Fiul cel mic – prostănac sau erou?

Eroul folcloric e „profund democratic”, el nu este „opus masei ca ceva excepțional, ca un individ de altă specie. Dimpotrivă, el e creat din același material general-uman ca și ceilalți oameni”.

M. M. Bahtin

Basmul fantastic cunoaște șapte personaje. V.I. Propp le-a identificat și le-a descris funcțiile. Șapte personaje, dar un singur erou. Care sunt cele șapte personaje: 1. adversarul; 2. donatorul; 3. ajutorul; 4. fata de împărat; 5. trimițătorul; 6. eroul; 7. impostorul¹. Ordinea nu este, după părerea noastră, arbitrară: eroul ocupă acel loc (al șaselea) pentru că – deși Propp n-o spune – „eroismul” lui nu este atât rezultatul propriilor acțiuni (funcții), cât rezultatul acțiunilor celorlalte personaje (donator, ajutor etc.)

Și fenomenul este universal.

Basmul fantastic cunoaște numai personaje pozitive și personaje negative; personaje „intermediare” în folclor nu există, după cum în concepția populară nu există nimic între bine și rău. Binele și răul sunt forțele care se înfruntă în basm, victoria va fi întotdeauna de partea binelui. Avem de a face cu o etică populară elementară. Happy-end-ul este obligatoriu pentru orice basm autentic (basmul fără happy-end nu mai este basm autentic).

Personajele basmului fantastic sunt, de regulă, universale, cum universale sunt majoritatea motivelor și subiectelor; de obicei, doar numele fixează un personaj într-un anume loc, într-o anume țară, celelalte trăsături fiind comune, deci universale.

Personajul central (eroul) în basmul fantastic este fiul cel mic, de regulă al treilea fiu². Bunătate, înțelepciune, curaj – iată calitățile sale (opuse celorlalți frați), pe care și le dezvăluie treptat. La începutul basmului, viitorul erou este prezentat, în general, fără trăsături eroice care să-i justifice „ascensiunea”: nu numai că e fiul cel mai mic, cel mai slab și neajutorat, dar de multe ori este și un „prostănac” fără pereche, luat în râs de frații cei mari și chiar de părinți. Desigur că basmul transformă în eroi tocmai pe acești oameni nu fără motiv: idealizarea lor exprimă o atitudine, o aspirație; basmul nu face decât să desființeze în imaginație anumite orânduieli – pe care le consideră nedrepte – și să le înlocuiască cu altele, conform cu optica populară asupra binelui și răului.

De ce însă tocmai fiul cel mic prezintă, de regulă, toate acele trăsături care la începutul basmului îl fac inapt pentru orice faptă eroică și de ce tocmai el devine erou? Idealizarea fiului celui mai mic are o bază reală, pe care E. M. Meletinski o identifică în orânduirea patriarhală, când moartea tatălui făcea din fiul cel mare capul familiei, păstrător al tuturor bunurilor, cu drepturi nelimitate asupra celorlalți frați și, în general, asupra tuturor membrilor familiei. Această stare de lucruri îl transforma pe fiul cel mic în victimă: lipsit de orice drepturi, el devine un prigonit. Așa s-ar explica faptul că simpatiile se îndreaptă spre fiul cel mic, iar basmul îl transformă în erou³.

În basmul fantastic acționează mai multe personaje „pozitive”, dar numai unul devine erou: acțiunile acestor personaje sunt subordonate viitorului erou. Majoritatea personajelor există aproape exclusiv pentru a-l ajuta pe erou, mai exact, pentru a-l ajuta pe fiul cel mic să devină erou. Pentru că totul în basm este subordonat, în ultimă instanță, acestui scop: alegerea mijlocului de transport al eroului (calul năzdrăvan), „donarea” obiectelor miraculoase (perie, gresie, oglindă etc.), influențarea directă a victoriei (indicarea sursei forței adversarului și neutralizarea ei) etc. Fără aceste elemente, eroul nu poate anihila adversari mult mai puternici (de cele mai multe ori supranaturali). De aceea apar și ajutoarele.

Acțiunile personajelor feminine urmăresc același scop: facilitarea „ascensiunii” eroului. Femeile din basm sunt frumoase (că la soare te puteai uita, dar la dânsele ba), uneori și înțelepte; dar pe erou îl ajută foarte rar în acțiunile sale. În general, ele sunt pasive (când depășesc această stare, devin ele însele eroine – fenomenul însă nu e tipic; totuși, nu trebuie exagerată pasivitatea personajelor feminine pentru că, din acest punct de vedere, ele nu se deosebesc prea mult de erou, ale cărui fapte, după cum se știe, sunt rezultatul acțiunii ajutoarelor). De regulă, personajele feminine din basmul fantastic există parcă pentru a fi răpite, ca apoi să poată fi salvate, „salvatorul” devenind astfel erou. Această pasivitate însă nu le neagă importanța în basm: ele constituie tocmai factorul care declanșează acțiunea. În acest sens, este destul să amintim că din cele o sută de tipuri de subiecte (după sistemul Aarne-Thompson) în care apar adversarii supranaturali, majoritatea prezintă caracteristica amintită: eroul pleacă în căutarea fetei de împărat răpite de zmeu (cu ea se va și căsători, de altfel, urmând – dacă basmul ar continua – să-și schimbe „statutul social”: din erou ar deveni trimițător, pentru că „fata și jumătatea de împărăție” sunt doar primul pas spre tron!); pleacă în căutarea logodnicei sau soției dispărute; își salvează sora din captivitate etc.

(va urma)

(fragment din capitolul „Eroul basmului fantastic”, volumul „Eseuri despre folclor”, Nicolae Roșianu, Ed. Univers, 1981)