Căsătorie cu mandat (IV)

Actul II

Scena 1

COPIL – TATA – MAMA – PSIHOLOG

Scena este împărțită în trei. Două părți mari și una mică. Pe partea dreaptă este cabinetul unui psiholog, cu două fotolii extinse și între ele un fotoliu normal, pe care stau pacienții, iar în față alt fotoliu, pe care stă psihologul. Pe perete sunt 11 ceasuri mai mici, puse câte patru în romb și ultimul, fiind mai mare decât restul, lângă. Cel mare reprezintă al doisprezecelea ceas. În colț o veioză cu abajur. Predomină culoarea verde deschis sau alte culori deschise. Pe fundal este tabloul lui Freud cu trabucul.

În anticameră atmosfera este mai rigidă, cu un scaun țeapăn și în fundal o pancartă pe care scrie: „Descoperă-ți Eul!” După anticameră, în extrema stângă, mai este o porțiune foarte îngustă, cât să încapă un om în picioare.

Partea cea mai mare este cabinetul psihologului, în fața căruia sunt întinși, pe canapele, părinții unui copil de aproximativ 12-13 ani, copil care stă cu aer grav pe fotoliu, nerelaxat. Părinții copilului comunică între ei pe smartphone. Pentru ca publicul să știe ce își scriu, vocile înregistrate și care sunt redate audio sălii, sunt de fetiță și băiețel, semn că părinții sunt cam imaturi.

PSIHOLOG: Ați completat anamneza, da?

COPIL: Acum, da!

Psihologul ia fișa completată și se uită pe ea.

PSIHOLOG(ridică privirea, spre copil): 12 ani?

COPIL: Da…

PSIHOLOG: Despre ce este vorba? De ce ați venit?

COPIL: (se uită spre părinți) Păi…

PSIHOLOG: Vreau ca tu să-mi răspunzi, dragul meu!

COPIL: (ezitant) Am venit cu părinții…

PSIHOLOG: Cine pe cine a adus? (Pauză) Ei pe tine sau tu pe ei?

Părinții care stau pe smartphone, doar ridică privirea și se uită la el, apoi își îndreaptă atenția din nou la telefon.

PSIHOLOG: Așa…Ascult.

COPIL: (se uită spre părinți, aceștia nu îl observă și îi trage de mânecă) Nu știu cum să mă raportez ca să fie totul bine…

PSIHOLOG: (foarte atent) Îhi, îihi…

Copil îl privește neîncrezător.

PSIHOLOG: Continuă, te rog…

COPIL: Sunteți bine?

PSIHOLOG: A, da, te încurajam să dezvolți…E o metodă de-a încuraja comunicarea …

COPIL: (imită) Îhi…

PSIHOLOG: (se deschide) Mă întrebam, văzându-te, dacă ăl’ mic al meu s-o fi dus azi la lecții, la vioară.

COPIL: Da? Ce drăguț… ia lecții de vioară…

PSIHOLOG: Da. Păi da, bine…lui îi place artizanatul, auzi, dar mă-sa cică vrea să îl facă…(mimează un violonist)

COPIL: Și dumneavoastră ce vreți?

PSIHOLOG: Păi….cum să spun…(privește în sus) m-aș bucura să îl văd absolvind Lipatti, să ajungă și el un mic Enescu, un Porumbescu, așa… un mic André Rieu… ceva. Doar l-am dus și la concert. Știi cum e, orice se face numai cu sacrificii…

COPIL(mirat): Multe?

PSIHOLOG: Destule! Și, în plus, trebuie pregătit pentru o meserie. Tempus fugit!

COPIL: (mirat) Meserie?

PSIHOLOG: Da! Ce are? O meserie de bază musai trebuie să aibă. Ceva ce se cere!

COPIL: Ceva cu matematică, nu?

PSIHOLOG: Sau cu informatică!

COPIL: Și cu fizică…

PSIHOLOG: Cuantică! Musai cuantică.

Copilul se gândește.

