„Fuga” după aur

Am scris despre prezența metalelor și pietrelor prețioase în basm. Fără să ne ocupăm în mod expres de rolul lor în structura narațiunii, le-am semnalat frecvența, ele constituind totodată și componente ale unor formule mediane. Aurul are frecvența cea mai mare: palate de aur, poduri de aur, mere de aur, straie de aur, copii de aur, cosițe de aur etc.¹

V.I. Propp îi caută originea în diferite credințe: rolul aurului în cultul morților (ritualul înmormântării) la egipteni; efectul lui miraculos pentru prelungirea vieții și conservarea trupului după moarte )în China, la romani etc.). Nu trebuie ignorată legătura aurului cu focul, cu soarele („împărăția solară”) etc.² Dar, oare, e necesar să mergem atât de departe, alte explicații (ipoteze) mai „pământene” nu se pot găsi? Noi am făcut o legătură directă între metalele prețioase, strălucirea lor în bătaia soarelui și idealul de frumusețe.³ Nu trebuie să ne limităm însă la frumusețe; este, credem, necesar să ne referim și la idealul de bunăstare, de bogăție, de „opulență” chiar. În acest sens, Skaftîmov, ocupându-se de eposul eroic, scrie că „zicătorul” de bâline creează o lume ideală, „o lume care este altfel decât cea reală”, în care el trăiește⁴; totul în această lume este populat cu lucruri scumpe: straie de mătase și catifea, șube și căciuli din cele mai alese blănuri, obiecte din esențe de lemn exotic, bucate dintre cele mai gustoase etc.; și, bineînțeles, nu lipsesc metalele prețioase: aurul, argintul și alte metale rare. Autorul vorbește de această opulență pentru a arăta eroarea pe care o fac reprezentanții școlii istorice când afirmă că eposul eroic reflectă realitatea istorică, considerându-l document istoric; Skaftîmov nu insistă asupra funcției, asupra semnificației acestei opulențe pe care o afișează eroul. Noi o readucem în discuție pentru că basmul fantastic prezintă aceeași caracteristică, numai că aici – spre deosebire de epos, unde eroul face parte din această „lume ideală” – „opulența” constituie un „scop”, basmul fantastic urmărind ascensiunea eroului până în momentul atingerii acestui „scop”: „schimbarea statutului său social” (individul „năpăstuit”, „prigonit” etc. ajunge ginere de împărat, împărat șamd).

„Democratismul primitiv” de care am amintit mai sus este evident, factorul social având un rol esențial în conturarea tipurilor de eroi. Nu mai puțin adevărat este și faptul că în apariția și devenirea eroului din basmul fantastic sunt implicate toate cele trei straturi despre care vorbește Meletinski⁵: stratul arhaic (obiceiurile, riturile și reprezentările mitologice ca izvoare ale basmului); stratul intermediar (formarea basmului ca gen distinct: alcătuirea subiectelor, conturarea eroilor); stratul nou (realități noi care determină, printre altele, personificarea unor forțe sociale).

Iar concluziile le găsim la Ov. Bîrlea, care urmează aceeași cale – motivarea ascensiunii eroului prin mobiluri de ordin social; ele sintetizează într-o formulare concentrată esența acțiunilor eroului (viitorului erou), acțiuni determinate de același „democratism primitiv”: „Dacă inițial eroul se zbate într-o sărăcie extremă, ajunge în cele din urmă la mese copioase, unde mâncărurile și băuturile cele mai alese – chiar dincolo de închipuirile omenești – nu se mai sfârșesc. Uneori, eroii chiar obțin mese care se înting singure cu mâncări și băuturi, cornuri din care ies turme și cirezi nenumărate, animale sau pungi care generează neîncetat bani, aur etc. S-a vorbit de lipsa de idealism a eroilor populari, de orientarea materială a dorințelor lor, de neputința de a se desprinde de aspectele hedonistice ale vieții. Interpretarea e greșită și pătimașă, fiindcă nu se ține seama de situația precară a maselor populare, care, în decursul orânduirilor istorice din trecut, au râvnit tocmai la ce le lipsea, exagerând peste măsură proporțiile acestor bunuri materiale de care erau private. Nu concepția epicureică în sine stă la baza opulenței din basm, ci tocmai contrariul, lipsurile de tot soiul, foamea cronică, apăsările care întunecau orizontul și făceau viața lipsită de sens. Trăind în bordeie și colibe sărăcăcioase, așa cum arată de altfel și basmele, povestitorii populari se complac în a zugrăvi palate pline de minunății și scumpeturi făcute din aramă, argint, aur sau chiar diamante și mărgăritare, după cum și hainele eroilor ajung a fi din aceleași metale prețioase. (…) Răsplătirea eroului în grad maxim, prin transformarea lui în opusul său, rămâne caracteristica esențială a basmului fantastic ca o consecință organică a tendinței lui de a rezugrăvi lumea așa cum ar trebui să fie.”⁶

Iată, așadar, că geneza basmului fantastic, implicit geneza eroului, ne oferă alternative multiple, nici una însă, după părerea noastră, nu trebuie absolutizată, cu atât mai mult cu cât ele nu se exclud, ci se completează reciproc. În permanență este necesar ca cercetătorul să aibă în vedere suprapunerile succesive de straturi, fiecare strat aducând elemente noi în procesul de conturare a eroului și de cristalizare a basmului fantastic ca gen folcloric distinct.

¹N. Roșianu, Stereotipia basmului, București, 1973, pp 110-114

²V. I. Propp, Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, București, 1973, pp 372-379

³N. Roșianu, op.cit., p. 112

⁴A.P. Skaftîmov, Poetica și geneza basmului, (ed. În rusă),Saratov, 1924 (Moscova, 1965, pp 320-321)

⁵E. M. Meletinski, Eroii basmului, Moscova, 1958, pp 256-262

⁶Ov. Bîrlea, Introducere la Antologia de proză populară epică, vol. I, pp. 54-55, 57

(fragment din „Eroul basmului fantastic”, Eseuri despre folclor, Ed. Univers, 1981)

Sursa foto: amfostacolo.ro