Flaviu George Predescu
Prin ochii lui tăticuț (10)
Eh, dragă cititorule, n-am mai scris de două săptămâni nimic și iată că a venit vremea ca măcar câteva rânduri să încropesc pentru a-ți povesti ce s-a mai întâmplat în universul celor mici, acolo unde lucrurile nu stau o clipă. Din amintiri selective, căci am pierdut cronologia. Am continuat cursul de teatru cu Vlăduț, dar am mers și la înot. Am observat că apa îl atrage foarte mult, ancestrală amintire inconștientă a fiecăruia dintre noi, încă de dinaintea nașterii.
Mai întâi am trecut cu Miruna pe la Decathlon, de unde am luat cască de înot pentru copii, papuci, slip, prosop și alte cele, pentru frățiorul ei multiubit. Ea i-a ales și slipul, un model interesant cu caracatițe și pești.
Aveam ceva emoții, dar băiatul mă surprinde mereu cu seriozitatea și conștiinciozitatea de care dă dovadă. Doamna de la recepție ne-a sfătuit să nu facem abonament, până nu știm sigur că nu va abandona și iată că am fost de două ori până acum și nu a abandonat.
La cursul de teatru, doamna Lavinia l-a întâmpinat cu o îmbrățișare, iar gestul a avut darul să-i topească inhibiția specifică începutului de curs, mai ales că mă înfipsesem și eu puțin în el. Nu sunt mândru de mine când și după ce îl cert, dar pe lângă faptul că întârziasem, mi se părea că tocmai când să ajungem acolo încerca să tragă de timp. De fapt, el voia să creeze un ritual. Data anterioară intrase și pe la toaleta din clădire, înainte de a merge la curs, iar acum, deși nu-l scăpa pipi, voia să repete gestul. Eu mi-am dat seama abia mai târziu, când am reconstituit povestea. L-am invitat să facă pipi pe roată, dar nici pomeneală de pipi. Astfel că i-am spus, „bine, tati, dar dacă nu te scapă pipi, nu trebuie să te forțezi, mai mult, iată, întârziem”. Și el se uita derutat la mine. Mă rog, mi-am cerut scuze la sfârșitul cursului și m-am simțit eliberat când i-am văzut zâmbețelul.
Copiii sunt atât de buni și de curați, așa cum ar vrea Dumnezeu să fim și noi adulții, care, odată cu trecerea timpului, tindem să devenim agresivi, prefăcuți, răzbunători și etc., alte și alte „calități” care ne și țin în stările în care ne țin. Desigur, nu generalizăm.
Miruna a avut otită, fapt care a ținut-o la domiciliu, iar eu am decis să stau cu ea, Roxana fiind ocupată cu un eveniment doctoral. Ne-am înțeles de minune, chiar dacă au fost două momente în care a vrut-o pe mami, dar și-a revenit. Totul cu multe explicații, desigur.
Ambii au stat în weekend cu bunicii, cât timp părinții au făcut o vizită fulger în Țara Crișurilor, la un eveniment privat. Ne-am întors și am luat viața de la capăt, recunoscători că totul a decurs bine, atât într-o parte, cât și în cealaltă.
Pe 21 mai, Miruna Elena și-a cinstit colegii de grădiniță cu ocazia zilei onomastice. A fost înduioșător să văd fotografiile în care ea îi trece în revistă, ducând bolul cu ciocolățele și primind la schimb pupici.
Vlad a fost într-o nouă excursie, undeva aproape de IKEA, unde se fac felurite experimente. Și cu el am văzut fotografii în tot felul de roluri. Ba era pompier, ba casier, medic sau te miri ce altceva. În concluzie, nimeni n-a avut timp să se plictisească.
București, 23 mai 2024