COPIL: Dar i-ați oferit posibilitatea să…

PSIHOLOG: Da, adică… da… (schimbă tonul) Unde te crezi cu atâtea întrebări? (ferm) Eu pun întrebări la mine în cabinet…

COPIL: Păi dumneavoastră…

PSIHOLOG: (Revine) Da…trebuie să facă de toate, o meserie, niște înot, apoi niște limbaj codificat de operare și (se gândește) niște germană..

COPIL: Germană! Yuhu!

PSIHOLOG: Numai zic temele… pe astea când le mai face?

COPIL: Noaptea…Poate renunță la dormit…

PSIHOLOG: Nu glumi, că nu-i de glumă cu after school, before school și all inclusive school și (se gândește) …Temele le face acolo și la 11 noaptea scapă.

COPIL: (ironic) E liber să doarmă!

PSIHOLOG: Da… și apoi în somn poate să facă ce vrea, că doar o copilărie are. Poate chiar să viseze dacă-i vine…

COPIL: Ar fi bine să mai aibă timp să viseze și când nu doarme!

PSIHOLOG: Reverie?

COPIL (nedumerit): Să viseze cu ochii deschiși!

PSIHOLOG: Ziua?

COPIL: Când vrea el!

PSIHOLOG (se întristează): N-are vreme, săracul!

Scena 2

Aceiași.

Părinții copilului ridică ochii de pe smartphone-uri și se uită la psiholog uimiți. Se apucă de tastat mama. Se aude vocea de fetiță:

MAMA(tastează mesaj către Tată): Auzi-l dragă și pe ăsta. Și el are probleme, chiar dacă e psiholog..

TATA (tastează, se aude vocea de băiețel) Da, se pare că e om…N-ai fi spus!

COPILUL: Și când se mai joacă leapșa, copilul dumneavoastră? Are vreme de o leapșa?

PSIHOLOG: Leapșa? Cine să se joace leapșa? Real life, spui? Ești nebun? Mnea….Acum se joacă leapșa în rețea, conectat la hub, cu atingeri virtuale, stocate în memorie. Leapșa.com! În ce lume trăiești?

COPILUL: Nu știam că se poate cu atingeri și pe internet.

PSIHOLOG: Dar cum? Spre exemplu la leapșa, îți pui palma în fundul internetului, ai acolo câte palme vrei și ferească dumnezeu de ăl’ care s-o apropia.

COPILUL: (curios) Ce?

PSIHOLOG: Ce? Cum ce? O să-i facă praf poponețul, (ridică un deget în aer) poponețul virtual…Poponeț.com

COPIL: Și asta e singura lui relaxare?

PSIHOLOG (nu crede în ce spune): Da! Ce atâta relaxare!

COPILUL: Aoleu…Păi așa cum are un adult nevoie de relaxare așa are și un copil. Ne-a zis profa de biologie că adulții de azi…

PSIHOLOG: Ce-i cu ei?

COPIL: Îi obosesc pe viitorii adulți…Îi stresează!

PSIHOLOG: Te-a mințit. Ea ți-a spus și să visezi cu ochii deschiși?

COPIL: Nu cred că m-a mințit! (începe să fredoneze un cântec neînțeles)

PSIHOLOG: Te-a mințit, îți spun eu. Noi adulții nu stresăm copiii, măi fulg de nea! Noi îi protejăm, îi ținem în casă, la adăpost.

COPILUL: O cred pe profa! Ea are dreptate.

PSIHOLOG: Dar ce face, mă rog, așa special?

COPIL: Se joacă, ne povestește… Ne acordă atenție. Ne întreabă ce simțim.

PSIHOLOG: Ei, nu zău?

COPIL: Da! Ne tratează ca pe egali…Ne roagă să ne închidem telefoanele…

PSIHOLOG: Și cum o filmați în caz că face abuzuri?

COPIL(mirat): Abuzuri?

PSIHOLOG: De exemplu cum o dați la televizor dacă vă face nesimțiți?

COPILUL: Nici prin cap nu ne trece.…Pe vremea dumneavoastră cum era? Ce făceați dacă vă spunea cineva nesimțiți?

PSIHOLOG: Pe vremea noastră era doar o televiziune. N-avea rost să filmăm cu smartphone-urile…

COPIL: Dar cu ce?

PSIHOLOG: Nu fii obraznic!

