Flaviu George Predescu
La finele lui 2023, am găsit în cutia poștală o înștiințare de la ANAF, că am de plătit vreo 2 700 de lei. M-am gândit pe loc că este vorba despre o eroare, întrucât știam că, deși am beneficiat de venituri din drepturi de autor, CAS și CASS-urile, menționate ca motiv al restanței, fuseseră plătite. În paralel cu bruma de venituri încasate din drepturi de autor pe parcursul anului 2018 (deci primeam înștiințarea la 5 ani distanță) fusesem angajat pe perioadă nedeterminată, iar angajatorul plătise dările, lucru ușor verificabil.
Cu toate acestea, ca un cetățean de bună credință, m-am dus la Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice, pe strada Popa Tatu, nr. 7, pentru a mă lămuri care este motivul pretinsei datorii. O doamnă amabilă, de la Ghișeul 3, dedicat declarațiilor fiscale, mi-a explicat frumos că tot ce datorez este din perioada 2018, pentru care n-am depus declarație, dar că pot face asta retroactiv. Mă sfătuiește să plătesc cei 2 700 lei, care deja apăreau ca datorie și pe contul meu de pe Ghiseul.ro, ca să nu mă trezesc cu restanțe.
Plătesc banii, fiind de bună credință.
Mai mult, m-am dus acasă și m-am apucat de treabă. Timp de vreo două săptămâni am scotocit prin dosare să caut contracte cu cifre și perioade pentru a-mi îndeplini retroactiv „datoria” și a completa faimoasa declarație. Am reușit, într-un final, să fac asta, după care revin la același ghișeu unde mi se spune că nici anul 2019 n-ar trebui lăsat fără declarație, dar și 2020, 2021, 2022 și chiar 2023, căci și acolo apar niște venituri „este adevărat, sub plafonul de nu știu cât…”, ceva cu salarii medii sau minime, raportate la 6 luni.
Mă întorc acasă, iau iarăși dosarele la puricat, ba chiar mă adresez și colegilor de la firma de la care am încasat drepturi de autor în ultimii ani (alții decât 2018 și 2019) și mi se spune limpede că întotdeauna s-a procedat cu „reținere la sursă”, deci nu aveam de ce să declar ce n-am încasat.
Revin la tine iar și iar, ANAF Sector 6
Mă întorc la ANAF, explic situația, mi se cere să depun, totuși declarațiile, cu precizarea că „s-a reținut la sursă”. Fac și acest lucru. Peste vreo câteva luni primesc înștiințare pe contul de Ghiseul.ro că datorez bani rezultați din restanțe (!!!) de parcă n-aș fi plătit acei 2 700 lei, încă din primul moment – TOCMAI CA SĂ NU PLĂTESC PENALITĂȚI!
Solicit o nouă audiență și vine o doamnă cumsecade care mă întreabă de ce am depus declarații. Păi pentru că așa mi s-a spus. Nu, că nu trebuia, că din anul două mii nu știu cât nu se mai depun declarații… în situația X și Y. Mai urmează vreo două audiențe, cu explicații, bifări și debifări de rubrici, ca să constatăm că acele datorii încă apăreau pe Ghiseu.ro.
Anii treceau…
Trecuse un an jumate și situația tot nu era clarificată, ba chiar se înrăutățea. Eu plătisem de la prima întâlnire ceea ce mi se solicitase și totuși… mi se solicita plata unor penalități. Păi da, dar dumneavoastră ați declarat că… nu trebuia să bifați că, apoi ochi dați peste cap. Și iarăși audiențe, întâlniri, explicații.
În august se face lumină
Toate acestea până în august anul acesta, când la audiență se prezintă o doamnă respectabilă care îmi spune: „am verificat în profunzime situația dumneavoastră, PENTRU CĂ TREBUIE SĂ ȘTII CUM SĂ TE UIȚI ÎN SISTEM și am descoperit că trebuie să vă restituim cei 2 700 lei, întrucât dumneavoastră, în anul 2018, când ați beneficiat de drepturi de autor aveați statutul de angajat, iar angajatorul dumneavoastră a plătit dările. N-are rost să mai continuăm discuția, bifați în SPV că solicitați restituirea sumei și cam în 45 de zile lucrătoare veți primi cei 2 700 lei înapoi.”
Plec fericit, totul până ieri, 13 noiembrie 2025
Plec fericit cu gândul că povestea s-a încheiat și aștept. Ieri, când s-au împlinit vreo 70 de zile lucrătoare, dar în cont nu s-a întors niciun leu, am avut o nouă întâlnire cu reprezentanții la Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice. Vine o doamnă pe care n-am mai văzut-o până atunci, cu un vraf de hârtii în mână, și mă invită să iau loc să-mi explice care e treaba. Eu, solar, cu un zâmbet larg și cu o revistă literară în mână, îi spun că nu mai stau jos „căci scăpați iute de mine, cred că trebuie să dați un reminder să-mi primesc banii, pentru că mi s-a spus că am de primit suma care mi-a fost cerută din greșeală..”
Păi și de ce n-ați cerut audiență la „restituiri”? „Pentru că aici se știe de problema mea.” Atunci, doamna nouă, sigură pe ea, zice: „Dar stați așa că dumneavoastră n-ați completat declarația pe 2023… și eu vreau să vă învăț cum să faceți, să…
EU: Ce declarație, doamnă? Eu tocmai vă spun că șefa dumneavoastră, la audiența din august, tocmai a rezolvat această problemă încâlcită și eram și cu soția, care a auzit la fel ca mine.
EA: Nu, domnule, stai așa că nu-i așa. Că cine v-a spus să faceți declarații? Cine vi le-a completează? (n.r., de parcă ar fi contat cine, nu cum? și de ce?)
Din acel moment nu s-a mai putut discuta cu doamna. A început să ridice tonul., exaltată. M-a apucat chiar și de braț, strângându-mă de mână, cu sensul de a mă face atent, că ea vrea să mă ajute, să-mi explice ce am de făcut și euuu nuuu o laaaaaas.
M-am uitat la tavan. A început să înalțe și mai mult tonul. Eu îi spuneam că o ascult, dar ea: „nuuu, că nu mă lăsaaați să vă explic!” într-un spectacol al decibelilor, zăpăcind acustica bietei clădiri, încât la un moment dat a venit portarul, un om cumsecade, să vadă ce se întâmplă. Zic: „domnule, bine că ați venit, că era să mă bată doamna!” Și doamna, văzând „că nu poate discuta cu mine”, s-a retras țipând în biroul de unde „se coborâse” la audiență. În timp ce ieșeam din clădire, încă i se mai auzeau țipetele înfundate, din biroul în care se întorsese.
Dacă ați avut răbdare să citiți până aici, eu vă mulțumesc. Nu mai am nicio resursă creativă și nici emoțională. Căci nu despre cei 2 700 de lei e vorba. Mă pot lipsi de ei. Mai frică îmi este că, peste ani, mă pot trezi cu penalități din cauza acestei incompetențe. Nu cred că este rea voință, ci pură incompetență.
