Nicolae RoșianuNicolae Roșianu
12.10.2023

Ce au (mai) făcut Frații Grimm

În privința gradului de autenticitate a basmelor celorlalte popoare, care constituie obiectul cercetării noastre, este destul de greu să ne pronunțăm, întrucât studii speciale consacrate exclusiv acestei probleme încă nu există; cu toate astea, unele considerații generale se pot face.

Desigur, după cum afirmă și B. P. Hașdeu, diferitele orientări în folcloristică au abătut atenția culegătorilor de la forma autentică a basmului popular, eforturile fiind îndreptate mai ales spre redarea conținutului, spre identificarea motivelor, a tipurilor de subiecte etc., care veneau în sprijinul uneia sau alteia din teoriile existente (mitologică, indianistă, migraționistă etc.).

Sunt cunoscute, de pildă, meritele deosebite ale fraților Grimm în descoperirea tezaurului folcloric al poporului german; ei au încercat să îmbrace materialul cules într-o „haină” cât mai apropiată de cea adevărată. Cu toate acestea, cu greu se poate vorbi la frații Grimm de basme autentice, în adevăratul sens al cuvântului, „modelele” pe care ni le-au oferit fiind în cea mai mare parte rodul talentului lor literar.

A. N. Afanasiev, unul din adepții teoriei mitologice, în activitatea sa de culegător și mai ales de editor al basmelor populare ruse, pornea de la ideea conform căreia textul cules nu trebuie sub niciun motiv modificat; de aceea „intervențiile” lui – în primul rând de ordin redacțional – au afectat mult mai puțin „veșmântul” basmelor, el străduindu-se, pe cât i-a fost posibil, să păstreze forma lor populară. Culegătorii care i-au urmat (I. M. Sokolov, B. M. Sokolov, M. Azadovski ș.a.) au înlăturat și aceste deficiențe, apărute în activitatea de culegere și editare a folclorului, oferindu-ne basme populare autentice în adevăratul sens al cuvântului.

În orice caz, considerăm că formulele au avut cel mai puțin de „suferit” de pe urma încercărilor unor culegători de a „stiliza” basmele culese. Ca și în cazul basmelor populare românești, argumentul principal adus de noi în sprijinul sublinierii autenticității formulelor din basmele diferitelor popoare îl constituie prezența lor în repertoriul povestitorilor contemporani. Majoritatea formulelor din colecția lui A. N. Afanasiev, de pildă, continuă să existe în repertoriul povestitorilor sovietici, iar viabilitatea lor nu trebuie datorată numai rolului pe care l-a jucat cartea în menținerea tradiției folclorice.

Desigur, nu putem să nu luăm în considerație rolul colecțiilor de basme în menținerea și răspândirea formulelor tradiționale. Totodată nu trebuie neglijată influența pe care în mod neîndoios au avut-o diferitele prelucrări de basme incluzând, bineînțeles, și creațiile unor scriitori.

Referindu-se la influențele reciproce de ordin stilistic între basmul popular și basmul cult, St. Thompson subliniază greutățile care se ridică în fața cercetătorilor. Ce influență, de pildă, a exercitat asupra lui Basile forma reală a basmelor populare prelucrate de el în stilul extravagant al Pentamerone-ului? Neavând basme înregistrate la Neapole în forma lor originală în secolul al XVII-lea, această influență este imposibil de relevat. În privința stilului lui Perrault – notează mai departe Thompson – colecțiile de basme franceze, mai mult sau mai puțin autentice, fac posibilă o comparație din care rezultă că Perrault este mai aproape de popor decât predecesorii săi italieni Straparola sau Basile.

Până la apariția, în anul 1812, a basmelor fraților Grimm, se poate vorbi mai mult de basme de origine populară decât de basme populare. Dar și la frații Grimm este vorba de un efort conștient de a reda stilul basmului popular oral, nu de înregistrarea reală a basmului autentic. Aceste basme, însă, foarte apropiate de stilul popular, fiind acceptate ca adevărate „modele”, au influențat destul de mult stilul povestitorilor1.

Credem, totodată, că se poate vorbi de două tipuri de influențe: una directă, iar alta indirectă. Pe de o parte, are loc influențarea stilului povestitorilor populari (avem în vedere povestitorii germani), iar pe de altă parte, „influențarea” unor culegători din diferite țări, care, după apariția basmelor germane, au avut la dispoziție niște „modele”.

Prin urmare, în cercetarea formulelor tradiționale din basm trebuie să avem în vedere în permanență considerentele de mai sus; nu trebuie însă exagerat rolul cărții în menținerea tradiției folclorice, întrucât procesul „din popor în carte” și apoi, invers, „din carte în popor” constituie un fenomen complex ce trebuie studiat cu foarte mare atenție și totodată cu mare prudență2.

(fragment din Introducere, „Stereotipia basmului”, Ed. Univers, 1973)

1Vezi St. Thompson, The folktale, New York, 1951, cap. “The folktale as living art”, pp. 449-461.

2Asupra acestor probleme vom reveni în capitolul consacrat destinelor formulelor tradiționale (vezi cap. IV, p. 154).