O sută de ani de la motivul „Apostol Bologa”

Am recitit recent Pădurea spânzuraților. Dincolo de faptul că întoarcerea la Rebreanu mi-a produs autentice emoții, redescoperindu-l, mi-am adus aminte de unul dintre îndemnurile lui J.L. Borges: „citiți, dar mai ales recitiți!”. Aș îndrăzni să spun că am citit o nouă carte Pădurea spânzuraților, trecută prin filtrul minții de acum, diferită de cea a liceanului de la sfârșitul anilor 90, în principal din punctul de vedere al înțelegerii psihologiei personajului principal – Apostol Bologa.

Se împlinesc, așadar, anul acesta 100 de ani de la uciderea celui căruia îi datorăm deosebita scriere de război, adică a lui Emil Rebreanu, fratele autorului. „În amintirea fratelui meu Emil, executat de austro-ungari, pe frontul românesc, în anul 1917” enunță dramatic Liviu Rebreanu înainte de Cartea Întâi.

Plănuită la doi ani după dramaticul eveniment, deci cu un an după încheierea Primului Război Mondial, Pădurea spânzuraților apare la jumătate de deceniu după anul pierderii lui Emil, adică în 1922.

Și dacă tot am pomenit de experiența și de mintea de acum, mărturisesc că am citit romanul axându-mă pe cuprinderea psihologiei lui Apostol Bologa și, mai ales, pe evoluția gândurilor lui în raport cu evenimentele de viață care i se succed. Apostol le influențează treptat, într-un crescendo al martiriului la care-l supune supraeul, cu mult înaintea deznodământului. De fapt, sentimentele pe care le trăiește trec de la categorice la contrarii și apoi se transformă în valori, pe care cu cât și le însușește mai bine, cu atât devine mai puternic.

În ce fel de mediu crescuse până la urmă Apostol Bologa? A avut șansa de a primi atât o implicită, cât și explicită educație creștină, însușindu-și o parte din viziunea maternă asupra vieții, dar și una juridică, în spiritul legilor, venită pe filieră paternă. Mai mult, psihogenealogia lui Bologa, nepot al lui Hogea din Prava, care la rândul său este urmașul unui subprefect din vremea lui Avram Iancu, ne arată iar că nimic nu este întâmplător și că istoria individuală se confundă mereu cu istoria locurilor pe care le iubești și cu năzuințele strămoșești. Adică, de la individ la grup și invers, de la abstractizare la generalizare, pe verticală și pe orizontală istorică, ducem cu toții aceleași bătălii și cu cât începem să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, cu atât suntem mai motivați să urcăm ceea ce numim fie Golgotă, fie, mai recent, vârful piramidei lui Maslow.

Și dacă ar fi să căutăm un concept, cuprins într-un singur cuvânt, pentru a defini ceea ce i se întâmplă lui Apostol Bologa, oare care ar fi acela? Pentru că, în cazul lui, orgoliul și liberul arbitru l-au adus în situația unică de a fi de partea greșită a baricadei. Născut în acest context și trăind drama de a realiza treptat și în mod dureros, muncit de gânduri, că repararea deciziilor greșite este imposibilă fără un sacrificiu.

Decizia lui de a se înrola a fost, pe fond, rodul unui impuls, un instinct nefericit, o slăbiciune specific umană, o nevoie de a dovedi că și el poate fi ca ceilalți, deși tocmai asta n-avea nevoie să demonstreze. Mulți cădem în acest tip de capcane de-a lungul vieții, reglându-ne inițial ceasurile după trenduri care se impun prin emoție sau prin presiune socială. Emoția îndrăgostirii care ne pune văluri pe ochi poate fi învinsă doar de o altă emoție, și mai puternică.

Dacă analizăm însă balansul cauzalităților, idealistul Apostol Bologa, eroul cărții lui Liviu Rebreanu, este salvat indiferent de deznodământul decis de autor. Fără istoricul imbold de a dovedi nu s-ar fi găsit în postura de a porni pe apostolicul drum al cunoașterii de sine.

Privind scrierea din acest unghi, putem descoperi metamorfoza întru devenire a unui transilvănean. La efemerul fluture sunt patru stadii ale acestui proces, la fel ca cele patru cărți ale romanului, care cuprind esența și simbolul acestei transformări a conștiinței de sine, dar și a celei colective.

La Centenarul de anul viitor, de departe cel mai important eveniment al acestui mileniu pentru noi, s-ar cuveni și conferirea unei medalii cu numele „Apostol Bologa” pentru militari și civili deopotrivă, celor mai idealiști dintre ei.

În imagine: Victor Rebengiuc în filmul „Pădurea spânzuraților” (sursa foto: rofilmfest.com)