”. „Omul (…) Ființă ireductibilă, incomparabilă, indestructibilă și indisolubilă”.

Un subiect pentru o scurtă povestire, cum spunea Cehov, devine sub condeiul scriitorului Cornel Constantin Ciomâzgă un motiv bun de a trece de ineditul întâmplării și de a-l transforma într-un compendiu, evident nesintetic, despre Om. En bref, subiectul sună cam așa: un copilandru genial de provincie intră, printr-o împrejurare zguduitoare și impardonabilă, în malaxorul științei și cercetării internaționale, devenind unul dintre creierele vânate ale acesteia și ale cărui conturi în bancă sunt saci fără fund… Dumnezeu, însă, are un alt plan de restaurare ființială pentru el, punându-l în postura de a se cunoaște pe sine. De-aici începe războiul. Războiul lui cu Dumnezeu, cu lumea, cu aproapele și, mai ales, cu propriul ego, devenit el însuși un personaj a cărții. Dacă va câștiga sau nu acest impetuos, dureros și spectaculos război veți descoperi singuri prin parcurgerea cărții care se face fluid, cu descoperiri uluitoare și, uneori, chiar explozive, cu trezitoare popasuri pentru minte și izvoare limpezi, odihnitoare, pentru suflet.

Cu doar câteva personaje principale (Mihai, reprezentat, mai târziu, prin On – omul nou și Ov – omul vechi, Bătrânul profesor orb, Dometie, zis și Moș Amin, Avva Euharist și Dafina) și alte câteva secundare, toate alcătuite cu forță, după radiografii și anamneze dibace și temeinice, Cornel Constantin Ciomâzgă ia arma adevărului și platoșa curajului și ridică voalul unor teme cardinale ale istoriei lumii. Cititorul are prilejul de a afla dezvăluiri fundamentale despre trecerea la calendarul gregorian, spre exemplu, și despre efectele de negândit ale acestui fapt, adevărul despre Inchiziție, descoperiri uluitoare despre catedrala lumii, cum numește autorul, România, și multe altele. Toate sunt devoalări și (re)așezări ale faptelor în adevărul istoric, racordate la Adevărul lui Dumnezeu.

Chiar dacă trăim într-o inflație de carte, avem nevoie de lecturi care să ne mobileze, cum se cuvine, interiorul, să ne ajute la cunoașterea de sine, la reașezarea noastră în… noi. Avem nevoie de cărți, cu adevărat, motivaționale care să ne ajute să fim, în cel mai drept și curat sens al cuvântului, să ne dăruiască bucurie, să ne fie îndemn pentru viață și să ne spună, așa cum o face, inimitabil, scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă: „Oricând poți s-o iei de la capăt. Diferit!”, „Oricând poți pune începutul cel bun”, „Târziu este doar atunci când devine prea târziu. Altfel, oricând te poți recompune. Oricare clipă poate fi cea mare. Cea importantă. Cea incomparabilă”, „Prețuiește-te cum se cuvine! Ești singurul care îți poți stabili valoarea reală”, „Luptă în fiecare ceas, cu fiecare secundă, pentru clipa ta de fericire!”.

Se spune că omul sfințește locul. Și prin acest nou roman, APOCALIPSA WHY NOT, scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă confirmă, dacă mai era necesar, locul său în literatura română, pe care, îndrăznesc să spun, o sfințește. O carte, pentru a fi best-seller, trebuie să apară nu numai în topul vânzărilor, ci, mai ales, să ocupe un loc important pe noptiera sufletelor cititorilor.

Cartea aceasta începe și se încheie cu îndemnul: „Nu-ți împovăra zilele cu lucruri mici, viața este atât de scurtă, încât abia poate cuprinde o mică parte dintre lucrurile mari”. La finalul acestor rânduri, îndrăznesc să adaptez puțin acest îndemn și să spun: să nu ne încărcăm rafturile lecturilor noastre cu cărți mici. Ne e mult mai de folos să citim cărți mari și bune. Vă invit, așadar, la o lectură de cursă lungă de neegalat despre OM și la o audiție a unei simfonii literare de neuitat despre ÎNVIERE.