COPIL: Sprechen Deutsch¹?

PSIHOLOG: Măi…

Părinții tastează:

TATA (către MAMĂ): Ce zice?

MAMA: O dă în germană…Așa face când se supără.

TATA: Așa face la supărare?

MAMA: Da, dragă! Vorbește în germană…

TATA: Tu ai fost cu ideea să învețe și germană. Acum a ajuns să râdă de noi!

MAMA: Măcar râde în germană …

TATA: Vezi ce zice, că tu îl verificai la teme…

MAMA: Acum caut…

TATA: Unde?

MAMA: Pe Google translate…

Toți rămân nemișcați.

Scena 2

EMIL- SILVAN (telefon)- monolog

EMIL- SENATORUL DEMOCRIT (telefon) dialog

Emil intră în anticameră vorbind la telefon cu Silvan. Monolog.

EMIL: Da, Silvane, ultima ședință, gata. (…) Da, da. Chiar mi-a făcut bine.(…) Chestia este că un specialist, prin întrebările pe care le pune îți dă totuși de gândit. (…) Nu, nu. N-am vorbit cu el și despre acele aspecte. Nu-i spun, mă, și secretele (…) Ce mi s-a părut cel mai important? Hm..cred că să mă deschid spre experiențe. Să încep să fiu mai îngăduitor cu mine! (…) Tu când te întorci?(…) (Pripit) Stai, stai, scuze, stai că am un alt apel cu număr ascuns. Te sun după ce plec de aici. Pa, pa, pa. Vorbim! Pa, pa…Ok, pa.

Comută.

Scena 3

EMIL – VOCE CENTRALISTĂ – VOCE SENATORUL DEMOCRIT – AGENT SECRET

La momentul comutării pe conversația cu senatorul, în spațiul mic își face apariția un agent secret cu ochelari de soare și aparat de înregistrat și căști pe urechi.

EMIL: Alo, da vă rog!

CENTRALISTĂ: Bună ziua, domnul Emil?

EMIL (emoționat) Da, vă rog!

CENTRALISTĂ: Puteți lua o legătură cu domnul senator Democrit?

EMIL: (și mai emoționat) Desigur!

CENTRALISTĂ: Rămâneți, vă rog!

Se aude un cântec de centrală. De preferat imnul României.

VOCE SENATORUL DEMOCRIT: Alo! Domnul Emil?

EMIL(își bagă un deget în urechea liberă, vorbind mai încet): Da, bună ziua, domnule senator!

SENATORUL DEMOCRIT: Bună ziua! Bună ziua! Senatorul Democrit la telefon!

EMIL: Bună ziua, domnule senator!

SENATORUL DEMOCRIT: Ce faceți?

EMIL: Eram la bibliotecă, mă scuzați, de-asta vorbesc mai încet…

SENATORUL DEMOCRIT: Nu vă rețin! Am primit ce mi-ați trimis!

EMIL: Mă bucur să aud! Sper să fie în regulă!

SENATORUL DEMOCRIT: Mai am nevoie de ceva în plus, știi tu, așa cum am vorbit…

EMIL(se gândește puțin): Știu la ce vă referiți. Se rezolvă.

SENATOR: În rest, totul în regulă?

EMIL: (ușor surprins) În rest…totul ok. Trebuie să mă uit și pe serii…

Agentul își exprimă bucuria, ca și cum a prins o informație.

SENATORUL DEMOCRIT: După ce am și numerele seriilor, o să vorbesc și cu alți colegi parlamentari…

EMIL: Asta e o veste și mai bună…Sper să fie așa cum trebuie!

SENATORUL DEMOCRIT: Da, sunt și senatori și deputați…inițiem de îndată un proiect de lege.

EMIL: Asta sună grozav.

SENATORUL DEMOCRIT: Genială idee! Așa câștigăm și unii și alții…

EMIL: Riscăm niște ani, dar merită.

SENATORUL DEMOCRIT: Totul e un câștig! Merită riscul.

EMIL: Plus alte avantaje.

SENATORUL DEMOCRIT: Da, nu se știe…niciodată nu se știe. Tocmai de aceea îmi place mult cum ai gândit lucrurile.

