A FI – FIRE

Geniile nu sunt supraoameni, ci suflete care accesează inimaginabilul. E o concluzie la care poți ajunge cu ușurință. Dar ca să vorbești despre inimaginabil trebuie să înțelegi cât de cât ce este imaginația. E clar că, mai întâi de toate, e o stare naturală a sufletului, o matcă a creației umane, dar și izvorul din care curg închipuirile, adică amăgirile. Calist și Ignatie Xantopol scriau în Filocalie (unul dintre cele mai frumoase buchete de scrieri ale ortodoxiei, traduse în românește de teologul Dumitru Stăniloae), că sufletul are cinci potențe, adică cinci moduri de a se manifesta, așa cum și trupul are cele cinci simțuri. Potențele acestea sunt mintea, gândirea, opinia, închipuirea și simțirea. Pentru a supraviețui omului nu-i este necesar să știe toate lucrurile acestea, dar pentru a trăi cu adevărat îi este musai de trebuință să caute să înțeleagă mai mult, ca să se cunoască mai bine și, astfel, să se ferească de plasa amăgirilor pe care și-o poate întinde singur și care îi încurcă viața. Aceste amăgiri ne aduc mari belele, pentru că ele sunt răspunzătoare pentru letargia noastră sufletească, pentru lipsa noastră de acțiune interioară care se manifestă, desigur, în apucăturile noastre exterioare, cu ele se complac micimile noastre și în ele zac părerile de sine care aruncă galopant omenirea de azi în brațele deprimării. Acesta este poate cel mai mare beteșug al omenirii ultimului secol care ne suprimă putința raportării corecte și concrete la univers și, prin urmare, la divinitate.

Filozoful John Haldane, inclus de Herald Magazine în 2001 în topul celor mai sclipitoare minți ale Scoției, fapt care pesemne i-a adus și numirea ca sfetnic papal, scrie undeva că universul nu este mai ciudat decât de imaginăm noi, ci este chiar mai ciudat decât ne-am putea imagina, iar Albert Einstein spunea că imaginația este cea care te poartă dincolo de limite, pe când logica și, deci, gândirea, te duce doar de la A la Z. Am ales aceste două nume și opinii nu întâmplător. Primul, filozof, adică un gânditor, care se raportează la lume contemplând-o, și celălalt un om de știință care a înțeles că cei care au privilegiul de a ști au datoria de a acționa. M-aș opri câteva clipe însă la un cuvânt conținut în afirmația celui dintâi. Ciudat. Cu acest cuvânt a fost ștanțat Einstein de societatea timpului său. Și astăzi există clar tendința de a folosi acest cuvânt mai mult cu sensul de bizar, șocant, iar în limbajul urbei noastre moderne a fost înlocuit cu amicalul freaky… În limba română, considerată astăzi… oldies, ciudat avea un singur înțeles, mai nobil, și anume cel de măreț, o măreție care implică noțiunile de admirație și excepțional, cu tente spre miraculos. Haldane îl folosește pentru a numi ceea ce trece dincolo de imaginație și ține, pe drept cuvânt, de cele create dintru început. La acest ciudat fac apel geniile. Acesta este inimaginabilul. Cel de-al doilea, fizician, adică tot un soi de teoretician, afirma că logica este cea care te limitează, te îngrădește, și nu te lasă să treci de bariera concretului. Cu alte cuvinte, imaginația nu înseamnă gândire, ci un fel de călcare peste barierele condiției umane. Amândoi, prin aceste afirmații, jonglează cu abstractul, or, pe terenul acestui abstract, acestui dincolo de limită, mintea se poate angrena în jocuri periculoase pentru om și pentru sine, iar dacă nu-ți merg bine frânele firii atunci totul poate fi pierdut. Einstein a încercat aceste bariere, aruncând o privire imaginabilă în curtea universului inimaginabil în căutarea unui fruct oprit pe care l-a găsit. Din păcate, acest fruct, frumos pe dinafară, s-a demonstrat a fi pe alocuri găunos. De aici și zbaterea sa teribilă în plan personal, de aici și disperările din plan profesional, pe care dealtfel, spre amurgul vieții, le-a conștientizat și asumat.

