În lumea mare, spre soare-apune

Nu ne-am referit încă la formulele așa-zise „topografice” (S). După cum reiese din cercetarea întreprinsă, în formulele inițiale analizate lipsește „localizarea acțiunii”; fenomenul este aproape general: în basmul românesc formula „topografică” constituie o raritate. Am întâlnit numai câteva formule inițiale în care își găsește loc și elementul S:

„A fost odată într-o pustie mare un pustnic” (Fundescu, 61) (E₁ T₁ S);

„A fost odată în lumea mare doi frați” (Catană, II, 67) (E₁ T₁ S);

„A fost odată, de mult, de mult, spre soare-apune, un…” (Rădulescu-Codin, 7) (E₁ T₁ T₁ S);

„Departe, departe, într-o țară dinspre răsărit era o femeie…” (Rădulescu-Codin, 187) ( S S E₁);

„Fost-a odată ca niciodată, într-o țară bogată de la… Pe atunci era un…” (Furtună, 8) (E₂ T₁ T₂ S + E₁).

Exemplele de mai sus nu constituie formule pur topografice; elementul S se alătură formulei inițiale temporale dând naștere unei formule „mixte”. Din formulele citate lipsesc elementele T₂ (caracterul excepțional, unic al acțiunii) și non-V (descrierea unor vremuri ireale); cu toate acestea, datorită caracterului extrem de vag al localizării („în lumea mare”, „spre soare-apune” etc.), ele nu se întâlnesc în basmul nuvelistic, prezența lor fiind limitată la basmul fantastic.

Este foarte greu, aproape imposibil, de explicat locul neînsemnat pe care formula topografică îl ocupă în basmul românesc. Remarcăm totuși faptul că, de regulă, în basmul unui popor are preponderență numai un tip de formulă (temporală sau topografică). În basmul românesc formula temporală prezintă o foarte mare varietate; acest fapt iese mai mult în evidență dacă aducem în discuție formulele din basmele altor popoare.

În basmele bulgare și macedonene, de pildă, plasarea în timp a acțiunii basmului se face cu ajutorul unui simplu adverb de timp (odată, cândva), cu formula E₁T₁. Aceeași formulare o întâlnim și în basmele franceze, spaniole și italiene:

„Il (y avait) etait un fois un…” ( E₁T_1);

„Era de una vez un…” ( E₁T₁)

„C’era una volta un…” ( E₁T₁₎

Exemplele pot fi ușor înmulțite, însă schema formulei va rămâne aceeași: E₁T₁ (verb + complement circumstanțial de timp) constituie formula inițială temporală simplă cu frecvența cea mai mare în basmul tuturor popoarelor, în special în basmul popoarelor romanice.

În basmul românesc, E₁T₁, intrând în combinație cu alte elemente, dă naștere unor formule complexe în care sunt prezente două, trei sau chiar mai multe „determinări temporale”: verb (E₂) + adverb de timp (T₁) + adverb de timp (T₂) + propoziție circumstanțială de timp (non-V). Cele trei determinări temporale (T₁, T₂, non-V) pot fi înmulțite datorită elementului non-V care într-o formulă are cel puțin două caracterizări (non-V_{1… 35}).

Prin urmare, în basmul românesc pe primul loc se află formula temporală (complexă); elementul „topografic” a trecut pe planul al doilea sau a fost complet exclus din formulă; la alte popoare predomină formula topografică; foarte rar însă, la unul și același popor, în măsură egală, sunt concretizate ambele tipuri de formulă inițială.

(sursa foto: paraiala.wordpress.com)