EMIL: Am încercat să țin cont de sentimente dar cifrele aduc fericirea, orice am zice.

SENATORUL DEMOCRIT(bucuros): Asta arată că deja înțelegi foarte bine puterea! N-aveam nicio îndoială…

Agentul face iar semne de bucurie. Arată patru degete, pe care și le privește și dă din cap dând de înțeles că unii sunt prea lacomi.

EMIL: Și, domnule senator, cu bătrânii, cum vi se pare ideea?

SENATORUL DEMOCRIT: Îi înviem! Ascultă-mă pe mine!

EMIL: Ok, vă trimit cât mai curând modelele de certificate, cu nume fictive…

SENATORUL DEMOCRIT: Da, ca să nu intrăm la bănuială.

Agentul face o față mirată. Scoate un stetoscop și îl pune pe perete, deși are căști pe urechi, își pune și stetoscopul, pe sub ele.

EMIL: Nume fictive și serii fictive.

SENATORUL DEMOCRIT: Bine, bine, le aștept! Să ai o zi bună! Spor la citit!

EMIL: La revedere, domnule senator! Și mulțumesc de sprijin…

SENATORUL DEMOCRIT: Și eu. Și noi… parlamentarii…

Închide telefonul. Agentul face un gest, punându-și pumnul stâng pe partea de sus a antebrațului drept și dispare.

EMIL (ca pentru el) : Ce tare! Mai am de trimis modelul de certificate pentru căsătorii de câte patru ani și am mai făcut un pas important spre proiectul de lege. O lege a căsătoriilor, legea care va reda oamenilor iubirea.

Scena 4

Aceiași oameni de la scena 1.

COPIL (către PSIHOLOG): Păi eu de-asta venisem cu părinții la dumneavoastră…

PSIHOLOG (mirat): De ce?

COPIL: Păi ca să mă ajutați să îmi conving părinții să mă lase să mă joc mai mult!

PSIHOLOG: Pot eu asta? Am eu argumente?

COPIL(descurajat): Nu vreau să mai caute alte limbi și alte instrumente muzicale la care să mă perfecționez. Dar înțeleg că nici dumneavoastră n-aveți cum înțelege.

PSIHOLOG: Nu știu ce vrei să spui!

COPIL: Spun că am obosit și…în plus (se gândește) nu mai am energie. Dar uite, pot face o demonstrație…

Copilul ia o vioară de la piciorul fotoliului și cântă. Continuă să cânte ușor și cu pasiune la vioară și pe parcursul dialogului ulterior. Sunet pus.

COPIL: Acum întrebați-mă orice vreți dumneavoastră…Și eu cânt, în timp ce răspund.

PSIHOLOGUL: Din ce domeniu?

COPIL: Din ce domeniu vreți dumneavoastră…

Psihologul se gândește, apoi scoate de după fotoliu o carte mare.

PSIHOLOG (îl privește întrebător): Matematică…Copilul face un gest de siguranță, înclinând capul.

COPIL: Sunt numai urechi…Una plus două, trei urechi…

PSIHOLOG: Cum trei?

COPIL: Două pe laterale și una în inimă. Știți doar că fără urechea inimii nu faci nimic în viață.

PSIHOLOG: Ești și filozof…(scoate un smartphone și calculează) Cât fac 45X27? Dar repede…

COPIL(calculează în minte): Păi avem un 12 pe-o parte și (se gândește) un 15 pe alta…dă exact…1215

PSIHOLOG: (Îl verifică pe smartphone, apoi se încruntă) Exact…

COPIL: Ei, n-a fost așa greu…

Psihologul se uită în carte.

PSIHOLOG: Repede, alta!

COPIL: Aștept!

PSIHOLOG: Câte zile de naștere are un om la vârsta de 58 de ani? 59, 58 sau una?

COPIL: Una! Normal…

PSIHOLOG: Mda…prea ușoară.

COPIL: Alta!

PSIHOLOG: Care este sinonimul lui fortuit?

COPIL(se gândește): Neprevăzut?

PSIHOLOG(contrariat): Păi ce faci? Mă întrebi tu pe mine?

COPIL: Neprevăzut!

PSIHOLOG: Mă, ești sigur?

COPIL: Sigur!

PSIHOLOG: Da! Ai nimerit-o și pe asta! Glumesc…ai știut-o!

Psihologul răsfoiește, caută ceva mai greu.

PSIHOLOG: Acum să te văd! Cine a scris Sărmanul Dionis? E ușor, că e cu variante.

COPIL: Ba întrebările cu variante nu sunt mai ușoare, din contră, ne-a spus profa de biologie.

PSIHOLOG: Ei, pe naiba…

COPIL: Nu vă mai chinuiți să-mi dați variante. Este vorba de Eminescu.

PSIHOLOG: De unde știai?

COPIL: Mi-a spus bunicul când i-am cerut bani.

PSIHOLOG: Cum așa?

COPIL: Nu-mi cere, că sunt mai sărman ca Dionis, mi-a spus.

PSIHOLOG: (se uită în carte) Câte state membre are Uniunea Europeană?

COPIL: 28, parcă…

PSIHOLOG: Parcă?

COPIL: 27?

PSIHOLOG: Bucură-te că nu te pun să le enumeri…Ia spune, totuși, Estonia face parte?

COPIL: (se gândește) Da!

PSIHOLOG: Ce capitală are?

COPIL: Nu mai știu…Am știut, dar nu mai țin minte…

Tatăl copilului ridică privirea uimit.

PSIHOLOGUL: Te-am prins, nu ești așa deștept pe cât te crezi. Te întreb din memorie, hai, repede: care este capitala Malaeziei?

COPIL: (sigur pe el) Știu – Kuala Lumpur…

MAMA: (cu vocea ei reală): Vorbește dragă frumos…(îi dă o palmă ușor peste cap, copilul se uită nedumerit)

COPILUL: Dar ce am făcut?

MAMA (către tată): Tu îl auzi dragă cum vorbește?

TATA: Ce a făcut?

MAMA: A spus ceva ca Puie Monta²!

TATA: (cu vocea lui) Îl aud dragă, doar de-asta am venit cu el la psiholog. (îi dă și tatăl una ușor peste cap) Eu cred că are ADHD…

MAMA: Seamănă cu tine, dacă are…

În lipsa de atenție acordată smartphone-ului, acesta îi pocnește de bipuri de mesaje.

TATA: Ba seamănă cu…tine, nu mă-ta avea ADHD, la bătrânețe? Cu mine seamănă la sprâncene…

Și smartphone-ul tatălui începe să pocnească la fel.

MAMA: Ba cu mine seamănă la urechi, de la tine a luat tot ce-i rău…(tot bipuri)

TATA: Ba de la tine….(bipuri)

Psihologul intervine…

PSIHOLOG: Opriți-vă! Liniște! Suntem la mine în cabinet. Aici se aplică tehnici terapeutice, nu se fac reproșuri…Am înțeles ideea.

MAMA: Ce idee?

PSIHOLOG: Vreți ca acest copil să fie mai cuminte, mai educat, mai cu bun simț, nu?

TATA (se uită spre mamă): Exact…

PSIHOLOG: Dacă vreți, puteți să nu vă neglijați telefoanele…dar să mă ascultați! Sau vă scriu mesaj!

MAMA(se uită spre tată): Ete-te, face caterincă de noi!

PSIHOLOG: Voi pentru ce ați venit?

MAMA(nedumerită): Păi ăsta mic ne-a convins…

PSIHOLOG: De ce oare?

TATA(spre copil): De ce ne-ai adus aici, măi?

PSIHOLOG: Îi e și frică să vă spună, că iar îi pregătiți o competiție. Mereu în competiție..

MAMA(răstită): Nu e treaba dumitale…

PSIHOLOG: Vreți mai mult și mai mult și iar mai mult…în loc să fiți mulțumiți cu ce aveți.

MAMA (ca o țață): Dar de când se pun etichete la psiholog, domnu’ psiholog?

PSIHOLOG: De când a mâncat un pacient Verde de Paris, crezând că e dulceață de Kiwi. Așa s-a inventat eticheta.

Copilul râde.

