Cristina Chirvasie
În prag de Cireșar, cam pe vremea asta, acum câțiva ani alergam prin București. Un soi de cursă și pentru mine și pentru minunații mei coechipieri, pe urmele unui personaj teatral cu totul aparte din galeria dramaturgiei lui Caragiale. Cursa noastră, pusă la cale cu minuțiozitatea și ardoarea-i caracteristică a unei necomparabile și admirabile actrițe a scenei românești de care mă leagă o afecțiune viageră nedeclarată în cuvinte, dar așezată temeinic în sufletul meu, avea un traseu anume, greu de parcurs în miezul zilei, cu un cameraman neobișnuit, sârb de origine, care abia atunci afla cine a fost Caragiale și ce-i cu personajul cu pricina.
Actrița despre care vreau să vă vorbesc este un om pe care, dacă ar trebui să-l definesc într-un cuvânt, l-aș numi aventură. Spun aventură pentru că nu e comodă, nici la propriu și nicidecum la figurat și pentru că legătura ei cu profesia sa este inedită. O aventură din care știe să iasă mereu învingătoare și pe care o trăiește ostășește, cum îi place să spună, ca un infanterist. Și, în plus de asta, spun aventură pentru că relația ei cu rolurile sale este profundă și pasională. Numele aventurii acesteia este Rodica Mandache despre care îmi place să spun că este cea mai creativă actriță pe care am întâlnit-o și o identific perfect cu cuvintele lui Antonin Artaud care spunea despre actor că este un atlet afectiv.
(sursa foto: evz.ro)
În acea zi am pornit demersul nostru filmic pe urmele lui Jupân Dumitrache din Noaptea furtunoasă, nu înainte însă de a ne însoți la drum cu încântătorul și distinsul om de litere Ștefan Cazimir, cel mai potrivit ghid pentru a păși cum se cuvine pe un astfel de traseu dramatic. Am pornit și noi, precum povestea cu patos Titircă Inimă Rea despre istoria cu papugiul și moftangiul încă nevădit, Rică Venturiano, de la locul unde odinioară era Grădina Union (cam pe unde se află astăzi blocul-turn din Piața Palatului), ne-am strecurat pe străduța care se numea odată Sfântul Ionică și am ajuns la Izvor, prin locul unde era Podul-de-pământ. Am trecut apoi și pe la Biserica Sfântul Ilie Gorgani și pe la Mănăstirea Mihai-Vodă și ne-am oprit la Catedrala Sfântul Spiridon Nou, vis-a-vis de intrarea căreia se presupune c-ar fi fost chiar casa acelui Jupân Dumitrache. Ticluitul scenariu s-a transformat într-un happening savuros și năstrușnic în care Rodica Mandache le-a purtat cu sine și pe Zița și pe Veta, așa cum a făcut și pe scena Odeonului în Doamnele domnului Caragiale, one woman show-ul a cărui regie era semnată de regretatul Tudor Mărăscu.
În „Visul unei nopți de iarnă”
(sursa foto: tvr.ro)
Întotdeauna atentă la cuvânt și formulări, Rodica Mandache spune despre sine că este o actriță paradoxală, stăpânită de o nesiguranță în care există… siguranță. Cred că acest lucru dovedește profunditatea cu care se autoevaluează și îi trădează spiritul artistic aventuros.
Se spune că un actor se naște pentru un rol anume. Mi-ar fi greu să spun care este personajul pentru care s-a născut Rodica Mandache pentru că morfologia artei sale este extrem de complexă și dovedește că această actriță ascunde în taința sufletului său o alchimie teatrală cu care știe să-și dozeze cu precizie energia și temeritatea cu care își locuiește personajele. Lecția de actorie a Rodicăi Mandache este echivalentul acelui joie de vivre cu care unii oameni sunt capabili să-și îmbrace viața.
(sursa foto: odeon.ro)
În repertoriul curent al Teatrului Odeon, casa teatrală a Rodicăi Mandache, se regăsesc mai multe titluri de spectacole în care o putem vedea. Fie că e Blanche DuBois din Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams sau Domnişoara Macri cea mică din Trei generații de Lucia Demetrius (ambele în regia lui Dinu Cernescu), Adel din joi.megaJoy de Katalin Thuroczy (regia Radu Afrim) sau Cesonia din Natură moartă cu nepot obez de Ion Sapdaru (regia Eugen Făt), Procopiu din Titanic Vals de Tudor Muşatescu, Fulg de nea din Aventurile lui Habarnam după Nikolai Nosov sau Foamete – Luna, Scoaba – Leul, Pițigoi din Thisbe Pyramus & Thisbe 4 You după William Shakespeare (toate trei în regia lui Alexandru Dabija), Rodica Mandache își demonstrează forța și bucuria de-a vorbi în felul său inimitabil, prin fiecare replică sau tăcere, despre teatru, despre artă și, de ce nu, despre viață. De câte ori o văd îmi amintesc de vorba lui Birlic care spunea că e actor și deci e liber să fie oricând adolescent. Cred că forța Rodicăi Mandache, la o vârstă când alții caută să iasă din joc, vine și din această capacitate de a trata teatrul cu fervoarea și vivacitatea pe care numai junețea unui spirit neîncorsetat de ponoasele vârstei o poate genera.
(sursa foto: godotcafeteatru.ro)
Aventura Rodicăi Mandache este, de fapt, o călătorie spre continentele interiorului său, o călătorie prețioasă și pretențioasă în care se pot aventura numai cei dispuși să-și asume riscurile și pe care sufletul său galant o face la vedere, etalându-și bucuria de a gusta teatrul la masa cea mare a artei care ne unește.
(sursa foto cover: adevarul.ro)
