Despre politica literaturii (2)

Prima parte o puteți citi aici.

Desigur, pentru mai multe detalii, dl. Brad subliniază că despre îndelungatele relații dintre dumnealui și M. R. Paraschivescu putem afla citind capitolul „Nume pentru eternitate” din volumul „Dincoace de munți” apărut în 2008. Din nou apar o sumedenie de detalii, cum că „M.R.P se afla la Cluj ca șef al Biroului Presei, perioadă în care împreună cu Bucur Șchiopu, Mihai Beniuc Valeriu Novac și Zevedei Barbu, susțineau activ revista „Țară nouă”, de orientare democratică, radicală(…) astfel, „ca să publice <Almanahul literar>, M.R.P. a apelat la relațiile sale de fost ilegalist, obținând aprobarea mărimilor de la București: Iosif Chișinevschi, Miron Constantinescu, Leonte Răutu. Cred că s-a folosit atunci de aniversarea celor 70 de ani ai lui Iosif Vissarionovici Stalin, cum se poate observa din primul număr. (…) Iată, din spațiul alb al copertei albastre, ce cuprindea el: Versuri, Scrisoare către Stalin de Emil Isac. Și iată veni ceasul…de Miron Paraschivescu. Marele prieten (…) Poezie de dragoste de A.E. Baconsky ” etc (?!).

Reiese că după Al Doilea Război Mondial (și) din punct de vedere literar vremurile erau atât de complicate în Ardeal, încât pentru a pătrunde într-o lume dominată logistic și conceptual de literatura maghiară, o revistă literară românească s-a putut înființa folosindu-se prilejul aniversării lui Stalin și inserând printre catifelate articole encomiastice la adresa armatei eliberator/ocupatoare și niște literatură română de calitate. Dar eram totuși la trei decenii de la Marea Unire, care ne adusese atât de multă speranță.

Autorul recunoaște că are o arhivă dezordonată și că este parțial împrăștiată prin donații. Cu toate acestea găsește exemplare din revistele Gândirea, Bilete de papagal și Luceafărul, oprindu-se cu un scurt istoric asupra ultimei dintre ele. – „istoria lui a început la Budapesta, în 1902, sub conducerea lui T. Tăslăuanu, Al. Ciura și Octavian Goga, după care, din 1906, se mută la Sibiu, unde rămâne până în 1916, ca între 1919 și 1920 să reapară la București. Revista avea să renască abia în 1958, ca o publicație pentru tineret, sub egida Uniunii Scriitorilor, în redacția căreia aveam să mă aflu timp de doi ani, după o adevărată furtună ideologică și literară.”

Printre scrierile din volumul doi găsim și alte Întoarceri ca: Dacă aș fi trăit pe vremea aceea, Uitarea, De-acasă în Grecia și înapoi, Unele bucurii de familie, Oameni și cărți de altădată, Întâlniri de altădată etc. Ion Brad remarcă în „Oameni și cărți de altădată” (p. 171, vol. II ) cartea „Marea unire a românilor în izvoarele narative” de Stelian Neagoe despre care scrie: „Nu exagerez deloc dacă spun că o astfel de carte n-ar trebui să lipsească de pe banca oricărui elev și student din această țară, de pe masa fiecărui iubitor de literatură, a fiecărui om care are curiozitatea firească de a trece dincolo de adevărurile și cunoștințele generale de istorie spre tainele acelui complicat proces care s-a încheiat la 1 decembrie 1918, prin decizia celor o sută de mii de români reuniți la Alba-Iulia: unirea firească și definitivă a Transilvaniei cu România!”.

Sunt de asemenea savuroase amintirile autorului, care ne povestește cum a pătimit împreună cu fostul președinte al UDMR, Domokos Geza în 1958, într-o ședință condusă de Nicolae Ceaușescu. (p. 181, vol. II) – „am fost criticați și sancționați amândoi, el ca redactor-șef al ziarului tineretului maghiar <Ifjumunkas> pentru lipsă de combativitate (comunistă, firește!) iar eu, în plus, ca redactor-șef la revista <Cravata roșie>, pentru <misticism> și <naționalism> (publicasem niște povești populare din Maramureș și niște povestiri de Ion Agârbiceanu). Eu am fost și dat afară de la revistă și exclus din partid”. Ion Brad povestește apoi cum a evoluat frumoasa lor prietenie și cum s-au reîntâlnit după 8 ani, direct ca activiști ai CC al PCR dar și disputele de după 1989 avute pe tema „Lazlo Tokes” și ale sale misiuni pe care „nasul” de fost diplomat al lui I. Brad le mirosise.

Întoarceri la arhivele personale este o carte utilă criticii și istoriei literare, poate tocmai prin acest tip de scriere, în care autorul ne deslușește din tainele și efortul sisific unor corelări care îi dau patina de originalitate scrierilor lui Ion Brad. Înțelegem poate chiar secretul gimnastic unei memorii de peste 8 decenii.

(publicat în Luceafărul de dimineață, ianuarie 2018)