MAMA (nervoasă): Ha, ha, ha… Foarte nostim… Și, în plus, tu vorbești?

PSIHOLOG: Nu tot ce-i verde e necopt!

MAMA(către soț): Ia hai dragă să plecăm

TATA: Să plecăm?

Îi fac poză cu telefoanele, apoi își fac selfie cu el în spate.

MAMA: Hai să-l „tăguim” pe ăsta de să nu se vadă. De nu ți l-oi reclama eu pe ăsta la Colegiul Psihopaților…

PSIHOLOGUL: E Colegiul Psihologilor…

MAMA: Tot un drac…

TATA(către soție): Calmează-te, dragă… Mai bine îl batem pe ăsta micu’ acasă. Să învețe el minte să mai fie obraznic și să spună din casă.

COPIL(mirat): Eu?

TATA(mirat și el): Dar când a crescut așa de repede? De unde naiba a învățat toate prostiile astea?

MAMA: De pe internet dragă, nu pe tine te-a văzut toată ziua cu smartphone-ul în mână?

TATA(arată fără să-și dea seama cu smartphone-ul spre sine, mirat): Pe mine? Poate pe tine…

MAMA(același gest, arată cu smartphone-ul spre ea) Dar pe mine?

PSIHOLOGUL(ferm): Să nu uitați că ei (arată spre copil) au aceleași nevoi ca și noi. Chiar dacă sunt mici.

MAMA: Cum să fim egali, domnule? Nu mai bate câmpii, că am dat banii de pomană…Păi el ne-a făcut pe noi sau noi pe el?

PSIHOLOGUL: Răspunsurile sunt în noi!

MAMA: Vorbești prostii! Dacă erau, nu mai veneam!

PSIHOLOG: Trebuie căutate! Să știți că tehnica a transformat lumea, dar nu și personalitatea omului…Ea e aceiași, de la facerea lumii!

MAMA(către tată) : Ia auzi-l pe acesta ce bate câmpii!

COPILUL(intervine): Nu-i bate! Are dreptate! Colegul meu Gigel…

MAMA(îl întrerupe): Cine, mă, Gigel?

TATA: Lasă-l dragă să spună! Ce e cu Gigel, măi?

MAMA: Da’ nu vreau, dragă, să-l las. Nu când spui tu! Ce e mă cu Gigel?

COPIL: Părinții lui sunt în Italia…are tot ce vrea, dar plânge de dorul lor în fiecare seară, așa mi-a spus!

PSIHOLOG(sigur pe sine): Ce v-am spus? Copiii sunt niște mici adulți. Au nevoie de atenția noastră și de comunicare.

COPIL: Da…

MAMA: Tu să taci, că ești mic! Ce „da”? Nu știi tu cum se întreține o familie și cât costă să te creștem. Spune-i mă!

TATA (intimidat): Da, habar n-ai cât ne coști…

Părinții se ridică și ies cu copilul din scenă, ținându-l unul de-o mână, unul de cealaltă. Îl fac pe Emil, care stătea în anticameră, cu telefonul în mână, să se dea la o parte. Copilul mai apucă doar să salute.

COPILUL: Auf Wiedersehen , Herr Psychologe³!

PSIHOLOGUL(înduioșat): Auf Wiedersehen liebes Kind⁴!

Scena 5

PSIHOLOGUL – PROFESOR VIOARĂ (monolog)

Psihologul rămas singur în cabinet îl sună pe profesorul de vioară al fiului său.

PSIHOLOG (formează numărul și așteaptă): Bună ziua, domnule profesor!(…) Mă scuzați că vă deranjez!(…)Da, da…da, un pic mai liber azi!(…) O, mă bucur că se descurcă, e minunat ce aud! A ajuns astăzi?(…) Da, chiar asta voiam să vă rog! Dacă puteți să-l lăsați, să nu mai facă și ora a doua!(…) Mulțumesc frumos, încă e vreme bună, încă e devreme, cât încă încă mai e lumină, vreau să mergem în parc (….) Da, spuneți-i c-o să vin să-l iau!(…) Vă mulțumesc mult!(…) Da, desigur! (…) La revedere, domnule profesor!