Flaviu George Predescu 
Viaţa ne face precauţi. Mai ales după un eşec. Ne pune pe gânduri şi ne face să părem complicaţi. Scepticismul pe care-l dobândim datorită feluritelor experienţe poate părea abraziv. De fapt, este vorba despre o precauţie necesară. Ea se naşte peste puterea noastră şi ne transformă astfel încât ne supune unui proces accelerat de maturizare. „Cea mai nobilă preocupare a omului este omul” a spus Gotthold Ephraim Lessing, unul dintre cei mai mari iluminişti germani. Sub forţa acestei simple dar cuprinzătoare afirmaţii, mi-am găsit de multe ori puterea şi motivaţia de a scrie despre problemele sufletului. M-am regăsit în a scrie despre om, despre cuplu şi despre potenţiale probleme ale sufletului, cărora le-am oferit soluţii în baza unor experienţe personale. N-am, evident, pretenţii că ideile mele îmbrăcate în cuvinte să fie unanim acceptate. Ele reprezintă doar un punct de vedere, aşa cum am spus, bazat pe ceea ce eu am întâmpinat în drumul meu prin viaţă şi modul în care am căutat rezolvare problemelor. Dacă ar fi să stabilesc o ierarhie a lucrurilor cu care mă mândresc, în mod cert pe primul loc aş pune capacitatea de a transforma în mai bine viaţa unor oameni. Satisfacţia de a vedea că interacţiunea lor cu tine i-a făcut mai buni, mai deschişi sau i-a maturizat. Mai concret, îmi rămâne pregnant în minte interacţiunea cu durerea sufletească a cuiva care a ieşit dintr-o relaţie lungă în care a fost foarte implicat sufleteşte. Să întâlneşti un om cu inima zdrobită, pe care îl vezi că vrea să înceapă o nouă viaţă dar nu este capabil, este unul dintre cele mai grele lucruri. Îl vezi că vrea să o ia de la capăt dar ceva îi reţine sufletul în trecut. Acel „ceva” este compus dintr-un lung şir de amintiri frumoase şi din foarte multe frici legate de „marele necunoscut” care este perioada dintre o despărţire şi o nouă relaţie. Din acest considerent, mulţi oameni au tendinţa de a se întoarce acolo de unde au fugit. Îşi spun: „nu era bine, dar au fost şi multe lucruri frumoase şi, mai ales, am fost acceptat aşa cum sunt!”. Apoi, în faza a doua a gândurilor îşi spun: „în ce relaţie este perfect? puteam să fiu mai tolerant şi eu!”. Aceste consolări, autoinduse, sunt reflexul nostru împotriva fricilor şi a singurătăţii. Ni se pare că perioada care urmează după o despărţire este infinită. Gândul că cei care se vor ivi nu se vor ridica la nivelul predecesorului sunt istovitoare. Aceste frici vor genera deciziile pripite pe care le vom lua doar ca să nu ne confruntăm cu „marele necunoscut”. Cum va fi următorul, ne întrebăm, în timp ce mintea începe să „răsfoiască” potenţiali oameni şi potenţiale situaţii. Este limpede că, sub emoţia unei proaspete despărţiri, orice şi oricine poate părea, pentru câteva momente, salvare şi călău al fericirii noastre. Pentru a reabilita sufleteşte un om cu inima rănita îţi trebuie un anumit spirit de sacrificiu. Trebuie să fi fost şi tu înainte rănit şi abandonat, jignit şi poate înşelat ca să poţi înţelege şi mai apoi tămădui acel suflet. Mai mult decât atât, trebuie să elimini din mintea lui orice tendinţă de a te compara cu ce a fost înainte. Trebuie să cauţi să fii original şi dacă te împinge curiozitatea să întrebi cum era celălalt şi ce obiceiuri avea, trebuie să o faci doar pentru a învăţa cum să te fereşti să semeni cu el. Un alt lucru important, în care am crezut şi care mi s-a confirmat, a fost acela că într-o relaţie, mai ales de acest fel, trebuie să cauţi să fii cel mai bun prieten al partenerului tău. Este inutil să te urci pe pereţi de gelozie, când el capătă curaj să-şi deschidă sufletul şi să-ţi vorbească despre sentimente pe care le-a trăit cândva sau despre lucruri care l-au impresionat, venind din partea altcuiva. Din acest punct de vedere, trebuie să ascuti „urechile memoriei” pentru a învăţa să ţii cont, nu să imiţi. Cuiva care a ieşit dintr-o relaţie, în care a fost foarte implicat, n-ai cum să-i stârneşti sentimente similare cu cele pe care le-a simţit. Sufletele şi situaţiile sunt atât de diverse, încât lipsa originalităţii îţi poate fi fatală.
Gândurile mă poartă din nou spre John Gray şi celebra sa lucrare,[1] în care vorbeşte despre o activare a resentimentelor. Mai exact, ţi se poate întâmpla să fii acela asupra căruia se revarsă reproşuri, chiar dacă nu ai greşit cu nimic. Mai simplu, bunătatea ta poate fi factor declanșator al adevăratei descărcări sufletești a noului partener. Oferind un exemplu şi din alt palier relaţional, pot afirma că acest lucru li se întâmplă frecvent părinţilor, când noi, întâlnindu-ne cu bunătatea lor, devenim brusc irascibili şi îi acuzăm fără să fie vinovaţi. Ni se activează resentimente în faţa bunătăţii, tocmai pentru că noi suntem obişnuiţi cu o lume mai dură, în care ni se fac nedreptăţi. Cei buni devin, fără voia noastră sau a lor, receptorul durerilor noastre sufleteşti. Cu atât mai dificil este când te întâlneşti cu resentimentele în cuplu. Dacă nu eşti suficient de puternic, ai tendinţa să te retragi dezamăgit după ce ai constatat, la prima sau la a doua vedere, că cel cu care relaţionezi în loc să aprecieze suportul moral şi emoţional pe care i-l acorzi, are tendinţa să se certe sau să-ţi reproşeze. Fără să vreau să extrapolez, consider că este inadmisibil să tolerezi nesfârşite reproşuri, în virtutea faptului că partenerul tău este plin de resentimente. Tind să cred că resentimentele care se activează în faţa unor gesturi de mărinimie pot fi diferenţiate de un temperament deficitar, care nu se va schimba niciodată. Am sentimentul că am contribuit la maturizarea unor spirite, din dragoste şi din convingerea că un suflet curat poate fi ajutat să depăşească anumite praguri, după ce a fost rănit. Viaţa este însă plină de capcane şi de iluzii care, deghizate în vorbe dulci şi în căldură sufletească, pot crea false aparenţe. Cum unele fiinţe devin captive unor colivii de aur, aşa altele ajung să impună criterii pe care nimeni nu le poate atinge.
Îmbătrânesc însă cu speranţa că, într-o zi, se va ivi omul şi contextul perfect, cel aducător de linişte şi fericire.
Personal mă îndoiesc.
3 decembrie 2011
[1] Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus
