Flaviu George Predescu 
Am ajuns pe aeroportul din Chișinău după ce am plecat cu o întârziere de o oră la București. Avionul ar fi trebuit să plece la 7.50 a.m. dar a plecat la 8.50. Motive ar fi, vorba aia. Nu le mai enumăr.
Mărturisesc, nu mă așteptam să fie Chișinăul așa cum l-am descoperit. Aveam o prejudecată, îmi imaginam un mastodont de oraș format tot din, cum ar fi la noi Bulevardul Pantelimon, plin de blocuri înalte, gri și de beton infinit, iar peste tot un conglomerat de litere chirilice, nesfârșite. De ce gândeam așa? Prejudecata, vorba lui Gordon Allport.
Atmosfera de la aeroport deja îndemna la calm. Și eu și R. am avut sentimentul că am aterizat undeva într-un oraș dobrogean, dar într-o zonă mai deluroasă. Am declarat de comun acord Chișinăul ca fiind un oraș al colinelor. E mult verde peste tot. Trebuia să străbatem o linie dreaptă dintr-un capăt în celălalt al orașului. Am încercat să luăm un taxi care ne-a cerut 150 de lei moldovenești. Pentru că văzusem pe internet la București că prețul de la aeroport până la destinație ar trebui să fie cam 96 de lei, mi s-a părut că taximetristul exagerează, dar era ok. La sugestia lui am luat un microbuz până la „Dacia, lângă Mc Donalds”. A costat 3 lei moldovenești (MDL) de persoană și încă 3 pentru bagaj. De acolo, am căutat cu disperare un taxi care să ne ducă la hotel.
La Chișinău nu e ca la București – adică nu sunt peste 100.000 de taxiuri, nu există nici Uber și nici Taxify, Black Cab sau…altceva. Există vreo două companii de taximetrie și, by the way, nu există nici Vodafone. La telefoane intră serviciul Roaming, costă mult, iar pentru a fi bine, e preferabil să îți cumperi o cartelă (Orange) cu număr. Așa că R. a procedat în consecință și și-a cumpărat una. Avem internet! Uraaa! Așa că, prin amabilitatea angajatei Orange, am descărcat aplicația unei firme de taxi. Fără succes însă. Nicio mașină nu era disponibilă. Am și sunat la o firmă, după ce am luat numărul de pe o mașină care a trecut în viteză. „Dispecerița” a căutat, dar n-a găsit o mașină care să vină să ne ducă tocmai până la Hotel Europa. Așa că ne-am amintit ce ne-a zis omul cu microbuzul, că de la Dacia trebuie să luăm un alt microbuz (185) care o să ne ducă până în zona Moldexpo, undeva aproape de hotel. Mi-am cumpărat un pachet de Doina – țigări locale fără filtru care au costat 9 MLD (deci 3 RON). Eu fumez ocazional, dar pentru că întotdeauna am o mică depresie când părăsesc țara (indiferent unde și în ce context plec), mi-am cumpărat tutunul care deși era rulat fără filtru, avea la capăt o învelitoare de filtru dar golită de conținut, deh…muștiuc (după aceea am citit pe pachet și am adăugat acum, la revizuirea textului).
O mamaie simpatică dintr-un chioșc mi-a spus: „Aviem Cola cu zahăr și fără zahăr, țâgări moldovinești etc…” Iar eu am zis: „Bine, bine, dar haideți mai repede”. La care ea, care se mișca foarte încet (oamenii sunt la Chișinău cu două viteze mai înceți în mișcări, dar asta e de bine!) a râs și a spus: „Ha, ha, păi dumitale m-ai rețânut, nu i-o pe dumitale!”. Am râs și eu, i-am mulțumit și am plecat. (va urma)
