Flaviu George Predescu 
Motto: „Alte lucruri ne leagă
N-au nimic în comun
Cu zbuciumul şi formele zilei
Sunt, dacă vrei,
Pâine şi vin împărţite”
Biserica este tot mai împroşcată de prejudecăţile câtorva dintre cei care au apucat să ocupe o poziţie socială un pic peste medie. Sună repetitiv să spui „este la modă să critici biserica”, dar formularea nu este inadecvată. Este un prost obicei, căci nu este un act de răzvrătire reală. Este o critică laşă, ascunsă după firava putere a generalizării, arma superficialilor, care nu înţeleg viaţa şi misia sufleteasco-socială a bisericii. Indiferent care „biserică”, indiferent a cărei religii.
Spre exemplu, francezii de la hebdomadarul satiric au murit ca nişte eroi. Ei şi-au asumat să definească prin desene, prin imagini, ce li se părea lor exagerat în comportamentul celor care „administrează religie”. Pentru asta au plătit cu viaţa, indiferent despre câte scenarii s-ar vorbi ulterior. Ei, cei care au desenat, şi nu alţii au fost cei care au murit. Cel care a făcut un pas înainte şi a spus altfel decât ceilalţi a fost cel care a fost judecat şi condamnat la moarte, cel care a ieşit din linie susţinând un contrariu, dând credibilitate în subconştient, a murit pentru curajul său sau pentru ceea ce i-a fost stabilit ca „vină”.
Istoria a convertit multe vinovăţii în martiriu. Timpul şi judecata limpede a celor care nu au fost implicaţi direct, emoţional, a dus la aflarea adevărului. Un adevăr făcut de generaţiile ulterioare. Facere de dreptate, ca şi cum un nor s-ar da la o parte din calea razelor de lumină.
„Popii iau bani”, „Popii cer bani”, „Popii nu înmormântează dacă nu se dau bani”. Iată câteva clişee clasice despre rolul nociv al preoţilor în societatea perfectă, a oamenilor morali şi cu frică de Dumnezeu, care în schimb „nu pot fi supuşi generalizării”. Comportamentul uman, indiferent de profesie, ţine de fiecare om în parte. Şi dacă ar mai fi rămas numai un preot moral şi curat, tot n-aş avea dreptul să blamez toată biserica. N-ar fi corect să spun că „toţi”, că „toate” sunt într-un fel. Ştim însă cu toţii că nu este aşa. Că dacă ne gândim, fiecare găsim cel puţin un preot, cel puţin un slujitor al bisericii care cândva ne-a impresionat prin bunătatea şi omenia sa, sau care ne-a plăcut prin modul în care s-a comportat într-o situaţie. Dacă nu ştim personal, în mod sigur am auzit despre un astfel de om.
În paralel, în jurul nostru, putem găsi mult prea multe defecte celor care pretind perfecţiune administratorilor bisericii, găsindu-şi prin asta lor înşişi justificare greşelilor pe care le fac. Îşi caută scuze pentru propriile păcate luând „ostatici” clerici care comit greşeli. Aşteptarea clemenţei divine în ceea ce îi priveşte porneşte de la cea mai gravă greşeală pe care a comis-o un administrator bisericesc în jos. Ei poziţionându-se sub greşeală ca responsabilitate şi deasupra ei, prin neasumarea unei misii a mesajului divin. Mai este şi o categorie de oameni care „a prins şmecheria” şi mimează o bună înţelegere cu biserica, lipsită de înţelegere euharistică.
Nu suntem deci judecaţi colectiv. Putem totuşi suferi pentru alţii şi asta se întâmplă de regulă când nu intervenim măcar cu un cuvânt atunci când ştim o frântură de adevăr. Tăcem de teamă că răspunsul nostru ar leza oameni pe care nu ni vrem potrivnici, tăcem pentru că ne convine şi prin tăcerea noastră îi rănim pe toţi cei care sunt cinstiţi. „Eu voi plăti pentru vorbele mele şi voi pentru tăcerea voastră” spunea Hugo.
Acum, în timp ce scriu, în această duminică de ianuarie, norii s-au dat la o parte şi am fost învăluit în haina de lumină,frumoasa metaforă evanghelică. Simt acea fericire, ce-i drept trecătoare. Pentru ea mereu trebuie să munceşti dar căreia să nu te subjugi, ci doar să ştii de ea. Să cauţi să te transformi în mai puternic, nu pregătindu-te pentru singurătate şi nici fugind de ea. Nu desenând scenarii, scheme, schiţe, prin care să poţi scăpa dacă va fi o vreme, când greu fiindu-ţi nu vei avea răspuns, ci ştiind. Ştiind că există soare, nu te va mai speria nimic. Soarele-i Dumnezeu, lumina. Doamne ajută!
Bucureşti, 11.01. 2015
