De n-au murit, mai trăiesc și astăzi

În basmul românesc se întâlnește – mai rar, însă – și următoarea formulă:

„Au trăit fericiți și trăiesc și acum.” (FUNDESCU, 104)

Povestitorul îi asigură astfel pe ascultători de adevărul celor relatate, afirmând că eroii mai sunt în viață, adică sunt contemporani cu povestitorii și cu ascultătorii.

Alături de elementul V din formula inițială și de P sau A din formula finală, afirmația „trăiesc (trăiește) și acum (azi)” constituie un „argument” pe care povestitorul îl aduce în sprijinul veridicității basmului său.

Ideea conform căreia expresia „trăiesc și azi” trebuie să arate „că eroul n-are moarte în timp, ca toți pământenii, ci este nemuritor asemeni ființelor mitologice” (E. Todoran) este valabilă numai în sensul în care acceptăm și celelalte „argumente” (V), mai ales dacă luăm în considerație faptul că formula citată capătă, de cele mai multe ori, încă un element. Astfel, rezultă o formulă compusă din două elemente care se condiționează reciproc, existența în timp a eroilor fiind redusă la dimensiunile reale ale pământenilor:

„… și trăiră până când muriră” (STĂNCESCU, III, 82);

„… și de n-a murit, trăiește (domnește, împărătește) și astăzi (POP-RETEGANUL, I, 29; II, 21, 80; III, 86);

„… și trăiește (domnește) și astăzi, de n-a murit” (CATANĂ, I, 42, 62; II, 90; ISPIRESCU, II, 199; III, 31).

Primul element al formulei („trăiesc și astăzi”) are o frecvență foarte slabă în basmul românesc, în schimb, împreună cu elementul care-i condiționează valabilitatea, constituie formula finală cu o răspândire foarte mare (atât în basmul românesc, cât și în basmele altor popoare).

Tipul de formulă prin care, într-un mod sofistic, se afirmă că eroii continuă să trăiască – dacă, bineînțeles, n-au murit între timp – se încadrează perfect în sistemul celorlalte formule, atât inițiale, cât și finale, unde, după cum am văzut, orice afirmație este urmată, de regulă, de o negație directă sau indirectă (metaforică).

Prima parte a formulei folosește un element afirmativ („trăiesc și astăzi”) care are drept scop asigurarea ascultătorilor că cele relatate s-au întâmplat aievea; a doua parte a formulei însă, condiționând această afirmație („dacă n-au murit”), o reduce, în ultimă instanță, la absurd.

Așadar, nu credem că este vorba de intenția povestitorului de a sublinia faptul că „eroul este nemuritor, asemeni ființelor mitologice”. Desigur, nu excludem posibilitatea ca, inițial, afirmația „trăiesc și astăzi” să fi reflectat atitudinea pe care oamenii (povestitorii) o au față de eroii unor întâmplări, cu atât mai mult cu cât, după cum am arătat, la unele popoare, aflate într-un anumit stadiu de dezvoltare, povestitorii nu numai că erau convinși de veridicitatea faptelor relatate, dar, de multe ori, ei „se întâlneau” cu personajele basmelor, oricât de neverosimilă ar fi fost natura acestora. În acest caz însă, credem că partea a doua a formulei lipsea, ea fiind purtătoarea unei atitudini mai mult decât sceptice față de posibilitatea ca eroii să fie nemuritori. Formula completă nu putea să apară decât ca expresie a unei poziții superioare pe care povestitorii o au față de faptele relatate; ei privesc de sus, uneori ironic, nota de glumă diind evidentă, mai ales în acele formule în care, declarând că eroii mai sunt în viață – dacă n-au murit – îi invită pe ascultători să meargă să se convingă:

„Și de n-au murit, și astăzi trăiesc. Cine nu crede să se ducă să vază” (POP-RETEGANUL, IV, 60).

Alteori, se reamintește ascultătorilor timpul în care au trăit eroii basmului:

„… și de n-or fi murit până acum, și astăzi poate să trăiască. Și această poveste este de când se încălțau puricii cu găoci de nucă și mergeau în rugă și de grumaji își legau 99 măji de fier și tăt săreau cu capu-n cer. Așa să știți boieri dumneavoastră” (CATANĂ, 62).

Faptul că primul element al formulei are și o existență independentă nu înseamnă că povestitorul contemporan crede în viața veșnică a eroilor săi. Dacă într-o anumită etapă a istoriei basmului această posibilitate nu era exclusă, acum, formula și-a pierdut sensul respectiv, îndeplinind aceeași funcție ca și celelalte elemente afirmative din formula finală, unde „argumentele” sunt valabile numai ca procedee poetice și nicidecum ca „probe materiale” care se aduc pentru a ne convinge că întâmplările sunt adevărate.

R. Petch, referindu-se la acest tip de formulă, remarcă frecvența lui deosebită în basmele diferitelor popoare. În privința basmelor românești, el afirmă că la români formula respectivă „nu este îndrăgită”. Eroarea se datorează, după părerea noastră, faptului că autorul generalizează un fenomen pe baza unui material insuficient, basmele românești apărute în traducere germană neputând să-i ofere bogăția și varietatea formulelor noastre. Aceeași afirmație o face autorul și în privința basmelor slave, unde consideră că tipul respectiv de formule este slab reprezentat, fără să specifice însă despre ce popoare slave este vorba, întrucât fenomenul nu este general.

[…]

Materialul pe care l-am avut la dispoziție ne-a permis să constatăm frecvența deosebită a acestui tip de formulă în basmele celor mai diferite popoare. Astfel, în afară de basmele românești, rusești, ucrainene, bieloruse, cehe, slovace, formula respectivă poate fi întâlnită în basmele germane, maghiare, olandeze, franceze, lituaniene etc. Nu vom inventaria aceste formule, întrucât, în majoritatea cazurilor, ele se repetă identic, păstrând același mod sofistic de a „argumenta” veridicitatea basmului; acest tip de formulă constituie un procedeu poetic și nicidecum o reflectare a credinței povestitorului în nemurirea eroilor din basm.

Când ne-am referit la formula finală românească, în care povestitorul afirma că eroii „trăiesc și astăzi, dacă n-au murit”, am remarcat prezența unui alt element: „Cine nu crede să se ducă să vază”; nu este un caz unic, această „invitație” este destul de frecventă în basmul românesc, în basmele altor popoare, însă, apare mai rar. Am identificat-o, de pildă, într-un basm italian (COMPARETTI, 63); o invitație asemănătoare întâlnim la un povestitor grec (LEGRAND, 185), de asemenea, la un povestitor maghiar (BASSET, XVII, 541).

(sursa foto: youtube.com)