Cheia lui Vișniec

Deunăzi am parcurs lista nominalizărilor și premiilor speciale ale Galei UNITER ajunsă la cea de-a XXIV-a ediţie și a cărei gazdă va fi anul acesta cochetul Teatru „Regina Maria” din Oradea. M-am bucurat să găsesc pe lista premiilor speciale numele unui dramaturg special, cu a cărui operă teatrală mi-am identificat o mare parte a căutărilor mele studențești. Pentru mine Matei Vișniec este un dramaturg súi-géneris care te invită, pe tine, regizor, să creezi laolaltă cu el. Și, mai mult decât atât, paradoxal fiind ca autor, îți deschide o ușă care duce spre un dincolo care seamănă cu un aici, dar privit în oglindă, o ușă care te îmbie, mai întâi, să vezi, apoi să observi, să identifici și, într-un anume fel, să te recunoști într-un ansamblu ideatic, doldora de imagini grotești, uneori ridicole și care formează reversul realului. Oferta aceasta dramaturgică sună extrem de tentant pentru un regizor.

În mod generic, aș numi dramaturgia lui Matei Vișniec un teatru de fugă. Fugă nu în sens de goană, ci de ieșire de urgență dintr-o orbire contextuală într-o lume ficțională, paralelă, populată de euri vagabonde, a căror mișcare haotică și, de ce nu, poetică devine o parabolă pertinentă a condiției omului modern și imediat. Fuga lui Vișniec este ritualică și fascinantă, practic imposibilă, dar nicidecum improbabilă. Fuga lui Vișniec deși parodică și bizară, este un mecanism serios, uns cu umorile absurdului și care îi izolează personajele într-o lume de dincolo de frică. Fuga lui Vișniec este tocmai acea fobie de frică care pervertește omul degradându-i sufletul și mărunțindu-l până într-acolo încât devine ca o umoare vitroasă într-o lume vâscoasă.

Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt

regia: Cătălina Buzoianu; Unteatru București (sursa: ziarulmetropolis.ro)

Matei Vișniec a împlinit anul acesta 60 de ani și, iată, UNITER-ul îi va acorda Premiul special pentru cel mai jucat dramaturg român contemporan. Acesta vine ca un semn de recunoaștere a mizei lui Vișniec de a vorbi omului recent despre problemele și tarele pe care le poartă cu sine. Nu cred că ar fi prea mult dacă aș spune că, dacă acum 20 și ceva de ani, publicul român vedea teatrul lui Vișniec din perspectiva totalitarismului care-l strivise până nu demult, astăzi opera teatrală a acestui al doilea dramaturg român din literatura franceză, – primul fiind, desigur, Eugène Ionesco – trebuie decriptată într-un plan mai profund pentru că ea este o oglindă a începutului acestui mileniu nehotărât, care își caută a fi-ul printre atâtea a nu fi-uri.

În repertoriile curente ale teatrelor bucureștene, din câte știu, se pot vedea patru spectacole cu piese semnate de Matei Vișniec. La Național Recviem, la Nottara Trei nopți cu Madox, la Comedie Nina sau despre fragilitatea pescărușilor împăiați și la Unteatru Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt. N-aș vrea să scriu despre ele aici și acum, ci doar să vă invit să nu le ratați.

Trei nopți cu Madox – regia: Mihai Lungeanu; Teatrul Nottara București 

(sursa nottara.ro – foto: Maria Ștefănescu)

Cred că, mai întâi de toate, spectacolele trebuie văzute și mai apoi citite cronicile. E mai cinstit așa. Și față de autor și față de spectator pentru că o cronică ilustrează din start o perspectivă personală și, evident, subiectivă. Pot doar să vă propun o cheie pentru decriptarea acestor patru spectacole. Ele n-au ca numitor comun decât valoarea cuvintelor din textele lui Vișniec și acel spectru al oglinzii mute sau vorbărețe, după caz. Cheia aceasta își găsește resursele în sensibila lume a lui Platon în care sufletul se aseamănă cu ideile pentru că este nemuritor, cunoaște rațional pentru că iubește și există pentru că poate uita și, prin aceasta, poate ajunge la menirea lui primordială de a se elibera din carcera fizicului și de a deveni veșnic. Cred că personajele lui Vișniec oglindesc alienările și degringolada postmodernității și suferă de aceleași boli care marchează omul de astăzi. Cheia aceasta este așadar o paradigmă și îl îndreptățește pe Matei Vișniec să fie considerat ca fiind cel mai important dramaturg român contemporan.

N-aș vrea să se citească aceste rânduri ca un posibil laudatio, ci ca o pregustare și o invitație pentru spectatori de a îndrăzni să descuie această ușă cu cheia unei paradigme universale și să pășească în lumea ființelor inconsistente ale lui Vișniec, căutând să se înțeleagă mai bine pe sine și pe cei de lângă ei.

Nina sau despre fragilitatea pescărușilor împăiați

regia: Alexandru Maftei, Teatrul de Comedie București (sursa comedie.ro)

Imagine cover de pe totpal.ro