Flaviu George PredescuFlaviu George Predescu
03.10.2026

„De ce a fost așa frumos, tati?”

Toamna se numără textele scurte. Mi-am propus să reiau seria acestor scrieri nevinovate.

Vlad a început școala. Este în clasa zero, pregătitoare. Primele săptămâni au fost de acomodare, mai ales că au venit la pachet cu un afterschool, inevitabil dat fiind contextul vremurilor moderne – bunici încă tineri și activi etc.

Miruna este în grupa mare. Când mă uit la ei, amintiri proaspete de după nașterea lor mă năpădesc și, de parcă n-ar fi fost nimic între venitul cu ei acasă de la maternitate și intratul pe ușa școlii sau a grădiniței, mă întreb când a trecut timpul. A trecut, iar asta tinde să dea un sentiment de tristețe, dar trece. După-amiezile trec repede, se face seară, dimineața trece și mai repede și, iaca așa, ne trezim că e vineri; apoi, în weekend, niște călătorii sau niște întâlniri cu prietenii și iarăși e luni. Apoi miercuri și din nou vineri. Când au trecut 7, respectiv 5 ani? Iată că au trecut, trec și vor mai trece, și nimic nu va sta în calea măsurătorii timpului.

La un moment dat, Vlad, plângându-se că luna septembrie a fost prea frumoasă, a rememorat lucrurile pe care le-am făcut și a întrebat: „De ce a fost așa frumos, tati?”. Recunosc că m-am gândit câteva clipe și i-am răspuns: „Pentru că ne iubim”. Dacă n-ar fi fost iubirea, nicio călătorie, nicio vizionare de film sau cină în patru nu ar fi fost atât de frumoase. Iubirea și îngăduința unuia față de celălalt ne fac să simțim că timpul trece și mai repede și că totul este simplu și frumos.

București, 1 octombrie 2026