În primăvara acestui an a avut premiera un serial biografic de excepție dedicat geniului Einstein. Producătorii Fox 21 Television Studios, Imagine Television și OddLot Entertainment, împreună cu echipa de scenariști de la National Geographic, au știut să facă din acest serial un eveniment mondial, premiera lui având loc simultan în 171 de țări și 45 de limbi. La baza serialului a stat cartea lui Walter Isaacson, Einstein: His Life and Universe, cel care a semnat mai multe biografii, printre care și cea a lui Steve Jobs, după care s-a făcut filmul dedicat acestuia. Un demers impresionant atât pentru Isaacson, cât și pentru cei de la National Geographic, pentru că a explora cotloanele vieții personale și profesionale ale unui asemenea personaj, încercând să păstrezi cât de cât adevărul, e foarte dificil.

Alegerea lui Sir Geoffrey Rush în rolul lui Einstein a fost una cât se poate de inspirată. Privindu-l, ai impresia că s-a născut pentru acest rol. O mega-producție, cum sunt americanii obișnuiți să facă, la concurență mereu cu cei de la BBC, mai ales în privința docu-dramelor, trebuia îmbrăcată printr-un casting remarcabil din care o amintesc pe carismatica Emily Watson, nominalizată în mai multe rânduri la Oscar și la Globul de Aur și pe care o știm din Theory of Everything.

Trama serialului, care se desfășoară într-o perioadă dominată de culorile interbelicului, bântuită de nevroze sistematice, de sentimente și resentimente acutizate de suferință și de dorința de a ieși din angoasele produse de cele două războaie mondiale, e excelent susținută de Mathias Herndl care semnează imaginea și care a reușit să găsească o unitate în stilistica vizuală a filmului între lumea de afară și cea dintre cei patru pereți în care, în general, își trăiește viața un om de știință. Interesant este faptul că filmul, deși construit pe un calapod de dramă, păstrează în contururi nealterate partea documentară. Traiectoria dramatică a vieții unui no name rebel care ajunge să îmbrace haina celebrității, o viață nu ușor de dus, plină de complexe, provocări, exaltare, pericol chiar, tensiuni personale, pasionale și ciudățenii greu de digerat de lumea obișnuită, alcătuiește un portret echilibrat și, sper, real, al unui geniu ale cărui descoperiri mai uimesc și azi. Aș zice, însă, că miza filmului este mai largă decât cea a personajului dedicat, pentru că dă o imagine de ansamblu a zbaterilor din lumea științifică a începutului de veac XX, căci aceste neliniști au fost motoarele care au propulsat, într-un timp inimaginabil de scurt, lumea de la șaretă la rachetă.

A fi – ființă. A fi – fire. A imagina – imaginare. Constantin Noica (din nou fac apel la un gânditor) spunea că ființa exprimă starea de drept a lumii, pe când firea o dă pe cea de fapt. Firea înseamnă productivitatea ființei și a fi capătă, din această perspectivă, sensul de a face. Natura – spunea el – este și viața și cimitirul realului. Firea este tinerețea lui fără de bătrânețe și viața fără de moarte.

Geniile nu sunt supraoameni, ci suflete care accesează inimaginabilul. Și, cum toți avem tendința de a căuta să aflăm mai mult decât ceea ce ne este permis, toți avem scântei de geniu. Toți scotocim nefiresc prin real căutând inimaginabilul. Toți vrem o viață fără de moarte. Pentru asta căutăm dincolo de limite. Dar răspunsul la această căutare se află chiar în noi. Important e să ne ținem firea.

(sursa foto: cinemagia.ro)