Sinceritatea nu-i uşoară, nici de primit, nici de oferit. Teoria o explică rece: lipsă de prefăcătorie sau de viclenie; francheţe, loialitate; confidenţă, confesiune, destăinuire.
În practică, sinceritatea este ca o sabie cu două tăişuri, poţi să ucizi cu ea, dar poţi să te şi răneşti mortal. Prejudecăţile îi fac pe oameni să fie nesinceri când vorbesc despre ei. Încearcă să-şi protejeze o imagine necredibilă. Hai să fim serioşi, e greu să te mai dai imaculat după o anumită vârsta. Inocenţa are şi ea durata ei de viaţă.
Cu cât trec anii, acumulăm eşecuri şi reuşite, avem relaţii, cunoaştem oameni, facem fericiţi oameni sau dezamăgim oameni. Ăştia suntem! Cel mai sensibil punct de comunicare dintre doi oameni care se află într-o relaţie îmi pare a fi cel care ţine de persoanele din relaţiile anterioare lor. Este greu să discuţi despre “cea” sau „cel” dinainte cu persoana cu care te afli în relaţie. De regulă, predecesorilor li se rezervă loc la rubrica de “aşa nu”. Dacă urmăriţi expunerea motivelor unei despărţiri, o să vedeţi că fiecare pune în tolba “fostului” o sumedenie de greşeli, proaste obiceiuri, tare şi alte „calităţi”. Am discutat cu zeci de oameni despre problemele cu care se confruntă, nu ca să fac pe psihologul, ci ca să mă ajut pe mine şi pe cei apropiaţi. Foarte mulţi tineri, evită să se deschidă şi să spună care sunt problemele reale pe care le au.
Ca o cireaşă pe tort, stă comunicarea. Fără ea, nimic nu are sorţi de izbândă, pentru că iubirea resimte nevoia unui dialog permanent. O relaţie nu înseamnă faptul că, de azi, doi oameni se asumă unul pe altul şi în rest fiecare încearcă să să-şi impună priorităţile. Ea înseamnă o continuă armonizare a aşteptărilor reciproce, dezvoltarea unor proiecte de cuplu care să aducă bucurie ambilor, dar înainte de toate, înseamnă consolidarea unei mari prietenii.
Sinceritatea este filonul oricărei relaţii. Ea generează încrederea şi susţine o comunicare autentică. Fără sinceritate, orice construcţie sufletească este sortită eşecului. Există câteva puncte nevralgice ale unor relaţii aflate în fază incipientă. Unul dintre acestea este tendinţa unuia sau altuia dintre parteneri de a acoperi, din diverse motive, reminiscențele unei relaţii anterioare. Spre exemplu, pe el îl mai sună din când în când fosta prietenă. Poate că au rămas prieteni, dar n-are cum să-i spună noii lui iubite despre asta, că nu ar înţelege. Este sau nu nesinceritate? Un alt exemplu sună în felul următor: ea primeşte telefoane sau mesaje de la fostul ei prieten, dar nu mai vrea să audă de el. Preferă să nu spună toate acestea noului ei iubit, pentru că ştie că acesta ar reacţiona urât. Este sinceră sau nu? Eu cred că trebuie adoptată cartea sincerităţii în ambele cazuri, cu precizarea că mi se pare nedrept să mai ţii legătura cu un fost partener, în afara unor formule simple de politeţe. Din dorinţa de a-l proteja pe cel drag ţie, poţi ajunge să îl pierzi, pentru că noi oamenii, judecăm în termeni concreţi. Dacă ceva s-a terminat, ne întrebăm, de ce mai continuă sub o altă formă. Nu greşeau foarte tare romanii, când ardeau la propriu podurile în urma lor. Simbolistica acestui lucru ar folosi multora care vor să înceapă o viaţă nouă.
Consider că sinceritatea generează sinceritate, precum minciuna generează minciună. Nu văd a avea succes cel care alege calea nesincerităţii în detrimentul celui care o foloseşte.( Este inutil să mai fac delimitări conceptuale şi să spun că e bine să nu fi foarte sincer, când un om are un defect fizic, te întreabă cum îl percepi, iar tu trebuie să-l menajezi şi să îi spui că nu e atât de important – asta ţine de bun simţ şi diplomaţie).
Fac parte dintre cei care doresc să nu fie menajaţi. Vreau ca omul să-mi spună direct ce crede, despre un anumit mod de a fi pe care îl am. Tocmai de aceea, felul acesta de abordare, te poate pune în postura de a stârni conflicte, tocmai acolo unde îţi doreşti mai puţin, în cuplu. De ce conflicte? Pentru că sunt mulţi oameni care consideră introspecţia ca fiind ceva nu foarte important. Li se pare normal să rumege nişte clişee care le-au fost date cândva de părinţi sau de către un cerc de prieteni săraci în idei şi în experienţe de viaţă.
Cel care abordează sincer relaţia cu ceilalţi are de suferit. Se confruntă cu reticenţa pe care o naşte pătrunderea în ungherele ascunse ale sufletelor. Cu toate acestea, sinceritatea este o formă de putere extraordinară. Ea este singura cale de a vindeca frici şi suferinţe.
Deşi n-am pornit un CD Player, îmi răsună în minte frumoasele versuri ale unui cântec al generaţiei părinţilor noştri, cântat de “Pasărea colibri” : „nu ne-om minţi noi niciodată, nici alţii a ne minţi nu pot”
18 august 2011